Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Miscarea Virtuala DACIA’
Caracterul complementar al “Mişcării Virtuale DACIA”
„Mişcarea Virtuală DACIA” – complementară altora similare
Cred că trebuie să evidenţiez această caracteristică importantă a mişcării noastre, pentru a justifica Strategia noastră, ce constă în „atingerea unui număr important de aderenţi virtuali în jurul unui Program”, pentru a forma imediat după aceea, direct o … FORŢĂ POLITICĂ !
Urmăresc de ceva timp, grupuri similare („Trezeşte-te ! Asta nu e România noastră”, „România Noastră”, „Fight4Romania”, etc.) şi constat că unii se mulţumesc să „dea cu HUOOO”, alţii se preocupă de leadership şi … departamente, altii fac programe de … guvernare, alţii care au … murit, ETC., dar nici unul nu are stabilit un … PROGRAM !
Eu personal „particip” la toate aceste iniţiative şi invit pe toţi să facă la fel, pentru că în fiecare este … o părticică din „întregul” pe care vrem să-l construim.
Noi vrem să satisfacem primul obiectiv şi anume … consistenţa numerică, în jurul unui Program ambiţios şi … original, pentru a trece apoi la … FORŢA POLITICĂ.
După părerea mea ONG-ul reclamat de unii membrii în acest moment, nu reprezintă „calea”, deşi pentru realizarea sa, nu sunt indispensabile „mari participări”.
Pentru mine, tocmai ăsta este punctul slab, deoarece numai dintr-un număr important se vor putea alege lideri şi desemna responsabilităţi specifice „celor mai pregătiţi”. Este greu de imaginat o formaţie politică ce incepe cu … coada ! Este ca şi cum ai construi o casă de la … acoperiş !
Eu personal nu cred în ONG-uri, considerându-le forme de descărcare a incapacităţii Statelor de a rezolva problemele cetăţenilor. Într-un Stat bine organizat, ONG-urile … nu mai au sens ! Nu degeaba, multe ONG-uri nu sunt altceva decât … maşini de tocat bani publici pentru interese … private.
Există riscul pentru noi de a nu indeplini obiectivul … NUMĂR şi atunci, … ura şi la gară !!! Dar asta este prima condiţie pentru a realiza ceva !
Elementul de noutate al acestei mişcări este : nealinierea, originalitatea, actualitatea si … virtualitatea (deocamdată)!
Cănd vom avea NUMERELE, se va face un Congres de constituire, la care se va stabili conducerea provizorie şi se va trece la alcătuirea … Programului de guvernare.
Cei ce vor „alte străzi”, nu au decât să prospecteze celelalte mişcări, deşi eu văd o „stagnare generalizată”, cu toate că alţii au deja … NUMERELE !
Urez succes tuturor iniţiativelor, pentru că, după părerea mea, va sosi şi timpul … unirii sub acelaşi drapel !
Noi intenţionăm „să aruncăm o sămânţă” de tip nou, fără alinieri şi leadership „preconcepute”, ci pentru o FORŢĂ DE GUVERNARE de tip nou, ieşită din „tipare”, cu o unică preocupare şi anume transpunerea în practică a unui PROGRAM, la alcătuirea căruia sunteţi toţi invitaţi să contribuiţi.
Cine vrea să fie membru al Mişcării Virtuale DACIA, iar mai apoi al mişcării politice, trebuie să accepte PROGRAMUL şi să „pună osul la trebă”, în numele binelui ce-l dorim Patriei şi NU pentru orice alt motiv !
Tags: Miscarea Virtuala DACIA
Gazeta Romaneasca
Multumesc, Gazeta Romaneasca
Simultan cu articolul de prezentare a Miscarii Virtuale DACIA, apare un editorial …in aceiasi Gazeta Romaneasca din 02.10.2009, plin de inexactitati si chiar ofensiv la adresa mea si a Miscarii. Ma vad astfel obligat sa …replic:
Stimate domnule Sorin Cehan,
Doresc in primul rand sa va multumesc pentru atentia acordata, desi nu o meritam.
