Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Romania’
Monarhia
Monarhia
Pornesc de la premiza că, personal sunt împotriva oricărei ”rememorări istorice” în ceea ce priveşte forma de guvernare şi o să explic de ce:
În primul rând, ”căutarea în trecutul recent” a formei de guvernare, demonstrează… lipsa de imaginaţie a unui popor, care disperat de falimentul actualei clase politice, nu este capabil să se gândească la altceva, adaptat timpurilor moderne, refugiindu-se în ”şabloane”, care deja şi-au demonstrat … ineficienţa. Din păcate, puţini realizează că o Mare Schimbare, nu poate veni în cadrul actualului Sistem.
Există o vorbă de duh, care spune că : „fiecare popor, are liderii pe care şi-i merită!”
Astăzi, majoritatea românilor sunt nemulţumiţi de Băsescu, ieri erau nemulţumiţi de Iliescu şi Constantinescu, iar mâine vor fi nemulţumiţi de viitorul Preşedinte, pentru că Sistemul ”programează victimele sacrificale”, ce asigură… continuitatea sa !
Dacă de Băsescu putem să ne descotorosim, datorită prevederilor constituţionale, de o familie regală, nu o să putem, decât printr-o formă violentă, ceea ce este … ”un pas înapoi”. Cine ne garantează că monarhia este răspunsul la problemele actuale ? Toţi suntem revoltaţi de imixtiunea grupurilor de putere masonice, bilderbergice, etc. , dar suntem gata să ne aruncăm în braţele unei monarhii ereditare !? Cine ne garantează că nu sunt nişte ”degeneraţi” ?
Mulţi se gândesc la economiile rezultate din eliminarea urnelor, dar o soluţie mai bună poate fi alegerea de către SFATUL ŢĂRII, a unui lider expresie a acestuia, cu puteri limitate temporal şi cu prerogative strict delimitate constituţional. Am scris SFATUL ŢĂRII, pentru că nu înţeleg de ce trebuie să folosim PARLAMENT, un cuvânt străin nouă, care mă duce cu gândul la zicătoarea :„vorbă lungă, sărăcia omului”. Tot aşa, va trebui să revenim la DREGĂTORII, SFETNICI, VISTERIE, etc.
Mulţi văd în Monarhie, calea spre integrarea europeană, fără să ţină cont ca aceasta nu ne-a adus de-a lungul timpuri, decât deposedări şi aservirea la scopurile puţin ortodoxe ale unui Occident imperialist.
Domnitorul pământean Alexandru Ioan Cuza, a fost înlăturat de marile puteri ale timpului, în acest scop !
Este adevărat că monarhia a reprezentat o pagină importantă în Istoria Neamului, lăsând însă, amprente nu mereu conforme Interesului Naţional.
Aducerea unui domn străin, reprezintă incapacitatea de Autodeterminare şi nu poate fi motiv de mândrie naţională.
Nu o să pricep niciodată de ce România a renunţat fără luptă la o parte din Transilvania şi la Basarabia şi Bucovina, acţiuni ce sunt datorate Casei Regale şi Legionarilor, ce au înlăturat pe cel mai mare om politic al Neamului, care a fost Nicolae Titulescu. Acesta „avea în buzunar” Tratatul de Prietenie cu Rusia, prin care ni se recunoştea apartenenţa din veci şi pentru veci a Basarabiei !
Înlăturarea sa, a dus la ”urcarea Ţării în căruţa germană” (sângele regal apă nu se face !) şi ne-a pus în conflict cu „uriaşul cu picioare de lut”de la Răsărit, dar şi cu Franţa şi Anglia. Urmarea a fost pierdera Basarabiei, a unei părţi a Bucovinei şi a unei părţi a Transilvaniei ! Mulţi istorici, consideră că dacă la Yalta, ruşii s-ar fi prezentat ca aliaţi ai noştri, Tragedia Naţională nu s-ar fi petrecut !
Mulţi or să spună : „dacă baba avea roate, era tramvai !” , ceea ce mă face să accept că acestea sunt… supoziţii.
Regele este binevenit în sânul Neamului, în concordanţă cu Spiritul acestui popor, dar nu trebuie să cadă victimă zicalei . „i se dă un deget şi el ia toată mâna !” Mai ales că şi-a redobândit proprietăţi imense, în timp ce mulţi moşneni pământeni, încă mai luptă prin Tribunale, pentru a-şi redobândi pădurile strămoşeşti !
Observ că mulţi aderenţi sunt simpatizanţi monarhişti, aşa cum alţii sunt simpatizanţi ai legionarismului, social-democraţiei, liberalismului, etc. Cu toate astea, nu o să menajez pe nimeni, deoarece „Mişcarea DACIA”, are o altă Ideologie, Tactică şi Strategie pentru Renaşterea Neamului şi scopul nostru este acela de a aduna toate forţele responsabile, pentru că a trecut vremea diviziunilor impuse de vechiul Sistem şi trebuie să privim înainte, ci nu înapoi !
Tags: Basarabia, Bucovina, DACIA, Domn, Dregători, Mişcarea DACIA, Monarhie, Romania, Sfatul Ţării, Sfetnici, Transilvania
ATENŢIE !
