Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Ceva’
Despre CEVA şi NIMIC, Dialectică şi… Alchimie
Aprile 15th, 2019 No Comments Posted in Mişcarea Dacia
„Leibniz a pus întrebarea: “De ce este ceva mai degrabă decât nimic?” Heidegger a declarat că aceasta este cea mai profundă și cea mai cuprinzătoare întrebare din toate. William James s-a referit la aceasta ca fiind „cea mai intunecată întrebare din toată filosofia”.
Nimic nu este mai misterios decât „Nimic”. Din el, totul urmează. De mult timp, conceptul de infinit a fost la fel de misterios ca și „nimic”, dar Georg Cantor a revoluționat înțelegerea umană a infinității…
În mod simplist, „Nimic”, spre deosebire de “Ceva”, pare să nu necesite nici o explicație. Nu necesită nicio muncă și niciun creator. De îndată ce apare „Ceva”, întrebările curg. De unde a venit „Ceva”, din ce e făcut, unde se întâmplă, după ce legi, dacă există, se supune, cine sau ce a făcut-o? Celelalte „Ceva”-uri vor interacționa cu primul “Ceva” și așa mai departe. Golul dintre Nimic și Ceva pare infinit și de netrecut.
Oamenii care pretind că problema este irelevantă deoarece „Dumnezeu” a existat întotdeauna și, prin urmare, nu a existat niciodată o stare de „Nimic”… Acum trebuie să răspundem de ce este Dumnezeu mai degrabă decât Nimic… Cum poate “Dumnezeu” să fie mai probabil decât „Nimic”? Dumnezeu este cea mai complexă entitate imaginabilă. Cum poate complexitatea infinită să fie mai probabilă decât nimic? Nimic nu necesită nimic. Dumnezeu necesită totul. Existența, mai mult decât a fi improbabilă, ar trebui să fie inevitabilă, astfel încât misterul Nimicului trebuie rezolvat înainte ca misterul lui Dumnezeu să poată fi cercetat.
Unii atei spun că existența a „Ceva” este un fapt brut. La urma urmei, nimeni, indiferent de ce cred ei, poate nega că există ceva. Deci, spun oamenii, să ignorăm problema „Nimic”. Ei spun că timpul, spațiul, materia și energia au început cu Big Bang și nu se poate spune nimic despre ceea ce s-a întâmplat înainte de acel eveniment. (Ciudat, unii susțin apoi că Big Bang-ul a fost rezultatul unei „fluctuații a vidului”, acceptând astfel în mod paradoxal că Ceva s-a întâmplat totuşi înainte de Big Bang.)
A privilegia „ceva” peste „nimic” sau invers, este a face imposibilă înțelegerea adevăratei naturi a universului. Eroarea constă din a face „a fi” (BEING) principalul fapt al universului. Religiile iudaismului, creștinismului și islamului sunt toate vinovate în această privință. Punctul lor de plecare este ființa perfectă – Dumnezeu – care apoi creează Ceva, dar mai puțin perfect, Ființa – „Creația” (cea mai mare parte este mai degrabă perisabilă decât eternă, ceea ce este ciudat fiindcă Dumnezeu Creatorul este veșnic). Dacă aceasta este falsă și cu siguranță este, atunci orice concluzie la care au ajuns aceste religii este de asemenea falsă.
Înțelepciunea mai înaltă a gnosticismului examinează mai profund întrebarea lui Leibniz… Dar este această diviziune aparent infinită între „ceva” și „nimic” justificată?
Iluminarea ne învață că „nimic” și „ceva” sunt la fel de fundamentale și că sunt legate în mod inextricabil. Nu poate exista una fără cealaltă. De fapt, într-un sens, acestea sunt același lucru. Cum vine asta?
Următorul pas în rezolvarea problemei aparține lui G.W. Hegel, o altă figură în filosofie și un alt Iluminist secret.
Hegel a introdus Dialectica. Procesul Dialectic funcționează astfel:
Pasul 1) Descoperim un „lucru” care are nevoie de explicații și facem o declarație despre el, de ex. „Există ceva.” Noi numim aceasta Teză.
Pasul 2) Descoperirea și analiza ulterioară dezvăluie o contradicție, ceva ce se opune tezei. Noi numim aceasta Antiteză. Antiteza la “Ceva există” este “Nimic nu există”.
Etapa 3) Al treilea pas se numește Sinteză și încearcă să concilieze teza și antiteza. Hegel folosește cuvântul “aufheben” pentru a descrie acest amestec de teză și antiteză. Este un cuvânt greu de tradus în limba engleză, deoarece conține simultan semnificații de „conservare”, „anulare” și „ridicare”. Deci, sinteza păstrează ceea ce este mai adevărat în teză și antiteză, înlătură ceea ce este cel mai fals și ridică ceea ce este lăsat într-un Adevăr mai înalt.
Etapa 4) Procesul nu se încheie cu această Sinteză, care pur și simplu devine o Teză nouă și cu care începem procesul din nou. Cu fiecare iterație a acestui ciclu dialectic, avansăm, reducem contradicțiile, perfecționăm conceptele noastre și ne apropiem de ceea ce se poate numi Adevărul Absolut, adică adevărul care nu conține nici o contradicție de sine și nu poate fi contestat. Într-o anumită măsură, dialectica seamănă cu metoda științifică pe care se bazează astăzi atât demult Cunoașterea. Metoda științifică creează Adevăruri Provizorii, care devin tot mai puternice și mai puternice prin testare și perfecționare continuă. În cele din urmă, ipotezele științifice devin teorii științifice – care sunt efectiv legile științei.
De asemenea, există o legătură clară între Dialectica și arta medievală a Alchimiei – arta secretă introdusă pentru prima oară de Illuminati. Alchimia vizează transformarea plumbului în aur. Nu într-un sens fizic (deși unii alchimiști au crezut că este posibil), dar într-un sens metaforic. Pentru a ajunge la aur (puritate perfectă în termeni simbolici) de la punctul de plecare al plumbului (materialul de bază, impur și coruptibil simbolic) necesită distilare constantă, rafinare, îndepărtarea impurităților. Același lucru este cu Dialectica – o rafinare continuă pentru a elimina erorile. Pe măsură ce ajungem la nivele mai ridicate și mai ridicate de Sinteză, urcăm pe scara Adevărului – ne mutăm de la Adevărurile Parțiale murdar şi, confuze la Adevărurile de Aur incoruptibile prin care ne pot conduce în viaţă.
Și Adevărul trebuie să fie distilat și rafinat”
The Illuminated Pleb