Cum insa ideile mele si persoana mea au devenit „de interes public” si cum printre randurile ca va apartin, s-au strecurat cateva „ambiguitati” si „inexactitati”, va cer respectuos dreptul la replica, pentru a lamuri urmatoarele chestiuni:
„Miscarea Virtuala DACIA”, nu este un partid, ci un grup pe Facebook, care isi propune in doua cuvinte: promovarea brandului DACIA si a unui Program menit sa schimbe situatia dezastroasa a Romaniei si romanilor de pretutindeni . Pana aici nu vad nici un motiv de … suspiciune, deoarece este dreptul fiecaruia dintre noi, sa … ne dam cu parerea. De asemenea, tinand cont de miile de grupuri prezente pe Facebook, mai mult sau mai putin serioase, nu vad exagerat a forma unul, care doreste intoarcerea la vechea denumire a teritoriului national : DACIA. Chiar si Programul, nu cred ca este „de ras”, deoarece prevede o reforma substantiala a sistemului administrativ, politic si juridic, in prezent sursa principala a risipei, birocratiei, incompetentei si ilegalitatii difuze la toate nivelele in Patrie.
Tin sa precizez ca am lansat acest grup de …5 zile si ca suntem in faza de… adeziuni.
Este adevarat ca eu „bloguiesc” pe aceasta tema din Aprilie 2009, tocmai pentru a face cunoscute ideile mele, in asa fel incat cei interesati de argument, sa stie …cu cine au de-a face, dar si ca un raspuns la discriminarile nenumarate la care suntem supusi in Italia si de care si d-voastra v-ati ocupat copios. In acest sens, m-am activat pentru a realiza o Miscare unica a romanilor din Italia, indiferent de culoare politica si faptul ca , in nume personal, d-l G.Germani a fost printre primii aderenti la Miscarea Virtuala DACIA, ma facea sa sper ca inca nu este totul pierdut.
Eu personal nu am intentia de a ma inscrie in nici un partid, asa cum am facut-o si pana acum, ci numai sa exprim IDEI si eventual sa contribui la realizarea unui subiect politic UNIC al romanilor din Italia si nu numai. Programul prezentat, se afla numai in stadiu de Proiect si incerc sa inteleg pe cine poate sa calce pe bataturi, de data „ce au sarit la cap” atatia … rrumani. Dar asta face parte din traditia Diasporei din Italia si se pare ca „a da cu huo” la orice initiativa, chiar si dezinteresata ca a mea, este regula. As dori sa ma insel, pentru ca ar fi o dovada in plus ca „n-ai cu cine si pentru cine”, cum sustine un vechi „prieten” de- al meu!
Aurul DACIEI a fost mereu furat, atat de romani (fara caciulita), cat si de … altii si in schimb suntem tratati ca in prezent . S-ar parea ca sunt mai mandri de originile (si) dacice, romanii ce de secole lupta pentru afirmarea acestui adevar si care nu se gasesc in Romania si cu atat mai putin in Italia.
Giovanni il romeno
…………………………………………………………………………………………………………………………………
In completare la aceasta Replica, vreau sa-mi exprim totala repulsie, pentru ignoranta care se manifesta in randul Diasporei din Italia. Comform gandirii (!?!?) unor „telectuali”, produsi in ultimii 20 de ani gloriosi pentru Natie, DACIA, Eminescu, Decebal, sau Deceneu, sunt subiecte numai bune de luat in deradere. Daca nu au studiat cand ar fi trebuit, tin sa le explic acestor „elemente”, ca automobilul produs la Pitesti, se chiama DACIA, pentru ca in urma cu multe sute de ani, teritoriul Patriei, …SE CHEMA ASA !!! Este adevarat ca pe acolo au mai trecut si …barbarii invadatori, si DACII au ramas, pentru ca „apa trece, dar pietrele raman”. Este adevarat ca au venit si romanii, care au furat tot ce se putea fura, dar DACII LIBERI au continuat sa existe si tina sus LUPUL ! Ba mai mult, dupa 160 de ani … i-au timis acasa la ei … si nu cu vorba buna, ci cu sabia incovoiata si in hululatul LUPULUI ! Si iar au venit alti barbari si iar au furat si iar au fost trimisi „afara” din spatiul mioritic,… SI TOT ASA PANA IN ZILELE NOASTRE !
Sa ma scuze cei ce cunosc deja toate aceste „chestii hazlii”, dar daca unii n-au avut parte de Educatie de la parintii lor si de la Scoala lor, ma ocup eu … gratis !
