Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




UNICITATEA „MIŞCĂRII DACIA”

Gennaio 27th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

Unicitatea „Mişcării Dacia” este susţinută în primul rând de faptul că suntem singura mişcare ce are ca obiectiv fundamental O NOUĂ LUME… UN ALT MOD DE TRAI !
Pare desigur exagerată această pretenţie şi nu neg că este dificil de realizat ce ne-am propus, dar un lucru e sigur : ACEASTĂ LUME ŞI ACEST MOD DE TRAI şi-au demonstrat din plin ABSURDITATEA şi a venit vremea să ne gândim la ALTCEVA.
Poate nu toate IDEILE noastre se vor materializa în viitor şi poate nu vom fi noi, aceia care vor da lovitura de graţie SISTEMULUI, dar mare parte din acestea se vor impune, iar noi vom avea satisfacţia morală de a fi anticipat vremurile, chiar dacă numai parţial !
Nimeni nu mai are în spaţiul carpato-dunăreano-pontic PRINCIPIILE noastre şi nimeni nu şi-a imaginat OBIECTIVE ca ale noastre, deşi vorbim numai de „seminţe” pentru o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, care urmează să rodească „sub mâini meştere”, pe măsură ce vom creşte CALITATIV şi CANTITATIV.
Spre deosebire de alte grupări ce au ca obiectiv PROSPERITATEA ROMÂNIEI, noi ne bazăm LUPTA NON-VIOLENTĂ pe certitudinea că SISTEMUL este în plin proces de IMPLOZIE, iar noi nu trebuie să facem altceva, decât să PROIECTĂM O LUME NOUĂ din toate punctele de vedere, pentru a umple VIDUL DE PUTERE care se va crea cu acea ocazie. Dar în concepţia noastră, nu e vorba despre PUTERE aşa cum e percepută azi, adică o PUTERE MATERIALISTĂ, ci despre o PUTERE SPIRITUALĂ care va avea ca fundament o NOUĂ SCARĂ A VALORILOR şi o nouă concepţie despre POZIŢIA OMULUI ÎN RAPORT CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR.
PRINCIPIILE noastre nu sunt „aruncate la întâmplare”, ci au susţinerea LEGILOR NATURALE, care în mod sigur erau mai respectate în EPOCA GENTILICĂ, decât sunt azi !?
PRINCIPIILE noastre sunt în acelaşi timp, DE MARE ACTUALITATE şi sunt susţinute de GÂNDIREA unor VIZIONARI ai zilelor noastre, prezentaţi pe larg în documentele noastre. Deci avem MAEŞTRII pe care detractorii noştri nu sunt în măsură să-i „judece” !!!
Avem în spate ani de dezbateri şi dezvoltări ideologice şi acestea vor continua să aibă loc, deoarece CONJUNCTURILE interne şi internaţionale sunt în mare fermentaţie şi va trebui să ne raportăm permanent la ele.
Principala noastră preocupare trebuie să fie CREŞTEREA CANTITATIVĂ şi mai ales CALITATIVĂ  a mişcării şi de a aduce IDEILE noastre la cunoştinţa cât mai multor concetăţeni, pentru a atinge o MASĂ CRITICĂ capabilă să implementeze MAREA SCHIMBARE !
Pentru cei care nu ne cunosc IDEILE, recomand următoarele link-uri :

https://www.facebook.com/groups/141387601036/
… unde se găsesc materialele noastre de susţinere şi detaliere :
https://www.facebook.com/groups/141387601036/files/
… sau pe PORTALUL „MIŞCAREA DACIA”, unde se poate accede la FORUM, logând cu contul de Facebook, sau cu modalitatea standard, pentru a putea posta :
http://www.miscareadacia.ro/

