Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Mişcarea DACIA’
Din nou despre REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI
Mi-a fost dat azi, să citesc un interviu foarte interesant luat lui Octavian Milewski, politolog specializat in spatiul postsovietic, in prezent coordonator de proiect afiliat la Fondul International pentru Cooperare si Parteneriat al Marii Negre si al Marii Caspice.
Iată ce spune despre el însuşi :
„Unul dintre scopuri este de a trezi interesul pentru subiecte de importanţă majoră pentru România ce vin din spaţiul est-european şi care o afectează într-o măsură mult mai mare decât ar vrea să recunoască – mă refer la elitele politice, parţial şi la cele academice. Mă disperă cvasi-lipsa de expertiză pe acest spaţiu, precum şi interesul scăzut pentru el. Polonia şi Finlanda sunt exemple de urmat. Îmi doresc înfiinţarea unei instituţii guvernamentale pentru expertiză strategică pe acest spaţiu.”
Frumos gând, mai ales că are perfectă dreptate apropos de clasa politică şi… academică, în ceea ce priveşte EXPERTIZA, sau cum o numim noi COMPETENŢA.
Interviul poate fi citit aici şi ne interesează deoarece spune unele adevăruri pe care le-am relevat şi noi la Mişcarea Dacia, dar spune şi nişte BAZACONII pe care mă simt obligat să le cenzurez :
1. „Octavian Milewski avertizeaza ca majoritatea populatiei R. Moldova doreste integrare in UE si doar 15% este favorabila unirii. Iar insistenta pe tema unirii ar putea duce la o alienare, nu la o apropiere.”
FALS : Ceea ce fac tinerii manifestanţi este „menţinerea spiritului unionist” !
Fără aceste manifestaţii, Rusia şi alţii, ar dormi liniştiţi, ceea ce NU SE ÎNTÂMPLĂ azi !… asta e PROBA că manifestaţiile DERANJEAZĂ, deci AU UN ROST.
2. „... istoric, ceea ce a fost RDG reprezenta un teritoriu esential in istoria de peste 1.000 de ani a germanilor. In cazul teritoriului care astazi este denumit R. Moldova, vorbim de un teritoriu vlah ulterior romanesc …”
HOPAAAA !? … ăsta a preluat de la „cumanul” Djuvara, ideea că rumânii ar fi ajuns dincolo de Prut „recent” !?
Însemna că înaintea trecerii rumânilor peste Prut, acolo erau alte popoare ?… care anume ?… şi unde au „dispărut” ?
Teoria asta abracadabrantă a ROIRII/MIGRAŢIEI DINSPRE VEST SPRE EST, nu are niciun suport istoric d-le geostrateg, în contextul că în vremurile „djuvariene”, MIGRAŢIILE erau direcţionate … INVERS, deoarece au o caracteristică : SE PLEACĂ DE LA RĂU SPRE BINE !!!
Este adevărat că din inima Carpaţilor s-a produs ROIREA strămoşilor noştri spre cele patru puncte cardinale, DAR ASTA A AVUT LOC CU VREO CÂTEVA MILENII ÎNAINTEA vremurilor prospectate de Djuvara, propăvăduite cu îndârjire şi de DUŞMANII RUMÂNISMULUI !
Deci : dacă germanii se pot baza pe vreo 1000 de ani de „trecut istoric”, noi rumânii avem CÂTEVA MILENII ÎN PLUS … cam dinaintea CUCUTENILOR !
Tot din aceste cuvinte, s-ar deduce că VLAHII şi RUMÂNII nu sunt aceeaşi chestie !?… cum le place „slavilor din sud” acestă afirmaţie !?!?
3. „In al treilea rand, contextul in care cele doua Germanii s-au reunificat este unul exceptional din punct de vedere al negocierii intre superputerile de atunci, dar si marile puteri Europene, in special Franta si Marea Britanie. De fapt, una din conditiile esentiale ale incheierii Razboilului Rece a fost reunificarea Germaniei. In cazul nostru, imi pare foarte rau sa o spun nu-mi inchipui contextul in care UE impreuna cu SUA si Rusia ar sta la aceeasi masa avand pe agenda tema reunificarii Romaniei si R. Moldova.”
