Dacia Iluministă

Mişcarea Dacia şi… bulgarii

Cine urmăreşte materialele Mişcării Dacia, a notat importanţa acordată unei NOI POLITICI REGIONALE, menită a echilibra „presiunile Est-Vest” asupra arealului traco-geto-dac. Mulţi s-au „revoltat” : cum adică, să te aliezi cu ungurii, bulgarii, sârbii, polonezii, balticii, şi balcanicii ??? … da domnilor… cu ei, deoarece sunt toţi, mai mult sau mai puţin traco-geto-daci. Iată ce scrie reputatul Gabriel Gheorghe în lucrarea sa „Antroponimie Românească” , pe care o recomand călduros tuturor celor ce contestă PRIMORDIALITATEA şi CONTINUITATEA noastră:

„Bulgarii, o populaţie mongoloidă, care în sec. VII se găsea în nordul Mării Negre, la 679 e.n. au fost aduşi de bizantini în sudul Dunării pentru a fi folosiţi ca armată de represiune împotriva populaţiei locale, vlahe, care se revolta mereu contra fiscalităţii excesive din Imperiul Bizantin. De atunci, provincia s-a numit Bulgaria, după numele celor aduşi în scopul “păstrării ordinei”.

După un timp, conducătorii bulgarilor, dându-şi seama că liniştea Imperiului Bizantin în această zonă depinde de ei, au încercat să pună pe unul dintre ei pe tronul din Bizanţ. Deşi n-au reuşit, au mai încercat de cîteva ori, pînă în 986, când împăratul Vasile II întreprinde o campanie în Peninsula Balcanică pentru a zdrobi răscoala condusă de Samuil, întemeietorul Ţaratului bulgar de Apus.

La 1014 (29 iulie), la Belasiţe, bulgarii, sub ţarul Samuil, sînt zdrobiţi de bizantini. La 14.000 de prizonieri “bulgari” li se scot ochii. Pînă la 1018, bulgarii mongoloizi sînt urmăriţi peste tot şi omorîţi, ceea ce-i aduce împăratului Vasile II epitetul de bulgaroctonul (ˆ omorîtorul de bulgari), iar, la 1018, odată cu ocuparea Ohridei, ia sfîrşit ţaratul lui Samuil şi dispar pentru totdeauna bulgarii din Peninsula Balcanică.

Unele revolte ulterioare, la care iau parte “bulgarii”, se referă la locuitorii din tema (provincia) Bulgaria, cărora, după numele temei, li se atribuie o apartenenţă etnică pe care ei n-o aveau.

Dovezile converg şi probează această realitate de necontestat.

Astfel, la 1185 – 1186, se produce răscoala vlahilor sub conducerea fraţilor Petru şi Asan, împotriva abuzurilor bizantine şi se întemeiază ţaratul vlahilor.

Este de mirare de unde şi pe ce considerente unii istorici numesc acest ţarat fie bulgar, fie vlaho-bulgar, deoarece, la acest moment istoric, picior de bulgar nu mai putea fi găsit la sudul Dunării, ca de altfel nici în altă zonă din Europa.

Cronicarul bizantin Leon Diaconul scrie despre evenimentele petrecute între 959 şi 976 şi participă la reprimarea de către împăratul Vasile II a revoltei antibizantine a ţarului bulgar Samuil la 986, când a început acţiunea de lichidare a bulgarilor, mongoloizi, din Peninsula Balcanică. El numeşte Bulgaria Ţara moesilor.

Ana Comnena (1083 – după 1148) scrie o cronică a domniei tatălui ei, Alexie I Comnenul, dar nu menţionează nici o ciocnire cu aşa-zişii bulgari.

Conform cronicarilor bizantini, împăraţii bizantini posteriori lui Vasile II, poartă războaie cu sciţii (ruşii, pecenegii, cumanii), cu misii (vlahii), cu sarmaţii, cu celţii (normanzii), cu hunii (ungurii), dar niciodată cu bulgarii care au dispărut între 986 şi 1018.

Unii cronicari dau în această privinţă date clare asupra realităţilor etnice privind populaţiile din sudul Dunării:

a) Iar mulţimea… va fi colonizată în ţara bulgarilor, care era pustie în cea mai mare parte a ei, deoarece neamul acela fusese de curând nimicit (ă22î, p. 222-223, referitor la perioada 1048 – 1053)

b) La 1186, Leon Monasteriotes îi reproşează împăratului Isaac II Anghelos că nu a respectat dispoziţiile lui Vasile II Bulgaroctonul (mss. B): este întristat sufletul împăratului bulgarocton, căci el, când i-a distrus cu desăvârşire pe aceştia, a poruncit ca, dacă vreodată iarăşi se vor răscula vlahii, cel care urmează să dea lupta împotriva lor trebuie să procedeze astfel… A fost încălcată porunca aceasta, căci tu, împărate … fără să-ţi vină în minte ceva din porunca lui, luând aşadar în rîs şi-n joacă cele poruncite de el … (ă23î, p. 259).

Din aceste texte rezultă cu claritate că bulgarii, fiind puţini, ei, cel mult, au incitat la răscoală şi s-au instalat în postura de şefi.

