Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Ţinutul Secuiesc’
„MIŞCAREA DACIA” şi PROBLEMA MINORITĂŢILOR NAŢIONALE
O să încerc să tratez această chestiune prin prisma Principiilor şi Obiectivelor Mişcării Dacia, ca urmare a „valurilor de indignare” produse de arborarea steagului secuiesc în localităţi cu populaţie majoritară secuiască/maghiară (că nu e acelaşi lucru – o s-o spun şi o s-o repet, până o să explic DE CE !?).
Un exemplu de CUM NU TREBUIE abordată această chestiune, îl avem în această „dezbatere antenistă” :
http://www.antena3.ro/inregistrari/sinteza-zilei-cu-mihai-gadea-45-29-01-2013.html
Nu o să detaliez prostia tuturor participanţilor la „show”, ci o să punctez asupra unor chestiuni esenţiale, nepropuse în dezbatere.
A reieşit clar intenţia reprezentanţilor minoritari de a urmări în viitor … AUTONOMIA TERITORIALĂ.
Bineînţeles că această autonomie, ar însemna un teritoriu secuiesc sau maghiar (că nu e acelaşi lucru) în inima României, fapt de negândit în condiţiile în care aşa ceva a fost deja impus în trecut prin Dictatul de la Viena şi a avut deja JUDECATA ISTORIEI !… dacă cineva este nostalgic după acele vremuri, înseamnă că nu cunoaşte această Istorie, sau că o cunoaşte şi totuşi o ignoră ! Aşa cum sunt condamnate de Istorie, dar şi de LEGILE STATULUI, negarea holocaustul evreilor şi propagarea ideilor fasciste şi hitleriste, tot aşa trebuiesc condamnate şi tendinţele secesioniste şi antiromâneşti !!!
Pur şi simplu, trebuie aplicat CADRUL LEGAL, iar dacă acesta este incomplet, trebuie… completat, iar oamenii care vor să trăiască în altă ţară decât România, să fie „ajutaţi” să-şi găsească fericirea în alte părţi ! În acet sens, se poate recurge la modalităţi cunoscute, cum ar fi … EXILUL.
Pretenţia de autonomie teritorială, este imposibil de acceptat din punctul nostru de vedere, deoarece populaţia secuiască şi maghiară, este venită într-un teritoriu care nu era matca lor proprie, ci a acelora cărora azi le neagă SUVERANITATEA TERITORIALĂ !
De voie, sau de nevoie, aceste populaţii au venit în Transilvania şi au deposedat autohtonii de pământurile strămoşeşti, dar de-a lungul a peste 1000 de ani nu au reuşit să devină majoritari, cu toate eforturile de DEZNAŢIONALIZARE FORŢATĂ care continuă şi azi, când se cunosc EXEMPLE CONCRETE de sate de români, chiar ortodocşi, care vorbesc ungureşte, pentru a se înţelege cu majoritarii din zonă, ţinând cont că aceştia nu au capacitatea, sau nu vor să vorbească româneşte. Culmea este că Tamas s-a plâns în emisiune că românii ar deznaţionaliza secuii !?!?… dacă i s-ar fi cerut un exemplu, nu ar fi putut da, spre deosebire de noi !!!
Această respingere a românismului, se datorează secolelor de dominaţie maghiară în Transilvania, în urma cărora RESURSELE TERITORIULUI au fost sustrase deţinătorilor de drept, asigurând invadatorilor puterea politico-militară, puterea lingvistică şi religioasă şi o dezvoltare socio-economică superioară, creindu-le acestora iluzia că sunt un „popor superior” !? Această „iluzie” a fost hrănită de Occidentul catolic/reformat, la care toate popoarele migratoare au găsit sprijin împotriva ortodoxiei autohtone (vezi pecenegii şi cumanii). Acest fenomen se poate considera ca fiind efect al „contradicţiei istorice între rămăşiţele vestice ale Imperiului Roman şi Imperiul Bizantin”, imperii care ne-au dăunat deopotrivă nouă românilor !
În conformitate cu pretenţia secuilor/maghiarilor, trebuie să ne aşteptăm ca şi minorităţi venite ulterior, să solicite autonomie teritorială în anumite zone !?… deci treaba devine serioasă şi merită o ATENŢIE SPORITĂ, dacă nu vrem să devenim TOLERAŢI ÎN CASA NOASTRĂ !!!
Tot ce am scris mai sus, este ISTORIE … şi este ISTORIE ADEVĂRATĂ !!!
Din nefericire, această ISTORIE nu se mai predă azi, inclusiv minoritarilor, fiind o „marfă” la îndemâna oricui vrea „să pună de o Şcoală” !?!?
ÎNTREBAREA care nu i s-a pus reprezentantului secui, sau maghiar (că nu-i acelaşi lucru, după cum spun ei, nu noi !?), este :
– CARE ESTE POZIŢIA DUMNEAVOASTRĂ ASUPRA CONTINUITĂŢII POPORULUI ROMÂN ÎN ACEST AREAL ?
