Istoria Hiperiană a lumii (secolul al IV-lea î.Hr., Partea I)
Aprile 18th, 2019 Posted in Mişcarea Dacia
„În secolul al IV-lea î.en, influența lui Socrates în societatea greacă era imensă. Socrate, totuși, nu scrisese niciodată nimic și toată filozofia lui fusese făcută sub forma unui dialog verbal cu ceilalți. A fost unul dintre studenții lui Socrates, Plato, care a transformat aceste dialoguri filosofice într-o formă scrisă și din aceste scrieri ale lui Platon am desprins cea mai mare parte a cunoștințelor noastre despre Socrate. Problema este însă că Platon a scris aceste lucrări după moartea lui Socrate și, deși Plato fusese studentul lui Socrates și a fost prezent în multe dintre discuțiile reale ale maestrului său, nu există nici o modalitate de a ști exact în ce măsură lucrările lui Platon reprezintă filozofia lui Socrates sau dacă Platon folosea caracterul lui Socrate pentru a-și prezenta propriile idei. Oricum, filosofia lui Platon reprezintă o culminare a tuturor ideilor marilor gânditori anteriori și în ceea ce priveşte scrierile sale, rămâne, fără îndoială, cea mai importantă și influentă activitate filosofică din toate timpurile.
Cu un secol înaintea lui Platon, Anaxagoras a pregătit calea reconcilierii ideilor lui Heraclit și a celor lui Parmenide, iar Platon a făcut din această reconciliere obiectivul său principal. Parmenides sugerase că în lumea materială Schimbarea era doar o iluzie și că adevărata realitate nu se schimbă niciodată. Aceasta a fost prima dată când un filosof a susținut că ar putea exista două aspecte ale realității. Platon a preluat această idee și a afirmat că există două domenii distincte de existență, una materială și una imaterială. Tărâmul imaterial era tărâmul Formelor. Platon afirmă că tărâmul Formelor este realitatea adevărată. Formele sunt perfecte în orice mod, ascultând matematica lui Pitagora. Tărâmul material conține doar copii inferioare ale Formelor, de aici iluzia schimbării despre care a vorbit Parmenides. Este tărâmul perfect al Formelor care nu se schimbă niciodată (N.T. – aici greşeşte Platon… totul e în „mişcare”, Devenire, inclusiv Formele – Illuminati), doar domeniul material făcând-o, conform ideilor lui Heraclit și Anaxagoras.
Platon a realizat că, în domeniul material, nu există niciodată nici un fel de perfecțiune. De exemplu, se poate desena un cerc pe hârtie sau se poate observa ceva circular în natură, dar nici unul dintre aceste cercuri nu vor fi cercuri adevărate. Nu vor fi perfect circulare. Va exista întotdeauna un fel de imperfecțiune pentru ele. Singurele cercuri adevărate, perfecte există în domeniul imaterial al Formelor, ca Formă a cercului. Nu putem niciodată să „simțim” un cerc perfect cu Simțurile noastre, numai cu Rațiunea putem concepe un cerc perfect, Raţiunea fiind singura care ne oferă acces la domeniul Formelor.
Platon a sugerat că tărâmul material a fost modelat de un fel de sculptor cosmic pe care l-a numit Demiurgul. Demiurgul, o ființă conștientă, a putut să acceseze Formele cu Rațiunea lui și apoi a procedat la sculptarea materiei în copii ale Formelor. Platon a reușit să reunească toate ideile marilor geniali care l-au precedat. Tărâmul său imaterial al Formelor a fost derivat din Parmenide, în timp ce tărâmul său material al materiei a fost derivat din Heraclit. Demiurgul său, care desăvârșește domeniul material bazat pe Forme, este similar cu cel al lui Anaxagoras, iar Formele reprezintă ele însele Perfecțiunea Matematică de tipul pe care Pitagora l-a prevăzut.
Platon și-a înființat Academia din Atena, o formă timpurie a Universității, pentru a-și preda filosofia altora. Spre deosebire de școala secretă a lui Pitagora, Academia lui Platon a fost o instituție mai publică și aceasta arată progresul intelectualității din secolele al VI-lea și al IV-lea î.Hr. În Şcoala Misterelor a lui Pitagora a existat o sinteză a intelectualității raționale și a misticismului aproape religios. Totuși, în timpul lui Platon, aceste două moduri de gândire s-au despărțit, iar filosofii au avut tendința de a se angaja în intelectualismul rațional în detrimentul misticismului. Aşa cum s-a petrecut și în Tragedia Greacă, când, după ce Apollo și Dionysus lucraseră împreună, au fost separați și Dionysus a fost trimis în Obscuritate. Este marea sarcină a hiperianismului să-l restabilească pe Dionysus în locul lui de drept, alături de Apollo. Acești doi zei vor fi întotdeauna în opoziție, dar o Sinteză a celor doi ne va ridica întotdeauna la înălțimi mai mari decât oricare ar putea face-o separat”.
Brice Merci
Tags: Anaxagoras, Apollo, Dionis, Forme, Heraclit, HiperUmanitate, Hyperianism, Parmenide, Pitagora, Platon, Raţiunea, Socrate
