Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Marea Depresiune’
Americanii Iluminaţi despre America
Lucas Ice:
America este cea mai Spălată Pe Creier țară din lume. Altfel cum s-ar permite bancherilor tăi înșelători să te aducă în genunchi cu o altă Mare Depresiune? Voi aMORONcanii aţi intrat în ea aproape orbi și încuiaţi pentru că voi credeţi că trăiţi în „cea mai bună democrație” a lumii. Trebuie să fiți foarte „mândri” de istoria dvs. pentru că sunteți singura țară care a provocat lumii două mari Depresiuni!? Ştiți voi că trăiți într-o Plutocrație, o țară pentru Bogați, condusă de Bogați, deținută de Bogați? Cine sunt marii donatorii ai celor două principale partide, ambele de dreapta în realitate? Voi ştiaţi? Sunteţi Conștienţi că muncitul vostru câştig de dolari susține Complexul Militar Industrial cu 660 miliarde? Știți că cei mai bogați cetățeni nu plătesc impozite și totuși sunteţi răutăcioşi cu cei care folosesc Bonuri De Masă? Din fericire, restul lumii nu este la fel de încuiată. Continuaţi să beţi Poşirca asta. Atât vă duce capul.
David Apotheosis Pietsch:
Ca american, vă pot spune ce este Spălarea Creierului. Oamenii de aici cred că America este singura Speranță și Super-Putere din lume, că suntem Apărătorii Libertății și că datoria noastră este să fim Poliția Lumii şi de aceea trebuie să cheltuim toţi aceşti bani pentru Armată. Americanii admiră, de asemenea, pe cei Bogați și stilul lor de Viață Opulent, pentru că doresc să fie şi ei așa și cred că Banii și Statusul sunt mai importante decât Fericirea și Umanitatea. Economia de aici este alimentată de o forță psihopată de supraproducție, “Affluenza”, pentru a încerca să compenseze lipsa de sens a acestei anoste societăți consumatoare. Lucrătorii “de top” întotdeauna privesc de sus pe cei săraci, văzându-i ca pe cei care nu contribuie suficient și nu se dedică suficient muncii lor, ca și cum nu ar mai fi nimic mai mult de dorit în viaţă, decât Munca. Oamenii care doresc să trăiască pentru orice alt Motiv decât să producă Rahaturile Corporaţiilor, sunt demonizați ca paraziți, incompetenți și vagabonzi, chiar dacă ar putea fi oameni străluciţi, contribuind în continuare cu ceea ce pot. Tot ceea pentru ce au luptat Părinții Fondatori Americani a fost pervertit și pierdut, Libertățile pe care au dorit să fundamenteze America, ne-au fost luate și nimănui nu-i pasă pentru că au toate Jucăriile și Distracţiile pe care le oferă Consumerismul. Toate adevăratele Problemele Sociale sunt mascate de non-factori, cum ar fi imigranții sau orice altceva. Americanii nu și-au dat seama cum ne-au răpit de zeci de ani economia Bancherii Privați Sioniști, care nu au nici o loialitate față de America sau altă națiune decât Israelul, de care de fapt nu le pasă prea mult. Dolarul a fost devalorizat pentru a face bani în beneficiul câtorva bancheri care câștigă cu dobândă pe baza Datoriei și a Mizeriei noastre. Cu toate acestea, oamenii se limitează a vorbi despre construirea unui zid, despre câte genuri există, despre avort, de bunăstare și despre orice alte probleme banale care ne menţin Divizaţi pentru orice. America ar putea fi un Far De Speranță din nou, un tărâm minunat al Diversității, al Industriei, al Educației, al Libertății, al Egalității și al Fericirii așa cum a fost proiectată de Părinţii Fondatori, dar suntem prea Superficiali și Adormiți să ne îngrijim și sunt sigur că Prostia noastră ne va Ucide la timpul potrivit.
…………………………………………..
Lucas Ice:
America is the most brainwashed country in the world. Why else would you allow your scammer bankers to bring you to your knees with another Great Depression? You ‘muricans walked into it virtually blind and clueless because you believe you live in the world’s “best democracy”. You must be very proud of your history for being the only country to cause two world Great Depressions. Do you even know you live in a plutocracy, a country for the rich, run by the rich, owned by the rich? Who are the big donors to your two main right-wing parties? Do you know? Are you aware your hard earned dollars is supporting your industrial military complex to the tune of 660 billion? Do you know your richest citizens do not pay taxes and yet you get vicious to those on food stamps? Fortunately, the rest of the world is not as clueless. Keep drinking the kool-aid. It’s all you got.
David Apotheosis Pietsch:
As an American, I can tell you what the brainwashing is like. People here believe that America is the world’s only hope and super power, that we are the defenders of freedom and our duty is to be the world’s police, hence why we need to spend all that military money. Americans also admire the rich and their opulent lifestyle because they want to be like that, and think that money and status are more important than happiness and humanity. The economy here is powered by a psychopathic drive of overproduction, “Affluenza”, to try and compensate for the meaninglessness of this vapid consumerist society. The “top” workers always look down on the poor, seeing them as under contributing and not devoting their entire identity to their work, as if their is nothing more to life than working a job. People who wish to live for any reason other than producing corporate junk, are demonized as parasites, slouches and bums, even though they might very well be very bright and great people, still contributing what they can. Everything that the American fore fathers fought for has been perverted and lost, the freedoms we sought to build America upon, have been taken from us, and nobody cares because they have all the toys and distractions that consumerism provides.
All societal problems are blamed on non factors, such as immigrants, or whatever. They never realized how we have had our economy hijacked for decades by the private, Zionist bankers who have no loyalty to America or any nation other than Israel, which they really don’t care about either. The dollar has been devalued to shit all for the benefit of a few bankers who earn interest off of our debt and misery. Yet all people can talk about is building a wall, how many genders there are, abortion the welfare bums, and any other trivial issues that keep us divided over nothing. America could very well be a beacon of hope again, a wonderful land of diversity, industry, education, freedom, equality and happiness as was intended, but we are too shallow and asleep to care, and I am sure our stupidity will get us killed in due time.