Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Teodor Baconschi’
„Mişcarea DACIA” şi… Diaspora (I)
VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ
Începând de azi, mă voi ocupa un pic de aspecte specifice legate de Diaspora, prin prisma Principiilor şi Obiectivelor „Mişcării DACIA”.
Deunăzi am asistat la o dezbatere televizivă pe TVR Internaţional, realizată de jurnalistul Marius Dobrescu, la care a fost invitat ministrul de externe Teodor Baconschi şi un alt jurnalist al cărui nume nu-l reţin şi a cărui contribuţie a fost „superficială”, nefiind capabil decât să remarce cheltuiala ce se va face pentru Votul prin Corespondenţă, nepricepând că înfiinţarea de Centre de vot în afara ţării, costă mult mai mult statul român. Se vede că se situează pe poziţii „ciutăciste”, lăsând să se înţeleagă că acest efort financiar ar fi suportat de „cei de acasă”. Bine i s-a răspuns de moderator şi ministru, că Diaspora are un impact economic important în Patrie (deci argumentul său se bazează numai pe ignorarea … matematicii).
La emisiune a participat telefonic şi prietenul meu, jurnalistul Andi Rădiu de la „Gazeta Românească”, propunând varianta votului electronic. I s-a argumentat că acest mod de votare este mai expus fraudelor electorale, iar eu sunt de acord, deoarece se cunoaşte falsarea alegerilor de către republicanii lui Bush, care a fost atât de bine făcută că … nu a fost dovedită, sau mai bine zis s-a renunţat la contestaţie din partea democraţilor, pentru a se evita o situaţie inedită şi periculoasă pentru credibilitatea SUA. Contraargumentul lui Andi, a fost fraudarea votului prin corespondenţă de către Mafia italiană în favoarea unui deputat aflat în prezent sub anchetă. Eu cred că noi românii nu am ajuns încă la o fază de aşa … anvergură. La noi încă se mai cumpără voturi cu ceva zahăr, sau ulei şi … mai ales „acasă” !
Ceea ce s-a priceput din emisiune, este că PSD şi PNL se opun Votului prin Corespondenţă pentru românii domiciliaţi, sau rezidenţi în afara graniţelor, fiind citate două luări de poziţie ale unor reprezentanţi de vârf ai celor două partide.
Se vede că nu au priceput nimic din ultima experienţă electorală şi continuă să se situeze pe poziţii „CIUTĂCISTE” (de la Ciutacu, cel ce a trimis „la origini” pe moldoveni şi diasporeni, atunci când partidul pentru care făcuse propagandă electorală –deşi un jurnalist nu trebuie să facă aşa ceva–, a fost „penalizat” de către aceştia).
Argumentele d-lui Baconschi şi disponibilitatea arătată pentru dezbaterea în Parlament, precum şi aprecierea justă a rolului Diasporei în viaţa politică şi Viitorul României, sunt demne de apreciat !
Menţionez că „Mişcarea DACIA” nu face propagandă pentru niciun partid, noi propunându-ne ca alternativă a tot ceea ce este azi „pe piaţă”, dar cu intenţia de a interveni în cadrul acestui Sistem, cu mijloacele specifice acestuia şi cu intenţia de a trece treptat, dar ferm… la un altul !
În postările viitoare, voi expune punctele mele de vedere asupra Diasporei din Italia şi asupra acţiunilor ce trebuiesc întreprinse, pentru îmbunătăţirea Status-ului şi Imaginii României şi românilor în Lume.