Noi la MIŞCAREA DACIA ne închipuim un astfel de context : O MARE CRIZĂ MONDIALĂ în care deja ne zbatem „ca peştele pe uscat” !
Puţină lume pricepe azi, că TOATE MARILE CRIZE ALE SECOLULUI AL XIX-lea şi al XX-lea, au fost MAGISTRAL folosite de rumâni !?!? Când „mesenii menţionaţi” vor avea din nou „dureri de cap în propria bătătură”, o să ne facem şi noi „mendrele” ! … ce-ar fi d-le geostrateg să-i „stimulăm” puţin ???… ce , noi nu putem „manipula” ?… că doar avem o grămadă de aşi pe mânecă (a se citi RESURSE)
4. „ Nemtii au invatat sa locuiasca treptat in diferite state, fie ca se numesc Germania, Austria, Elvetia, Lichtenshtein sau Luxemburg. Si trebuie sa subliniem, acestea sunt cele mai prospere state ale Europei”
Hai să nu tulburăm ape limpezi : toate popoarele enumerate se văd „ca negrul în ochi” unele pe altele !… vrem asta şi pentru basarabeni şi rumâni ?
5. „Daca ar fi sa facem un calcul strict al procentelor din populatie, atunci e clar ca nu. Procentul unionistilor in R. Moldova oscileaza intre 10-15%, in timp ce pentru integrare cu UE se pronunta aproximativ 65%. Deci aproximativ doua treimi din populatie se pronunta pentru UE nu pentru Romania ca atare.”
CORECT … dar s-a gândit d-l geostrateg la următorul scenariu : „mâine” Republica Moldova intră în UE şi „poimânine”… se dărâmă UE !?
Nu-i dificil de presupus că „într-un context de dezagregare”, cei care au o ADEVĂRATĂ LEGĂTURĂ ANCESTRALĂ se vor sprijini unul pe altul !
6. „Fortand, un pic nota, poate, ce ar fi daca prin unirea cu R.Moldova, Romania si-ar pierde calitatea de membru legitim al UE? Romania ar fi aruncata inapoi cu 15-20 de ani, intr-un malaxor geopolitic pe care toata lumea il credea uitat…”
Ca geostrateg, ar fi trebuit să ştie că EXCLUDEREA UNEI ŢĂRI NU ESTE CONTEMPLATĂ ÎN DOCUMENTELE UE, PENTRU NICIUN MOTIV !… singura posibilitate reală de desprindere a României de UE, este o „ieşire la cerere” (un mod de a zice), iar asta este o ARMĂ DE ŞANTAJ dacă este utilizată cu CAP ! Ieşirea unilaterală a unei ţări din UE ar duce la destrămarea întregii uniuni !… oare nu avem noi motive de INSATISFACŢIE suficiente ?… vă daţi seama de „bucuria”Moscovei la aşa ispravă ?… hai să facem două „socoteli geopolitice” !…
………………………………….
Nu pot să nu accept însă următoarea analiză, deoarece este perfect adevărat că MONARHIA ŞI CLASA POLITICĂ INTERBELICĂ au tratat necorespunzător Basarabia şi că ar fi trebuit să ne finlandizăm şi noi !
„Chiar si in perioada interbelica Basarabia a fost o periferie, pe care capitala Bucuresti a abandonat-o cu o notorie rapiditate in 1940 urmare a ultimatului URSS. Vedeti spre exemplu cum a procedat Finlanda in Razboiul de Iarna din 1940 dupa un ultimatum similar.”
În general, OCTAVIAN nu are păr pe limbă, iar mie-mi place să am de-a face mai degrabă cu „geostrategi pesimişti”, decât cu „optimişti” !… l-aş lua în „echipă” !
Nu întâmplător „unionismul” Mişcării Dacia , este INEDIT : noi vrem mai întâi o FEDERAŢIE A CELOR DOUĂ STATE RUMÂNEŞTI, iar după aceea, ce va da Domnul !