Dar poate in ADN-ul lor, au ramas urme NUMAI de la … barbari si atunci se explica tot acest „HAZ”.
Faptul ca multi neispraviti, au plecat din DACIA, ma satisface si le doresc … sa „ramana definitiv aici”, desi cand „am fugit de mineri”, speram sa nu-i mai vad. Se pare ca … nu am scapat de ei nici aici. Asa se explica in parte si „imaginea” pe care ne-am creeat-o in ultimul timp.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Eu inteleg necesitatea cautarii unor „subiecte tari” pentru jurnalisti, deci „nu o s-o iau in nume de rau”. Cu toate astea recomand calduros o lectura atenta a cuvintelor scrise, pentru ca „citirea in diagonala”, poate fi daunatoare.
Oamenii de Cultura
Oamenii de Cultura
Fac apel la oamenii de cultura „sa coboare” in politica!
Plec de la premiza ca nu sunt un astfel de om, ci unul de pe strada. Ceea ce ma determina sa fac acest apel, este convingerea ca autorii de frumos, pot da o mana de ajutor in eliminarea uratului, care se vede azi la tot pasul. Este suficient sa-l amintesc pe Marele Eminescu, caruia nimeni nu-i poate pune la indoiala inclinatia spre frumos si patriotismul, mai ales cand se trateaza de … oameni de rand. El a fost un mare sustinator al DACIEI si a unei Revolutii Morale in spatiul mioritic. Desigur nu toate ideile sale sunt pe placul tuturor,pentru ca nimeni nu este perfect, nici macar un geniu, dar in ansamblu, eu ca om de rand, nu cred sa pot avea dreptul de a-l contesta, ci obligatia de a-l urma! In zilele noastre, creste curentul contestatorilor lui Eminescu, dar si a Mioritei si consider acest lucru demn de tot dispretul. Cauzele acestui fenomen, sunt multiple, dar eu voi mentiona pe acela care dupa parerea mea, este cel mai important: dorinta de integrare intr-o Europa deznationalizata si lipsita de valori morale. Si eu sunt pentru integrare, dar o integrare care sa tina cont de … diversitate. Un exemplu de om de cultura contemporan, de multe ori hulit pentru actiuni politice necondivize, este Adrian Paunescu. Multi „nimeni” isi permit sa-l catalogheze ca poet de curte, fara sa stie ce a insemnat Cenaclul Flacara pentru … „oamenii de rand”, dupa cum multi tineri cred ca tot ce s-a facut in acei ani trebuie sters, fara sa-si dea seama ca Romania a cazut din lac in put, din foarte multe puncte de vedere si mai ales … in ceea ce-i priveste (educatie, protectie sociala,perspective pentru viitor,etc.). Nici o experienta a trecutului nu este de aruncat, ci de analizat si preluat cand este cazul; asa se merge inainte! Daramand o statuie, nu trebuie daramat chiar tot orasul, pentru ca altfel, … trebuie sa o luam mereu de la cap! Multi tineri cred ca noi batranii suntem nedemni pentru ca am suportat si ca nu pricepem pe ce lume traim. Ba se cere eliminarea din viata politica si sociala a diverselor categorii (membrii PCR, turnatori, nomenclaturisti, etc.), fara sa realizeze ca asta ar fi o limitare a … Libertatii pe care o propavaduiesc! Specific neapartenenta la nici una din aceste categorii si cu toate astea ii apar, asa cum am facut si cu securistul intreprinderii unde lucram in 1989, propus pentru … linsare. Le-am amintit “revolutionarilor” povestea lui Isus si Magdalena. In areea de discutii pe „Treziti-va ! Asta nu este Romania NOASTRA”, am citit atacuri virulente la adresa unuia care gandeste ca mine (profesor universitar) si de nenumarate ori, postari exprimand ideea ca numai tinerii pot scoate Romania din abisul in care se gaseste. Nimic mai fals si mai lipsit de inteligenta! Asa cum lipsita de inteligenta este proliferarea topicurilor in care fiecare isi da cu parerea, diluind fondul initiativei, de altfel laudabile.
Tocmai de aceea propun pentru Miscarea Virtuala DACIA, un singur topic si o singura aree de discutie: Stabilirea Programului.
Cand vom avea un Program si un numar suficient de aderenti, se va decide … continuarea pe alte teme si eventual sub alte … forme.