NOUA MEDICINĂ GERMANĂ

Novembre 8th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Am primt de curând spre aprobare o postare şi aş fi putut s-o fac, deoarece este pe linia IDEILOR MIŞCĂRII DACIA, fiind vorba despre SĂNĂTATE, care are o IMPORTANŢĂ STRATEGICĂ NAŢIONALĂ.
Mulţumesc d-lui Florin Festila pentru că a înţeles CE VREM NOI, propunându-ne blogul personal şi-l sfătuim să-şi finalizeze interesul, cu o DIPLOMĂ UNIVERSITARĂ DE PROFIL ! Dânsul nu este medic şi nicidecum nu sponsorizăm practicarea acestei ocupaţii deosebit de importante, de persoane NECOMPETENTE şi NECALIFICATE, dar din cele declarate, şi dânsul „pune mâinile înainte” cu bun simţ, recomandând PRUDENŢĂ în abordarea acestor subiecte.
Să nu uităm că sunt şi excepţii precum VALERIU POPA, care nu trebuiesc totuşi marginalizaţi, pe motiv CĂ NU AU PATALAMA !?
Îmi vine în minte o situaţie analogă creată de ISTORICII CU PATALAMA, care exclud „practicarea” acestei discipline de către NEPROFESIONIŞTI, mai ales când se tratează de PROTOCRONISM şi DACISM !?
Este din ce în ce mai evident, mai ales după afirmarea dr. HAMER cu a sa NOUĂ MEDICINĂ GERMANĂ, că există întotdeauna posibilitatea LĂRGIRII ORIZONTULUI CERCETĂRII MEDICALE, uneori redescoperind de fapt, ADEVĂRURI ANCESTRALE !?
Aşa cum şi noi la MIŞCAREA DACIA, căutăm să rezolvăm grava situaţie socio-economică ATACÂND CAUZELE, tot aşa şi MEDICINA GERMANĂ (un fel de a zice, deoarece de fapt e UNIVERSALĂ) abordează BOALA !
Abordarea binomului CAUZĂ-EFECT este deosebirea fundamentală între vechea şi NOUA PARADIGMĂ !
Atenţionez că nu intrăm în DISPUTE IDEOLOGICE apropos de dr. HAMER, fiind noi interesaţi exclusiv de LATURA MEDICALĂ.
Cine vrea „amănunte picante” poate consulta wikipedia : http://en.wikipedia.org/wiki/Ryke_Geerd_Hamer
MIŞCAREA DACIA sprijină această MEDICINĂ ALTERNATIVĂ, numită şi MEDICINĂ NATURISTĂ, care de fapt a fost ÎNGROPATĂ de reprezentanţii MULTINAŢIONALELOR FARMACEUTICE, fără a nega însă MEDICINA OFICIALĂ !
Acestea trebuiesc INTEGRATE şi scoase de sub tutela ECONOMIEI DE PIAŢĂ !
MEDICINA NATURISTĂ trebuie să-şi găsească locul cuvenit în AULELE UNIVERSITARE, pentru a se evita apariţia unor „FALŞI PROFEŢI”, mânaţi de un singur gând : PROFITUL ! Aceştia se bazează pe CREDULITATEA şi IGNORANŢA unora !?
Bineînţeles că suntem LA ÎNCEPUT DE DRUM şi noi şi dr. HAMER şi că trebuie să punem BAZE ŞTIINŢIFICE demersului nostru !… dar ÎNCEPUTUL s-a produs !… se deliniază tot mai frecvent şi în toate domeniile de activitate o NOUĂ PARADIGMĂ, în special redescoperind ceea ce noi chemăm LEGILE NATURALE, care sunt uneori total discordante cu LEGILE OAMENILOR !

NU VĂD PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR

Aprile 6th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Acesta este un proverb rumânesc, ce poate fi aplicat intelectualilor de la „Critic Atac” şi în aceeaşi măsură celor de la „În Linie Dreaptă”.
Ambele think-tank-uri sunt EXPRESII ALE SISTEMULUI. Intelectuali rasaţi, care nu fac altceva, decât… POLITICĂ PARTIZANĂ.
Ralph Nader afirmă că orice entitate de tip think tank nu este neutră și non-partizană, ci dimpotrivă, fiecare organizație de tip think tank este partizană într-un fel sau altul, gradul de partizanat diferind de la caz la caz.” (wiki)
Se poate deduce imediat diferenţa dintre acestea şi Mişcarea Dacia, care consideră PARTIDISMUL NOCIV PENTRU SOCIETATE, întrucât generator de STĂRI CONFLICTUALE, mare CONSUMATOR,  dar şi DISTRIBUITOR PREFERENŢIAL (MAFIOT) de RESURSE NAŢIONALE. 
Ei vorbesc de MULTIPARTIDISM, ţinta lor fiind de fapt PARTIDUL UNIC… AL LOR, având ca linie directoare CUCERIREA PUTERII pentru impunerea propriei IDEOLOGII, elaborate de propria ELITĂ.
Nu veţi găsi însă la nimeni „abordări simultane” ale : LIPSEI DE RESURSE, POLUĂRII, RAPORTULUI OM-NATURĂ, CRIZEI VALORILOR, SOLIDARITĂŢII SOCIO-ECONOMICE, FUTILULUI, DEZVOLTĂRII SUSTENABILE, IDENTITĂŢII NAŢIONALE, samd. pe care noi le considerăm ESENŢIALE în proiectarea VIITORULUI.
Toate teoriile din care se hrănesc aceste think-tank-uri, sunt … TEORII ! … şi cum „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, noi propunem PRACTICIENI (a se citi ADMINISTRATORI COMPETENŢI ŞI RESPONSABILIZAŢI) în locul POLITICIENILOR, care nu sunt decât „lucrători cu gura şi teoria” în structuri de PARTID, cu scopul de PRELUARE/EXERCITARE A PUTERII.
Problemele omenirii sunt CONCRETE şi trebuiesc rezolvate conform LEGILOR NATURALE, ce nu sunt dictate de oameni, deci „ne doare în cot de teoriile lor” !!!
POLITICIENII introduc în „ecuaţia vieţii” algoritme care se demonstrează cu regularitate „în afara legilor naturale”, care sunt simple, trebuie doar să facă obiectul unei SIMPLE OBSERVAŢII , pentru a fi apoi APLICATE ÎN SOCIETATE.
Iată cât este de SIMPLU !… aceasta e „calea” Mişcării Dacia !

