Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Plăgi’
EXODUL EVREILOR
Lucas Ice
„Expulzarea Evreilor
Una dintre cele mai mari minciuni ale istoriei este că sclavii evrei din Goshen au fost eliberați de Moise și li s-a permis să părăsească Egiptul de către un faraon afectat de cele zece plăgi trimise de către Iehova. Totul în această poveste este absurd. Dacă egiptenii ar fi fost cu adevărat atacați de „dumnezeul” sclavilor evrei, aceştia nu ar fi ezitat să distrugă până ultimul dintre sclavi. Plăgile nu sunt menționate în nici un document egiptean. Nu este nimic menţionat despre sute de mii de copii întâi-născuți egipteni uciși sistematic într-o singură noapte devastatoare de un agent terifiant și supralavi, Iehovanatural: un eveniment care, cu siguranță, ar fi fost de neuitat și inscripționat în istoria egipteană pentru totdeauna, un eveniment care ar fi fost atât de singular , care ar fi constituit o dovadă atât de evidentă a intervenției divine, încât ar fi marcat Egiptul și lumea pentru totdeauna. Cu toate acestea, noi nu auzim nici un cuvânt despre această dovadă senzațională a existenței lui YHWH, altundeva decât paginile Bibliei ebraice. Acest mare „Exod” nu se înregistrează deloc în Egipt, şi totuşi definește religia evreiască”.