Mişcarea DACIA
MANIFESTUL „MIȘCĂRII DACIA”
„IN STAREA ACTUALĂ, OMENIREA ALUNECĂ INEVITABIL SPRE AUTODISTRUGERE”.
Această mică planetă numită Terra, nu mai poate suporta exploatarea sălbatică a resurselor sale strict limitate, în schimbul producerii unor cantitaţi uriaşe de deşeuri şi de emisii nocive, care distrug ecosistemul planetar. Resursele energetice sunt aproape de epuizare. La cresterea actuală a populației, în urmatorii 20 de ani Terra va trebui să asigure hrana echivalentă consumului populației mondiale din ultimii 80 de ani. Consumurile cresc exponențial și irațional. Terra nu mai poate suporta.
Omenirea nu mai poate suporta prăpastia, care se adanceşte pe zi ce trece, dintre luxul nesustenabil al Nordului industrializat si mizeria endemica a Sudului ne-dezvoltat, dintre bogăţie si sărăcie pe tot pamântul. Potrivit studiului revistei Forbes, în luna martie 2011, existau în toată lumea 1210 miliardari în dolari SUA, cu 214 miliardari mai mulți decât în 2010, cumulând o avere de 4,5 trilioane dolari, mai mare decât Produsul Național Brut al întrgii Germanii. După SUA, cu 413 miliardari, urmează China cu 115 și Rusia, cu 101 miliardari în dolari. În acest timp, oamenii și mai ales copiii din țările sărace, mor cu milioanele din cauza foametei și a bolilor. Prăpastia se adâncește. Omenirea nu mai poate suporta.
Bunul simţ nu mai poate suporta materialismul vulgar şi imoral, care inabuşe spiritualitatea – cel mai de preţ dar al lui Homo Sapiens Sapiens. Consumul de droguri, alcoolismul, tabagismul, sexualitatea exacerbată și celelalte racile morale ale Sistemului actual, conduc la creșterea fără precedent a criminalității, la pierderea demnității umane și a identității ca specie.
CE SE INTAMPLĂ PE ACEST PAMÂNT, CARE ESTE SINGURA NOASTRĂ CASĂ ÎN CARE PUTEM TRĂI?
Grupuri multi-trilionare, in Euro sau dolari, formate din magnaţi ai industriei si finanţelor, lacomi si iresponsabili, dictează astazi, în interes propriu, evoluţia omenirii spre o bunăstare aparentă, care ascunde o sărăcie reală. Creşterea PROFITULUI este singura religie a acestei lumi dezumanizate. Dezvoltarea economică nesustenabilă este singura proiecţie spre un viitor incert. Armele si ameninţarea cu forţa inabuşe in sânge virtuţile umane de iubire, iertare, compasiune, fraternitate între oameni şi popoare, dând naştere, ca reacţie, terorismului.
CE SE INTAMPLA LA NOI, IN ROMANIA?
”Ţara noastră AUR poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”!!!
Puterea din ultimii 20 de ani a hotărât vânzarea pe nimic a bogățiilor subsolului, care sunt ale noastre, nu ale guvernelor care s-au succedat în această perioadă; avem încă uraniu, aur, argint și cupru în valoare de peste 100 miliarde de dolari, de cinci ori datoriile noastre externe. Numai depozitele aurifere sunt evaluate la cca 64 miliarde dolari. Minele care nu au fost încă vândute au fost închise, la presiunea grupurilor internationale din acest domeniu, pentru a scăpa de concurență și a controla prețurile. Multe din aceste mine permit extragerea aurului prin decantare și nu prin cianurizare. Autoritățile au declarat secrete toate aceste informații, pentru a-și putea desfășura în voie afacerile dubioase.
Agricultura, cu care țara noastră se mândrea – am fost cândva al treilea exportator de porumb din lume – acum este în paragină, dezorganizată, ineficientă. Magazinele mari nu vând legume și fructe obișnuite decât din Turcia, din tările europene și din alte țări. In schimb, autoritățile au acceptat sa se facă experiențe genetice pe produsele noastre agricole, cobaii fiind NOI!
Despre industrie nu mai putem vorbi, fabricile construite cu sacrificiul vieții noastre au fost vândute ca fier vechi.
Turismul a fost dat în mod deliberat pe mâna unor persoane clientelare incompetente, care nu visează decât îmbogațirea peste noapte.