… pentru că dacă se neagă CONTINUITATEA, este „de condamnat”, deoarece Istoria Oficială , Simbolurile şi chiar şi Imnul, lămuresc această chestiune, iar o părere contrară se defineşte ca fiind… ANTI-ROMÂNEASCĂ ! Dacă nu se defineşte astfel, e momentul ca să se remedieze urrrgent cadrul legislativ !
O altă ÎNTREBARE ce nu i s-a pus reprezentantului secuilor, este :
– VOI SUNTEŢI SECUI, SAU MAGHIARI ?
Nu prea se pricepe bine din Istorie !?… ba rezultă chiar, că secuii NU au avut niciodată AUTONOMIE TERITORIALĂ nicăieri, nici sub unguri şi nici sub austrieci !? … ba chiar au fost adeseori VICTIME ale celor sub al căror steag se aşează azi (vezi Ghiuri Doja şi mulţi alţii) !?
Păi dacă sunt SECUI, de ce votează UDMR şi nu-şi fac UDSR-ul lor ?
Să se hotărască dacă poartă steaguri secuieşti, sau ungureşti, că NU E ACELAŞI LUCRU !… sunt două popoare diferite !
… citiţi aici „pe scurt” despre secui :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Secui
O ALTĂ CHESTIUNE ce nu a fost ridicată în „show”, este legată de UNIVERSALITATEA principiilor AUTONOMIEI.
Adică, NOI ROMÂNII NU PUTEM ACORDA, CEEA CE ROMÂNILOR NU LI SE ACORDĂ !!!
Iată de ce, Mişcarea Dacia are între OBIECTIVE , ceea ce numim O NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ.
Pe scurt, dacă în Europa şi în special în arealul carpato-balcanic-pontic, se GENERALIZEAZĂ ŞI SE ADMIT SOLICITĂRILE DE AUTONOMIE TERITORIALĂ, noi nu ne opunem, mai ales că „Ţinutul Secuiesc” este o regiune lipsită de resurse esenţiale şi nesemnificativă economic, deci o povară pentru restul României !? Dacă secuii îşi pun speranţe în ajutorul din „patria mamă”, fac o mare greşeală, Ungaria fiind de asemenea lipsită de resurse esenţiale, într-o profundă criză politică, economică şi socială, ca să nu mai spun, că e la câteva sute de km depărtare.
Pentru a lămuri odată pentru totdeauna chestiunea AUTONOMIILOR TERITORIALE, maghiarii, secuii, ucrainienii, polonezii, bulgarii, grecii, sârbii, croaţii, cehii, slovacii, etc. trebuie să se reunească şi să stabilească REGULI GENERAL VALABILE ÎN CHESTIUNEA MINORITĂŢILOR !!!
Am dubii serioase că secuii şi maghiarii vor găsi în această zonă „înţelegerea” dorită, pretenţiile revanşarde ale Ungariei fiind stigmatizate deja în toate ţările rezultate în urma Tratatului de la Trianon !!!
Iată de ce e important Obiectivul nostru referitor la o NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ !!!
Nu ni se poate cere nouă în contextul actual, , ceea ce românii din afara României, nu au nici pe departe în comparaţie cu minorităţile noastre !… suntem buni, dar nu mai suntem proşti !!!
Românii sunt în Serbia în aceeaşi proporţie ca maghiarii şi secuii din România, dar nu au niciun fel de drepturi , mai ales în Timoc, ce să mai vorbim de AUTONOMIE !?!?… imaginaţi-vă reacţia sârbilor la o cerere de autonomie a Timocului !?!?
În vreme ce românii din Ungaria nu beneficiază nici măcar de un ajutor ANUAL de 20.000 Euro pentru a-şi publica jurnalul, nici de la guvernanţii români şi nici de la cei maghiari, se trage următoarea concluzie : CLASA POLITICĂ DIN AMBELE ŢĂRI este IRESPONSABILĂ, iar noi de la MD avem SOLUŢIA : DELEGITIMAREA !… degeaba vin pesedeii în televiziune să-şi scoată ochii cu reprezentanţii maghiarilor şi secuilor, deoarece sunt tot atât de NOCIVI pentru interesele propriilor popoare ! Toţi cei prezenţi în emisiunea lui Gâdea au făcut mai mult rău cauzei românismului, axându-şi pledoariile pe elemente neesenţiale, ba chiar de prost gust, cum a fost cazul lui Mircea Badea !
„Mişcarea Dacia” are în vedere „problema minorităţilor”, iar Principiile şi Obiectivele sunt proba : noi dorim pace cu toţi vecinii şi cu minorităţile cărora le acordăm drepturi egale alor noastre, dorim Şcoală şi Sănătate GRATIS şi de STAT, inclusiv în limba minorităţilor, o nouă LEGE A FAMILIEI care să responsabilizeze părinţii, în sensul de a-i face răspunzători de educaţia şi sănătatea corespunzătoare a prolei, LARGI AUTONOMII LOCALE, o REGIONALIZARE nu pe criterii etnice, ci pe baza RESURSELOR ŞI SPECIFICULUI ECONOMIC şi multe alte Principii şi Obiective, care ar elimina din discuţie CHESTIUNEA MINORITĂŢILOR !