Tags: Basarabia, Geopolitică, geostrategie, Mişcarea DACIA, Moldova, Moscova, Octavian Milewski, rumâni, Rusia, U.E., valahi
PORTALUL Mişcării Dacia
De câteva zile, s-a deschis PORTALUL Mişcării Dacia la adresa http://www.miscareadacia.ro !
Cineva ar putea spune : ei şi ?
Acestora le voi răspunde că „Mişcarea Dacia” are ceea ce niciun partid românesc nu are !?
Numai PARTIDUL PIRAT mai are ceva denumit PORTAL, dar de fapt este un BLOG , mult mai puţin COMPLEX şi LIMITAT PENTRU DEZVOLTĂRI, decât un adevărat PORTAL, precum avem noi.
Unii vor spune : ei şi ?
Păi cum să pretinzi tu partid românesc (şi nu numai) că eşti DEMOCRATIC, dacă NU DAI VOCE „BOBORULUI” ???
PORTALUL Mişcării Dacia dă posibilitatea membrilor săi, să-şi expună IDEILE şi să PARTICIPE la stabilirea TACTICII şi STRATEGIEI… bineînţeles că o vor face pornind de la PREMISA împărtăşirii chiar şi parţiale a PRINCIPIILOR şi OBIECTIVELOR şi a intenţiei manifestate, de a CONTRIBUI la cauza Mişcării Dacia. În urma INFORMĂRII din documentele noastre elaborate pe parcursul a mai bine de 4 ani şi a DEZBATERILOR pe FORUM, unul poate să decidă dacă va vota sau nu, Mişcarea Dacia, atunci când aceasta îi va cere votul !… vi se pare puţin ?
Dacă urmărim ACTIVITATEA PE NET a „partidelor tradiţionale” ce-şi împart puterea politică în România, vom observa că se limitează la MESAJE UNIDIRECŢIONALE, DE LA „CENTRU” SPRE „PERIFERIE”, fără să se dea posibilitatea INTERACŢIUNII cu membrii !? Această „interacţiune” se restrânge la raportul „baroni-plebe”, rezolvat cu regularitate de „câţiva mici şi-o bere”, sau alte „atenţii electorale” !?
Unii ar putea să spună : ei şi ?… la voi pe FORUM sunt „o mână de oameni”, care nu reprezintă nicidecum MAJORITATEA DEMOCRATICĂ !
Este foarte adevărat, dar se uită că noi nu vorbim de DEMOCRAŢIE „ca restul lumii”, ci de o DEMOCRAŢIE PARTICIPATIVĂ.
Asta se rezumă în puţine cuvinte, la a PARTICIPA DACĂ VREI şi dacă ai COMPETENŢE !… că de aia vorbim noi de PLATFORME LIQUID FEEDBACK, un fel de MECANISM DE PARTICIPARE ŞI SELECŢIE ŞTIINŢIFIC. Pe scurt, unul PROPUNE, iar dacă propunerea este ÎMPĂRTĂŞITĂ ca fiind lucrarea unui COMPETENT, eventual ÎMBOGÂŢITĂ PRIN CONTRIBUŢIA ALTOR COMPETENŢI, „se ridică spre nivelul de guvernare”, iar dacă nu… NU !
Noi avem chiar un „element de unicitate” apropos de COMPETENŢĂ, prevăzând chiar şi ALEGEREA REPREZENTANŢILOR ÎN MOD COMPUTERIZAT de la un anumit nivel în sus… că „omul e supus greşelii”, mai mult ca o „maşină bine programată” !… se cunoaşte deja SUPERIORITATEA ROBOŢILOR FAŢĂ DE OM în anumite domenii.
Noi ştim că „lupta” noastră este aproape imposibilă, dar numai … aproape !
Noi ştim că SISTEMUL este mult mai puternic decât îşi imaginează unii „protestatari” !
Avem însă convingerea că ceea ce facem este în interesul BINELUI şi că nu putem fi doar SPECTATORI ai unei adevărate DRAME !