Furnizarea de gaze, electricitate, apă, etc., a fost cedată unor firme străine, care acționează în mod practic ca monopoluri.
Nu mai avem nicio Bancă comercială importantă, cu capital 100% românesc.
Cultura noastră tradițională este sufocată de manelizarea forțată. Sănătatea și Învățământul sunt lăsate în grija Celui de Sus. Limba romaneascâ este stâlcită de analfabeți cu poziții înalte în Stat. Morala? ”Virtutea” cea mai de preț a românilor a devenit corupția, pe care, dacă nu o practicăm, cel puțin o acceptăm.
Pădurile sunt sacrificate. Arborii sunt tăiați fără milă, sub diferite pretexte. Poluarea a devenit insuportabilă, Bucureștiul deținând recordul European în această privință. Deviza conducătorilor corupți este: “După NOI, Potopul”!
România a fost scoasă la mezat!!!
Prăbușirea este inevitabilă. Este o chestiune de timp.
CE E DE FĂCUT?
Să contemplăm dezastrul cu mainile în buzunare, în ideea că prabuşirea nu ne va afecta pe noi, ci pe copiii, nepoţii, sau, cu puțin noroc, pe strănepoții noştri?
Să ne prefacem că acceptăm minciunile cu care suntem bombardaţi din toate părţile de presă şi de televiziune? Nu mai vorbim despre clasa politică, aservită puterii economico-financiare şi gangurilor subterane, pentru care minciuna şi dezinformarea sunt singurele raţiuni de a fi !?
Să ne descurajăm şi să ne pierdem raţiunea, adică exact ceea ce vrea Puterea?
„MISCAREA DACIA” ARE UN RASPUNS REAL SI BINE DOCUMENTAT LA TOATE ACESTEA!
Mișcarea DACIA este o asociere nepartinică a tuturor românilor din țară și de pretutindeni, care își însușesc Principiile și Programul acesteia, fără nici o altă restrictie sau discriminare. Pentru participarea la viitoarele alegeri, Mișcarea trebuie însă să se înregistreze sub forma unui ”partid”.
Mișcarea Dacia își propune să reacționeze pacific, cu mijloacele puse la îndemână de sistemul actual, constituind o FORŢĂ POLITICĂ IEŞITĂ DIN COMUN, nici de stânga, nici de centru, nici de dreapta, ci de înainte și în sus!
Mișcarea nu pleacă la drum cu intenții de răzbunare, ci cu spirit unificator și cu dorinţa de a aşeza Societatea românească pe bazele bunului simț, a respectului față de om si de mediul în care viețuim!
Mișcarea va ţine „porţile deschise” tuturor celor ce vor dori s-i pună competența şi capacitatea, nu în slujba banului (“ochiul dracului”), ci a INTERESULUI NAŢIONAL.
În acest spirit, Mișcarea DACIA a conceput un pachet de măsuri de guvernare, ce urmează să fie implementate după câştigarea alegerilor. Principiile Mișcării vor fi transpuse în fapt în doua mari etape: Etapa pregatitoare, în care vor fi create condițiile necesare pentru transformarea evolutivă a Sistemului economic, social și politic actual, și Etapa fundamentală, care va permite introducerea treptată a tuturor laturilor noului Sistem de organizare a societății.
ETAPA PREGATITOARE
Imediat după câștigarea alegerilor, se va organiza, în cadrul legal şi constituţional existent, un REFERENDUM, în vederea reorganizării politice și teritoriale a Țării pe baza principiilor de eficiență, competență și responsabilitate. Vor fi puse în discuție pentru aprobarea lor de catre romanii de pretutindeni:
– schimbarea numelui Țării în DACIA;
– înlocuirea actualului sistem parlamentar bicameral cu o adunare legislativă unică, denumită SFATUL ȚĂRII, format din câte un reprezentant ales al fiecărui județ și 3 reprezentanţi ai orașului București;
– exercitarea conducerii țării de către un DOMNITOR CONSTITUŢIONAL , ales de Sfatul Țării pe o perioada de 6 ani, fără posibilitatea realegerii;
– exercitarea puterii executive de către un Guvern compus din 12 Dregători, aleşi de Sfatul Ţării pe baza Competenței și a Probității Morale; fiecare Dregător va coordona o ramură a activității economico-sociale a Țării ( Justiţie, Interne, Apărare, Externe, Finanțele şi Investițiile, Comunicaţiilor şi Mediilor de Informaţii, Industria, Cercetarea şi Energia, Comerţului şi Turismului, Agricultura şi Ecosistemul, Transporturile și Infrastructură, Sănătatea, Munca şi Familia, Educația şi Cultura), având în frunte un Prim-Dregător și vor avea la dispoziție un grup de experți din fiecare domeniu;
– adoptarea unei noi CONSTITUȚII, care sa consfințească schimbările de mai sus și să permită punerea în aplicare a Principiilor şi Obiectivelor Miscării; Noua Constituție va ocroti și garanta dreptul de proprietate personală, privată și de grup, subordonându-l însă INTERESULUI NAŢIONAL.