IEŞIREA DIN… „SCHEME”
Voi încerca să explic fenomenul de „dute-vino” de la Mişcarea DACIA:
Cei ce ies, au citit bine la Informaţii şi au priceput că… nu-i de ei. Alţii s-au speriat, deşi … nu este cazul . Celor ce intră, le recomand să se informeze asupra Principiilor, Obiectivelor (Informaţii) şi aprofundărilor din mesaje video (perete mişcare,canalele vimeo şi youtube), pentru că ceea ce vrem noi … „IESE DIN … SCHEME” şi cam totul, este „bătut în cuie” !
Deoarece nu toţi au banda suficient de largă pentru a viziona mesajele, o să transpun în scris „esenţa”.
DACIA pe care o dorim noi, este : FĂRĂ PARTIDE, CI DOAR CU… ADMINISTRATORI. Aceasta deoarece partidele nu sunt altceva decât organizaţii de tip mafios, proiectate să semene dezbinarea în Neam ! Această apreciere este valabilă pentru TOATE partidele, mai vechi, sau… mai noi ! Ţara are nevoie numai de ADMINISTRATORI COMPETENŢI, selecţionaţi DE JOS ÎN SUS, mai ales în contextul SCHIMBĂRILOR RADICALE, proiectate de „Mişcarea DACIA”. În acest context, noi ne propunem ca mişcare politică, ce cu mijloacele actualului Sistem, să producă paşnic … DEMOLAREA acestuia, sau SALVGARDAREA INTERESULUI NAŢIONAL în cazul unui VID DE PUTERE, provocat de căderea iminentă a acestuia !
Noi suntem categoric împotriva deznaţionalizării prin… GLOBALIZARE, pentru cultivarea TRADIŢIILOR şi OBICEIURILOR popoarelor, vrem DACIA neutră (ieşirea din NATO), promotoare a unei noi politici regionale de prietenie cu toţi vecinii noştri, cu care să realizăm diferite forme de agregare, menite să asigure (inclusiv) drepturi depline celor de un sânge cu noi din aceste ţări. În Comunitatea Europeană, vom rămâne, dacă aceasta va îndeplini cereri cum ar fi : salarii egale, eliminarea şomajului, taxe bancare egale, respect reciproc, drepturi şi obligaţii identice, etc., ”chestii” care … lipsesc cu desăvârşire azi ! Cum mă îndoiesc de această variantă şi cum sunt nenumărate voci care „ne vor afară”, să le dăm satisfacţie şi … să ne concentrăm pe cealaltă variantă.
Noi vrem naţionalizarea băncilor cu formarea unei Bănci Naţionale şi circulaţia banilor exclusiv pe suport electronic, ELIMINAREA ŞOMAJULUI (muncim TOŢI şi… MAI PUŢIN), vrem oprirea emigraţiei, sănătate şi educaţie gratis pentru toţi, asigurate EXCLUSIV în structuri statale, organe media tematice, care să promoveze informaţia şi cultura de calitate, o nouă politică a familiei, cu responsabilităţi majore ale părinţilor, un nou tip de comerţ „produs pentru produs” , care să elimine avantajele auto-promovate ale unora asupra altora, o Dezvoltare Economică Sustenabilă (industrie de bunuri de lungă durată, ecologică, agricultură biologică, comerţ electronic, transporturi rutiere reduse prin promovarea formelor ecologice, în comun, performante, energie curată, NU nucleară, locuinţe „impact zero”, sigure şi din materiale naturale, eliminarea activităţilor futile (sport pe bani, publicitate, moda, asigurări, etc., deci un NU decis CONSUMISMULUI, etc.)
Desigur, ceea ce ne propunem noi, este o adevărată SCHIMBARE A MODULUI DE VIAŢĂ şi nu poate fi realizată bătând din palme, ci pe parcursul multor ani ! Important este să pricepem „unde mergem”, restul fiind o chestiune de… timp.
Problemele omenirii sunt grave, iar dacă cineva crede că ”fantomele trecutului” reprezintă soluţia… A GREŞIT MIŞCAREA !!! Noi nu vrem „operaţii estetice” ale Sistemului, ci ”intervenţie chirurgicală” ! Noi propunem „o plecare de la Zero”, fără ”traume” sau „violenţă”, ci invitând pe toţi „să schimbe macazul” din mers, NUMAI ÎMPREUNĂ PUTÂND REALIZA MAREA SCHIMBARE !
Anul 2011, va fi anul propagării ideilor noastre, prin conferinţe, un nou portal intitulat DACIA şi nu în ultimul rând, … „passaparola”. Cine se simte în stare să se implice, este invitat să acţioneze în aceste direcţii ! Eu sunt gata să răspund la orice întrebare, dar voi elimina din Mişcare pe oricine va încerca să folosească un limbaj FĂRĂ BUN SIMŢ. Ceea ce propun eu poate fi îmbunătăţit, pentru că punerea în practică a unui asemene Proiect, nu poate fi opera unui singur om ! Acum suntem puţini, dar… vom fi mulţi !
Vă aştept !
Dacicanii
Unitatea… „dacicanilor” from Miscare Virtuala Dacia on Vimeo.
Moldova
Dacia viitoare
Tags: Competenţă, DACIA, Domn, Dregători, Mişcarea DACIA, Obiective, Principii, Responsabilitate, Romania, Sfetnici, Viitor