Avem CAPACITATEA şi OBLIGAŢIA de a „schimba scenariul” !
Eu unul, nu aş vrea ca urmaşii mei să poată spune batjocoritor : TU UNDE ERAI !? Voi ?
OVERSHOOT DAY – A trăi peste posibilităţi
Este foarte frumos din partea celor care militează „în piaţă” împotriva gazelor de şist, sau împotriva extragerii aurului cu cianuri, iar noi suntem „în aceeaşi barcă” cu ei, numai că considerăm că acestea sunt probleme minore, dacă sunt ATACATE SEPARAT.
În cele două cazuri, SOLUŢIA NOASTRĂ este aceea SIMPLĂ de a REDUCE DEPENDENŢA DE COMBUSTIBILII FOSILI , respectiv aceea de a crea condiţiile necesare pentru A NU AVEA NEVOIE DE AUR !
MIŞCAREA DACIA contemplă prin PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE sale, ambele chestiuni… dar şi altele MULT MAI IMPORTANTE ŞI URGENTE.
Printre aceste chestiuni FOARTE IMPORTANTE ŞI URGENTE, se află şi TRAIUL PESTE POSIBILITĂŢI AL OMENIRII, care va determina o CRIZĂ GLOBALĂ DE RESURSE.
Ziua în care CEREREA a depăşit DISPONIBILITATEA, numită în engleză OVERSHOOT DAY, este deja de domeniul TRECUTULUI, deoarece a fost estimată la data de 21 Octombrie 1993 !!!
S-au găsit destui OPTIMIŞTI chiar printre aderenţii la MD, care au negat existenţa unei probleme SUPRAPOPULAŢIE, sau chiar EPUIZABILITATE RESURSE !? Ignoră ei rezultatele Cercetătorilor COMPETENŢI ?… atunci sunt… IGNORANŢI !
Iată ce scrie MARIO TOZZI, prim-cercetător la Institutul de Geologie Ambientală şi Geoinginerie al Centrului Naţional de Cercetare (IGAG-CNR) :
– Dacă chinezii, sau indienii ar trăi după standardele europene în materie de TRANSPORT PE CAUCIUC, necesarul de PETROL ar depăşi CAPACITATEA PRODUCTIVĂ ACTUALĂ !?
– Dacă chinezii şi indienii ar mânca tot atâta PEŞTE cât japonezii, ar trebui să se pescuiască 100.000 tone în plus, adică DUBLU decât se face azi la nivel mondial !?
Dacă ţinem cont de situaţia actuală a mărilor şi oceanelor POLUATE CU ADEVĂRATE INSULE DE MATERIALE PLASTICE, acest OBIECTIV este DE NECONCEPUT ! Iată ultima postare a lui BEPPE GRILLO , liderul carismatic al MIŞCĂRII 5 STELE din Italia la adresa http://www.beppegrillo.it/2013/10/loceano_pacifico_e_morto.html :
– Dacă chinezii şi indienii ar mânca tot atâta carne, porumb, etc. precum AMERICANII, deja producţiile actuale ar fi cu mult sub NECESAR !?
Studiul cuprinde cifre şi concluzii ALARMANTE, de care SISTEMUL face abstracţie în mod INCONŞTIENT !
Se întreabă Mario Tozzi : oare nu suntem conştienţi că avem RESPONSABILITĂŢI faţă de SOARTA URMAŞILOR NOŞTRI ?
MIŞCAREA DACIA are în vedere această problemă a SUPRAPOPULAŢIEI şi mai ales a EPUIZABILITĂŢII RESURSELOR şi propune în linii generale la PRINCIPII şi OBIECTIVE, tot ce trebuie pentru a nu expune omenirea, nu numai românii, la EXTINCŢIA DE MASĂ sub o formă, sau alta !
„DE LA DICTATURĂ SPRE DEMOCRAŢIE”
„DE LA DICTATURĂ SPRE DEMOCRAŢIE” este o carte scrisă de GENE SHARP, care prezintă 198 de ACŢIUNI NON-VIOLENTE pentru DEMOLAREA UNEI DICTATURI.