„Mişcarea Dacia” – singura alternativă la SISTEM !

Asistăm în ultimul timp la o proliferare de mişcări, partide şi partiduleţe, în încercarea de a schimba actuala stare de lucruri catastrofală !?
Această proliferare demonstrează că SISTEMUL este nesustenabil şi că sunt diverse grupuri care încearcă să dea SOLUŢII.
Din păcate pentru mediul românesc, Mişcarea Dacia este singura grupare care „merge la rădăcini” analizând CAUZELE , ci nu mulţumindu-se să combată EFECTELE !?
Orice schimbare viitoare în România şi nu numai, aşa cum se profilează în Italia cu M5S, va trece „pe la noi” !
Pare o afirmaţie hazardată, dar nu este ! Încercaţi să găsiţi altă grupare cu preocupări politice, care să atace CONCOMITENT următoarele CAUZE :

1. LIPSA RESURSELOR PENTRU CREŞTERE, care impune … DESCREŞTEREA
Suntem singurii ce militează pentru DESCREŞTEREA FERICITĂ, adică o descreştere care să nu însemne renunţarea la actualul welfare.
CREŞTEREA nu mai poate fi susţinută, în ciuda imperativităţii sistemice, fără AFECTAREA GRAVĂ A AMBIENTULUI (vezi gazul de şist, nuclearul, poluarea, etc.). Un elementar SIMŢ DE RĂSPUNDERE FAŢĂ DE GENERAŢIILE VIITOARE, ne obligă „să ne întindem cât ne este plapuma”, renunţând la ceea ce noi numim FUTIL. Printr-o „descreştere fericită”, VOM MUNCI CU TOŢII MAI PUŢIN, în contrast cu solicitările actualului Sistem şi… VOM MUNCI TOŢI, eliminând „ŞANTAJUL SOCIAL al ŞOMAJULUI şi ASISTENŢIALISMULUI” !
Pe baza acestui PRINCIPIU, Mişcarea Dacia propune şi alte diverse OBIECTIVE, şi cu această FINALITATE.

2. INECHITATEA SOCIALĂ, sau DISTRIBUŢIA IMORALĂ A RESURSELOR pe plan naţional şi mondial.
La ora actuală, o mică parte din cetăţenii României, pe calapodul SISTEMULUI MONDIAL, deţin majoritatea RESURSELOR, pe care şi le-au însuşit prin MECANISME SISTEMICE DE DEPOSEDARE. Este fenomenul ce se notează şi în UE, unde „marile puteri” sustrag altora, printre care se numără şi România, mai mult de jumătate di resursele utilizate pentru susţinerea CONSUMERISMULUI !?
Mişcarea Dacia militează pentru „resetarea distribuţiei resurselor” atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Nu se poate accentua diferenţa dintre săraci şi bogaţi, cum este trendul actual, fără a risca „efectele colaterale” precum : migraţii în masă, difuzarea de boli din ce în ce mai periculoase, terorismul, fundamentalismul religios, războaiele, tulburările sociale, etc.

3. CRIZA VALORILOR
Este la îndemâna oricărui om cu BUN SIMŢ, să constate că actualul Sistem promovează NON-VALORI precum : individualismul şi subminarea puterii statale ale liberalilor, asistenţialismul clientelar al social-democraţilor, sau manelismul OTV-ist, ca să nu mai amintesc „ideologiile de tristă amintire”, sau „împrumuturile ideologice din izvoare deja secate”, care sunt tolerate de Sistem pentru a hrăni conceptul de „pluralism democratic”.
Noi milităm în schimb, pentru SOLIDARITATE SOCIALĂ, RESPECT PENTRU AMBIENT, PARITATE DE DREPTURI ŞI OBLIGAŢII.
Suntem singurii care propunem o GRILĂ DE SALARIZARE şi LIMITAREA CÂŞTIGURILOR DERIVATE DIN MUNCĂ, singurii care definim munca drept SINGURA SURSĂ DE CÂŞTIG, singurii care vom asigura ca primă urgenţă MUNCĂ PENTRU TOŢI ŞI MAI PUŢINĂ, singurii care vorbim de o NOUĂ LEGE A FAMILIEI care să implementeze RESPONSABILITATEA PĂRINTEASCĂ, singurii care propunem DEZMEMBRAREA SISTEMULUI PARTIDIC PARAZITAR, singurii care propunem SPIRITUL OPEN/FREE SOURCE, singurii care cerem stoparea şi inversarea MIGRAŢIEI CREIERELOR ROMÂNEŞTI, oferite azi gratis „ţărilor dezvoltate” cu grave pierderi umane şi materiale pentru Statul Român, singurii care milităm împotriva GLOBALIZĂRII ca formă a NEO-COLONIALISMULUI, etc.