Imediat după victoria în Alegeri vor fi adoptate cu urgență, următoarele Legi care vor asigura bunul mers al Societății :
Legea Muncii, prin care se va garanta un loc de muncă cel puţin unui membru al nucleului familial, muncind toţi şi… mai puţin. Deasemeni, se va stabili o Grilă de Salarizare care va reduce distanța dintre retribuția minimă și cea maximă în unitățile de stat, iar pentru firmele private același deziderat va fi obținut printr-un sistem de impozitare progresivă a veniturilor personale, realizându-se astfel o limitare a câştigurilor nete ale tuturor cetăţenilor, în limitele bunului simţ și va conține prevederi, care vor înlesni întoarcerea în Țară a competențelor emigrate.
Legea Anti-Corupţie va stipula interzicerea nomadismului şi a câştigului fără muncă şi va introduce un mecanism eficace de control al averilor ilicite printr-un organ special constituit. Alte reglementări vor viza dreptul la viață și la securitatea personală a tuturor cetățenilor, prin creșterea rolului și eficienței Poliției Comunitare, inclusiv prin interzicerea portului de arme letale de către persoanele neautorizate.
Legea Sănătății prin care se va trece în coordonarea Statului toate activităţile din domeniu, cu scopul îmbunătăţirii lor şi a asigurării parităţii de oportunităţi pentru toţi cetăţenii.
Legea Învățământului, care va aduce modificări importante, bazate pe pricipiul ”La nivelul Școlii Statale și cu grija Părinților se plămădește Viitorul Țării”, cu mențiunea că programele şcolare şi universitare trebuiesc uniformizate la nivel naţional.
Legea Familiei, pentru responsabilizarea parinților în legătură cu asigurarea unor condiţii decente de sănătate şi educaţie propriilor copii.
Legea mass-mediei, care va stipula, printre altele, crearea Observatorului Etic al Presei și Audio-Vizualului. Se va trece la cultivarea Informaţiei cu caracter educativ de masă, la popularizarea noutăţilor ştiinţifice, la educarea ecologistă a populaţiei, la promovarea adevăratei Culturi şi a unor Valori adevărate, etc.
Legea Identității Naționale, prin care se va prevede constituirea unui fond de 0,5% din Bugetul Țării, destinat celor de un sânge cu noi din țările vecine, pentru a-i ajuta să-și conserve limba, obiceiurile și credința.
Legea investițiilor, care va reglementa condițiile de realizare a dezvoltării tuturor ramurilor Economiei Țării. Legea va permite numai investițiile care vor asigura o dezvoltare sustenabilă, respectiv cele care vor avea în vedere surse energetice nepoluante și care nu vor afecta ecosistemul natural în care vor fi implantate. Accentul va fi pus pe o agricultură naturală dar intensivă, în care agricultorii, în funcție de interesul lor, vor fi stimulaţi să formeze asociații pentru cultivarea în comun, pe baze mecanizate, a terenurilor agricole de care dispun și pentru construirea în comun, cu sprijinul Statului, de unitați care sa prelucreze local produsele agricole obținute. Va fi încurajat și stimulat eco-turismul. Potrivit Legii, Statul va putea subvenționa parțial cheltuielile cetățenilor care își construiesc eco-locuințe izolate termic sau cu acoperișuri placate cu celule fotoelectrice.