Este evident că „lecţia”este deosebit de utilă pentru declanşarea unei REVOLUŢII NON-VIOLENTE, iar noi la Mişcarea Dacia vom face input din această carte, precizând totuşi că majoritatea prevederilor LE AVEM DEJA ÎN VEDERE.
Recomand cu căldură aderenţilor la „Mişcarea Dacia” vizionarea… şi CONCLUZIILE pe care le voi trage :
Principiul de bază al NON VIOLENŢEI ni-l însuşim pe deplin, ca şi toate „acţiunile de luptă” prezentate în carte, printre care remarcăm UTILIZAREA FACEBOOK-ului pentru ORGANIZAREA „REVOLUŢIILOR”, dar avem de făcut următoarele OBSERVAŢII :
1. FINALITATEA „REVOLUŢIILOR” PREZENTATE ÎN FILM
În acest context, dacă această carte a dus la DEZMEMBRAREA UNOR DICTATURI, trebuie să vedem şi UNDE S-A AJUNS !!!
Pornind de la HARVARD prin persoana lui GENE SHARP şi de la un EROU DIN VIETNAM precum BOB HELVEY, este evident că avem de-a face cu o STRATEGIE A SISTEMULUI PENTRU A CONTROLA ALTFEL DECÂT PRIN OCUPAŢIE MILITARĂ „ŢĂRI OSTILE AMERICII ŞI SISTEMULUI ÎN GENERAL” !… o spune textual „eroul din Vietnam” în acest film !!!
De fapt, aceste ţări unde s-au produs „revoluţii”, au căzut din lac în puţ, căzând pradă ANARHIEI.
Dacă suntem atenţi la cazul SERBIEI de exemplu, observăm că BAZELE organizaţiei „revoluţionare” (OTPOR) erau la … BUDAPESTA !?!?… vă sugerează ceva acest „detaliu” ?… mie DA !
2. ÎNTREBARE : De ce nu concep GENE SHARP şi BOB HELVEY astfel de „revoluţii” şi în … AMERICA ?… oare acolo nu este o DICTATURĂ ???
3. ÎNTREBARE : Oare GENE SHARP şi BOB HELVEY cred cu adevărat în… DEMOCRAŢIE ???
Noi suntem mai proşti, dar NU CREDEM !
Noi considerăm ACTUALUL CONCEPT DE DEMOCRAŢIE ca fiind de fapt … PRAF ÎN OCHI !!!
4. ÎNTREBARE : nu cumva cei doi sunt ori MANIPULAŢI, ori… MANIPULATORI ???
5. ÎNTREBARE : De ce sunt ei aşa de interesaţi în EXPORTAREA DEMOCRAŢIEI ??? … nu cumva sunt nişte bieţi … GLOBALIZATORI ???
6. Nu am auzit în film nuimic despre DEZVOLTARE SUSTENABILĂ, POLUARE, INJUSTIŢIE SOCIALĂ, GLOBALIZARE , NEOCOLONIALISM, NON-VALORI, EPUIZABILITATEA RESURSELOR, AUTODETERMINAREA STATELOR, etc., deci … NU NE IMPRESIONEAZĂ descrierea acestor FORME DE LUPTĂ, deoarece le cunoaştem în general şi avem intenţia să le folosim în alte scopuri decât cele prezentate în film !
Aş putea să continui, deoarece chestiunea nu este uşor de lichidat în câteva rânduri !
Acest filmuleţ mi-a fost propus de o manifestantă activă „în Piaţă”, apropos de Roşia Montană şi Gazele de Şist, cu intenţia probabilă de a ne informa, despre cum am putea face şi noi o astfel de REVOLUŢIE în Românica !?… oare dorim şi noi să avem „(R)evoluţii” precum cele din ţările menţionate ???… dacă privim cu atenţie CONSECINŢELE, eu zic că e mai bine să adoptăm ALTE CĂI !… iar MIŞCAREA DACIA o face … pentru cei care ne citesc !!!