Nu există nici o dovadă că, la sudul Dunării, ar fi existat 14.000 de bulgari, astfel că printre cei cărora Vasile II le-a scos ochii trebuie să fi găsit un foarte important procent de vlahi, populaţia de bază a Peninsulei Balcanice, antrenaţi în răscoala lui Samuil.

Acest adevăr nu poate fi infirmat în nici un fel, el fiind probat cu numeroase texte ale unor cronicari care scriu despre situaţia din Balcani:

c) Prin bulgari se înţeleg trupele din tema Bulgaria (ă23î, p. 90 şi 142-143; a se vedea şi Fontes III, p. 71, precum şi Cronica lui Mihail Attaliates )

d) … barbarii din muntele Hemus, care mai înainte se numeau misieni, iar acum se cheamă vlahi … (ă23î, p. 225)

e) În anul următor, vlahii au năvălit din nou, împreună cu cumanii şi, după ce au prădat cele mai importante regiuni ale ţării, s-au înapoiat “în ţinuturile lor” nevătămaţi (ă23î, p. 307)

etc.”

………………………………………………………………………………

„Din puţinele considerente şi argumente pe care spaţiul ne-a îngăduit să le invocăm, rezultă limpede, credem, că bulgarii au reprezentat în Peninsula Balcanică un accident de durată limitată: s-au aflat puţini, la sud de Dunăre, între 679 şi, cel mai târziu, 1018 e.n.

Oricine călătoreşte la sud de Dunăre poate constata că tipul antropologic al populaţiei locale este cel european, vlah, că tipul mongoloid, bulgar, este inexistent.

Prof. Antoni Buzbuchi de la Universitatea din Salonic, arată că, în vorbirea populaţiei din sudul Dunării, nu se găsesc decât 7 – 8 cuvinte bulgare [19].

Defunctul academician bulgar Vladimir Georgiev arată (ă28î, p. 10):

Le bulgare et le roumain ne sont pas étroitement apparentés quant à leur origine (? nota ns., G.G.), mais leur lexique contient 38 % de mots identiques ou semblables. Cette statistique est faite d’après les dictionnaires des langues écrites; dans les langues parlées (et dans les dialectes), ce pourcentages est encore plus élevé . (Bulgara şi româna nu sînt neapărat înrudite în ceea ce priveşte originea lor, dar lexicul lor conţine 38 % cuvinte identice sau asemănătoare. Această statistică e făcută după dicţionarele limbilor scrise; în limbile vorbite – şi în dialecte – acest procent este încă mai ridicat).

În graiuri, Maria Osman-Zavera a găsit: 465 substantive de origine română, 21 verbe, 11 adjective, 3 expresii etc. (ă29î, p. 189). În general, este vorba de peste 500 cuvinte populare faţă de circa 800 cât are limba unui ţăran obişnuit.

Într-o scrisoare către Ion Ghica, la jumătatea sec. XIX, Nicolae Bălcescu arată că n-a întîlnit bulgari în Bulgaria, iar Constantin Nicolăescu-Plopşor spune că a parcurs, în anii ’30, Bulgaria de la Dunăre la graniţa cu Grecia, vorbind peste tot limba română. Dr.Al. Şuga (ă33î, p. 5) scrie: În secolul trecut majoritatea populaţiei din sudul Dunării vorbea limba română.

Că, în sudul Dunării, se vorbea limba română o arată şi unul din cronicarii deja citaţi, Laonic Chalcocondil (Fontes, IV, p. 485): Şi muntele Pind îl locuiesc vlahii care vorbesc aceeaşi limbă cu dacii şi sunt asemenea cu dacii de la Istru.

Credem că cel mai clar argument, privitor la inexistenţa bulgarilor la sud de Dunăre, după genocidul lui Vasile II Bulgaroctonul, îl reprezintă cele două volume de cronici referitoare la cucerirea Constantinopolului [20] de către Cruciata a IV-a. Primul volum se referă la evenimentele cuprinse între 1199 – 1203, iar al doilea la cele dintre 1203 – 1207, când Ioniţă Vlahul reuşeşte să-i alunge pe cruciaţi din Peninsula Balcanică.

La 1204, Cruciata IV ocupă Constantinopolul. Villehardouin este cronicarul Cuceririi Constantinopolului. Cronica lui are peste 600 pagini de text în aşa-zisa franceză veche, ininteligibilă pentru un francez din timpurile noastre, dar înţeleasă de către un român cultivat.

În toată această cronică se vorbeşte numai de vlahi şi de Johannisse li rois de Blakie venoit secoure cels d’Andrenople a mult grant ost (ă20.2î § 352) (Ioniţă regele Vlahilor venea să-i ajute pe cei din Adrianopol cu o foarte mare oaste).

Ioniţă Vlahul este cel care-l prinde pe Baudouin de Flandra (14 aprilie 1205) care se instalase împărat la Constantinopol, după cucerirea oraşului, şi-l aruncă în închisoarea din Tîrnovo, dar, după un an (14 iulie 1206), neobţinând părăsirea Constantinopolului de către cruciaţi, puşi pe jaf, îl scoate din închisoare şi-i taie capul.

În toată cronica sa, Villehardouin nu menţionează niciodată bulgari. Ar fi imposibil de crezut că se bate cu bulgarii şi-i numeşte Vlahi.” 

… poate citesc şi… „istoricii lui peşte” !  🙂