Legea Finanțelor, va fi o lege blândă pentru veniturile medii, licite. Va exista o limită inferioară, sub care veniturile anuale nu vor fi impozitate, și un plafon, peste care se vor aplica taxe si impozite progresive. Asupra produselor de lux sau cu consum mare de resurse, vor fi aplicate accize ridicate. Legea va transpune în fapt deviza: ”Taxele și impozitele reprezintă contribuția cetățenilor si a agenților economici la prosperitatea Țării”.
Legea va prevede înființarea înafara Bancii Naționale, a unei Bănci Etice Comerciale, care să facă împrumuturi fără dobândă, menită să servească interesele clienților și nu pe cele ale capitalurilor. Prin intermediul acestei Bănci se va trece la limitarea circulației banilor lichizi, urmărindu-se înlocuirea treptată a acestora cu ”bani electronici” și, într-o etapă ulterioară, la generalizarea acestei măsuri.
Legea va reglementa circulația capitalurilor și operațiunile bursiere.
Legea va trasa condițiile pentru realizarea unui Sistem Unic de Asigurare gestionat de un organism de Stat specializat.
Vor fi stipulate măsuri pentru asigurarea transparenței operațiunilor contabile la Agenții Economici și pentru sancționarea severă a evaziunii fiscale, care, prin Lege, va intra în categoria ”Subminarea Economiei Naționale”.
Alte reglementări vor viza dreptul de a respira aer nepoluat, în care scop vor fi legiferate limite stricte pentru emisiunile poluante, inclusiv o limitare a transportului auto individual în centrele aglomerate și vor fi prevăzute sancțiuni extreme împotriva persoanelor sau unităților care nu respectă aceste reglementări; dreptul la o batrânețe decentă, pentru care vor fi prevăzute asistență și sprijin financiar fundațiilor și instituțiilor, inclusiv cele bisericești, care administrează cămine pentru bătrâni și cantine pentru săraci și care sunt dedicate actelor de caritate.
La sfârșitul acestei etape, se va reduce în mod vizibil disparitatea dintre cei bogați și cei cu venituri mici și întregii populații a Țării i se va asigura accesul nemijlocit la un nivel de trai, decent, civilizat. Totodată vom elimina amestecul Politicii în Administrarea Binelui Public.
Sarcina cea mai dificilă pe care și-o asumă Mișcarea Dacia în Etapa de Pregătire a trecerii la Noul Sistem, este aceea a schimbării treptate a Conștiinței Individuale și Sociale. Conștientizarea dezastrului spre care se îndreaptă societatea și a necesității și urgenței schimbării modului nostru de viață, reprezintă factorul hotărâtor al salvării viitorului. Schimbarea se referă la:
– stabilirea unei ierarhii reale a valorilor umane: familia, dragostea și respectul reciproc, prietenia, cinstea și corectitutinea, modestia, răbdarea și iertarea, precum și a celor sociale: comunicarea, colaborarea, într-ajutorarea, fraternitatea;
– raționalizarea obiceiurilor de consum, prin eliminarea risipei (apă, electricitate, gaze) și a consumurilor futile, extravagante, ostentative sau chiar dăunătoare (obiecte de lux, autoturisme-”monștri”, locuințe supra-dimensionate, alimentație ”grea”, alcool și țigări, etc.);
– folosirea în mod curent a mijloacelor publice de transport sau a celor nepoluante (bicicleta), exceptând cazurile de urgență sau folosirea autoturismului pentru mai mulți membri ai familiei (în vacanță, excursii, etc.);
– o nouă atitudine față de mediul ambiant: protejarea spatiilor verzi sau de agrement, plantarea de arbori oriunde se găsește o bucățică de pământ, stimularea grădinăritului pe spații mici, depozitarea atentă și colectarea organizată a deșeurilor menajere, etc.
Schimbarea Conștiinței va trebui să înceapă cu NOI, cei care am aderat la, sau simpatizăm cu, Principiile și Obiectivele Mișcării DACIA. Schimbarea conștiinței individuale, va duce la Schimbarea Conștiinței Sociale, ceea ce va permite trecerea fără convulsii sociale la etapa urmatoare, cea hotărâtoare pentru oprirea și ranversarea trendului actual spre autodistrugere.