De fapt, în carte se vorbeşte despre STRATEGIE, dar nu se vorbeşte de PROGRAME !?!?… se vorbeşte LA FEL CA ŞI ÎN ROMÂNICA, despre SCHIMBAREA UNEI DICTATURI, fără ca să se elimine POSIBILITATEA UNEI ALTE DICTATURI !… şi asta deoarece DACĂ NU ŞTII CE VREI atunci când faci o REVOLUŢIE, vin alţii „mai deştepţi”, care ŞTIU CE VOR şi care AU ŞI MIJLOACELE pentru a o face !… de exemplu Ilievici&co în cazul „revoluţiei” române, care nu a fost altceva, decât ÎNLOCUIREA UNEI DICTATURI CU ALTA… cea a SISTEMULUI, care şi-a asigurat CONTROLUL, fără o OCUPAŢIE MILITARĂ, ci prin instalarea la cârmă a unor … SLUGI, care s-au mulţumit SĂ LE FIE LOR BINE ACUM, iar „după ei POTOPUL” !
Evrei şi… evrei
Citind „La Stampa” din 14 octombrie a.c., am rămas un pic surprins de un larg articol, intitulat MA QUEL RABBINO ERA UN CATTIVO MAESTRO (Acel rabin era un rău maestru).
Se trata despre înmormântarea rabinului-şef RAV OVADIA, lider spiritual al partidului ultraortodox „Shas”, mare dispreţuitor de femei, partide de stânga şi… non-evrei.
În articol, se oferea o imagine foarte detaliată a rabinului, pornind de la comportamentul de ayatollah, care nu permitea Dezbaterea, impunându-şi cu regularitate propria opinie şi terminând cu descrierea partidului său, ca fiind cel mai corupt din Israel (detalii în articol).
Înmormântarea sa, care a avut loc la puţine ore după deces, datorită condiţionării unor sărbători religioase, a fost asistată de 800.000 de israelieni, în mare majoritate bărbaţi, reuniţi din toată ţara în timp record !!! Dacă ţinem cont că cei 800.000 de bărbaţi reprezentau împreună cu familiile lor, o treime din populaţia israelită, devine impresionantă această manifestare !!! Atât de impresionantă, că ridică mari semne de întrebare asupra CONVINGERILOR RELIGIOASE A UNEI PĂRŢI IMPORTANTE A POPULAŢIEI, în contradicţie evidentă cu CONCEPTURILE DEMOCRATICE ALE LUMII „CIVILIZATE” !?
Tocmai acest „detaliu” a ridicat părul în capul autorului articolului, un renumit scriitor, poate cel mai important în viaţă, pe nume ABRAHAM B. YEHOSHUA, de clare origini… evreieşti !?!?
Specific de asemenea că „La Stampa” nu este în niciun caz „de stânga” !
Specific de asemenea, că a condamna un evreu nu este sinonim cu a critica evreimea, tot aşa cum a critica pe Netanyahu, nu înseamnă a fi antisemit, negaţionist, sau alte năzbâtii !!! Iată că am avut exemplul unui eminent evreu, care atacă un alt eminent evreu !… la fel cum şi noi în micimea noastră, îl atacăm pe Băsescu, Ponta, Antonescu, etc, fără a fi ANTI-ROMÂNI !!!
Reţinem în final, MARELE SEMN DE ÎNTREBARE ASUPRA NUMĂRULUI IMENS DE EVREI PREZENŢI LA ÎNMORMÂNTAREA UNUI FUNDAMENTALIST RELIGIOS, CARACTERIZAT DE UN EMINENT CONAŢIONAL DREPT … RĂU MAESTRU (CATTIVO MAESTRO) !?!?
Nu pot să închei, fără a remarca faptul că şi noi avem printre MAEŞTRII de toate naţiile şi unii MAEŞTRII EVREI, dar sunt din aceia BUNI, precum Chomsky, Stallman şi de ce nu, Abraham B. Yehoshua, pentru iubitorii de literatură, care sper să fie cât mai mulţi în Mişcarea Dacia !?