4. CREŞTEREA POTENŢIALULUI MILITAR AUTODISTRUCTIV AL OMENIRII.
Suntem singurii care milităm pentru DEMILITARIZARE, NEUTRALITATE şi încetarea EXPORTULUI DE DEMOCRAŢIE, plănuind o NOUĂ TACTICĂ ŞI STRATEGIE MILITARĂ , care să aibă la bază satisfacerea propriilor necesităţi, respectul reciproc şi neamestecul în treburile interne ale altor state, precum şi o NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ de prietenie şi colaborare cu ţările vecine.

5. RESPONSABILITATEA ÎNTREGII CLASE POLITICE ŞI A PARTIDELOR PENTRU DEZASTRUL ACTUAL.
În 23 de ani, România a căzut într-un abis socio-economic, iar responsabilii au nume şi sigle, pe buzele tuturor azi !
Mişcarea Dacia nu va strânge alianţe cu nimeni din acest anturaj !!!… nu-i vom trage în ţeapă, ci pur şi simplu, le vom cere SĂ PLECE ACASĂ, lăsând însă RODUL JAFULUI !

6. PERPETUAREA PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV
De curând, un membru al Sfatului Mişcării Dacia a fost împiedicat să ia cuvântul la o MANIFESTARE UNIONISTĂ, pe motiv că „nu e momentul potrivit de a vorbi de o NOUĂ PARADIGMĂ”, deoarece sponsorii manifestării erau „partide tradiţionale”.
Noi sprijinim pentru orice efort unionist, indiferent de cine este susţinut şi nu ne vom schimba atitudinea pentru acestă „respingere”, dar afirmăm cu tărie, că UNIREA nu o vor realiza forţe SISTEMICE ce sunt responsabile de „ocaziile pierdute în momente prielnice” şi care continuă „să dreagă busuiocul Sistemului” ! Pentru realizarea UNIRII, Mişcarea Dacia oferă condiţiile cele mai prielnice, convinşi fiind că basarabenii vor adera la Principiile şi Obiectivele noastre ÎN MASĂ ! Noi condamnăm actualul SISTEM care este responsabil de DEZASTRUL ROMÂNIEI şi fără o ieşire din acestă stare, basarabenii ne vor privi cu suspiciune, mai ales dacă vom oferi suport unor „partide tradiţionale sistemice autohtone”, inspirate din cele româneşti !!!

CONCLUZIE : veniţi alături de Mişcarea Dacia dragi tineri, indiferent de orientările tradiţionale dreapta-stânga, deoarece viitorul este … O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ !
Nu este adevărat că LIDERII actualelor partide sunt unicii RESPONSABILI de dezastrul actual, ci SISTEMUL însuşi care-i propune ! Şi Iliescu şi-a început „discursul revoluţionar” cu „dragi tovarăşi, ăia dinainte nu au aplicat corect SOCIALISMUL ŞTIINŢIFIC… ” , ba chiar a mobilizat masele de mineri şi umeghebişti, cu lozinca NOI NU NE VINDEM ŢARA, pentru a termina cu DAREA PE DEGEABA a acesteia !?… nimeni nu ar fi făcut mai bine în locul său, pe care nu ar mai fi rămas , dacă nu se SUPUNEA REGULILOR SISTEMULUI îmbrăţişat ORBEŞTE de noi toţi atunci !? Evident că nu toate erau roz în vremea împuşcatului, dar noi am reuşit să facem NU UN SALT ÎNAINTE, ci unul ÎN JOS şi asta deoarece cu toţii eram „cu pluta”, nu numai liderii !!! Tot atât de adevărat este că dacă nu-l făceam noi SALTUL, poate că am fi fost ÎMPINŞI, deoarece SISTEMUL nu e ghidat de AGEAMII !?
Noi la Mişcarea Dacia, „simţim” după 23 de ani că se apropie momentul în care SISTEMUL nu va mai putea fi gestionat, „ghizii” terminând „cartuşele” !
Evident că nu vom mai fi păcăliţi în acea eventualitate şi că vom face SALTUL CALITATIV !
Deci, în momentul actual, suntem singurii care PROIECTEAZĂ CE VA FI … DUPĂ !