ETAPA FUNDAMENTALĂ
În această etapă, se va aplica Strategia pentru Dezvoltarea Sustenabilă a Țării, care, în concepția Mișcării Dacia, înseamnă optimizarea creșterii economice, concomitent cu restructurarea economică și socială, prin dezvoltarea tehnologiilor înalte, nepoluante, și a metodelor de organizare, îndreptate spre creșterea bunăstării materiale și spirituale a tuturor cetățenilor, ce vor conviețui în deplină armonie cu natura, cu mediul înconjurător.
Principiile generale după care se orientează Mișcarea Dacia pentru atingerea scopului strategic menționat se referă la: reformarea Sistemului Juridic, elaborarea unui Cod Legal modern, simplu şi eficient, în vederea înlocuirii actualelor Coduri Civil, Penal și Procedural, care nu vor mai corespunde în totalitate schimbărilor structurale preconizate; ocrotirea și garantarea în continuare a proprietății private, care va fi însă subordonată Interesului Național; recuperarea, fără naționalizări sau confiscari forțate, și trecerea sub controlul Statului a exploatării resurselor naturale, parțial sau total înstrăinate; asigurarea condiţiilor pentru exploatarea intensivă, științifică și biologică a tuturor terenurilor agricole, forestiere şi a altor resurse agro-alimentare; stimularea industriei eco-compatibile, bazată pe tehnologii de vârf, pe o amplasare rațională a unităților de producție și pe transporturi ecologice; folosirea cu precădere a surselor energetice renovabile; optimizarea repartizării forței de muncă; trecerea la recuperarea, reciclarea și refolosirea tuturor materialelor ; revoluționarea conceptului de HABITAT, prin stimularea constituirii unor forme de micro-organizare teritorială, supuse legislației Țării, independente din punct de vedere organizatoric, care se va autosatisface în principal din activitatea proprie; descurajarea tuturor Activităților Futile (reclama și publicitatea care depășesc simpla informare, manifestările subculturale și cele care contravin moralei sau bunului simț, moda de dragul… modei, producția și importul articolelor de lux, sportul sponzorizat cu scop lucrativ, etc.), prin măsuri organizatorice, unde este cazul, sau printr-o politică severă de taxe și impozite.
Pe plan extern, se vor pune bazele unei Noi Politici Regionale şi vor fi făcute toate demersurile necesare pentru realizarea, cel puţin a unei FEDERAȚII cu statul românesc de dincolo de Prut; vor fi înlăturate pretențiile teritoriale și vor fi susținute virtuțile naționale, dincolo de orice naționalism îngust; va fi introdusă prin prevedere constituţională interdicţia participării cu trupe armate în afara teritoriului naţional, Oastea trebuind să devină în special o Forţă de Protecţie Civilă ( informare , educare şi coordonare a populaţiei pentru Cazuri de Necesitate).
Principiile și Obiectivele Mișcării Dacia sunt înscrise într-un Program detaliat, a cărui transpunere în viață necesită parcurgerea unor etape logice și bine fundamentate, dar care au un orizont de realizare îndepărtat. Acest program reprezintă însă SINGURA ALTERNATIVA REALĂ pentru Sistemul actual, care evoluează inevitabil spre o catastrofă planetară apocaliptică, și are posibilitatea de a demonstra avantajele sale spirituale și materiale chiar din Etapa de Pregătire a Marii Schimbări.
Noi ne propunem, nu numai să participăm la Alegerile din 2012, ci SĂ LE ŞI CÂŞTIGĂM !!!
Odată câştigat dreptul de guvernare, VOM ÎNCHEIA UN CONTRACT CU POPORUL DACIEI, în care vom desemna CALENDARUL LEGILOR DE ADOPTAT. Neîndeplinirea clauzelor acestui CONTRACT, va conduce la DEMISIA ÎN BLOC a tuturor reprezentanţilor aleşi şi la organizarea altor Alegeri Legislative !
Suntem singura alternativă la Sistemul de Învrăjbire a Naţiei, nu avem Lideri Autopropuşi, suntem deschişi oricui va adera la Principiile şi Obiectivele noastre, FĂRĂ NICIO DISCRIMINARE !!! Scopul nostru primordial este UNITATEA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI, pentru realizarea MARII SCHIMBĂRI PENTRU ŞI PRIN NOI ÎNŞINE !!!
VENIȚI ALĂTURI DE NOI PENTRU CA, IMPREUNĂ. SĂ FACEM
ISTORIE ACUM, ORI NICIODATĂ!