Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Circus Maximus’
”Terra Dacica Aeterna”
”Terra Dacica Aeterna”
Cu ocazia Festivalului de Reenactment ”NATALE DI ROMA”, am avut plăcuta ocazie să cunosc un grup de sufletişti evocatori ai trecutului glorios al Neamului. Ceea ce m-a bucurat nespus, a fost nu numai Evocarea, dar şi Cunoaşterea acestui Glorios Trecut, de către clujenii de la ”Terra Dacica Aeterna”.
Onorul dacilor la Arcul de Triumf al înaintașului lor CONSTANTIN
Nu o să fac nume, dar vă garantez că sunt toţi de mare valoare, din toate punctele de vedere !
Ceea ce mă deranjează insă, este dezinteresul Autorităţilor pentru acest tip de reprezentare, aceşti ADEVĂRAŢI AMBASADORI, neavând nici un sprijin, suportând din propriile buzunare cheltuielile inerente acestei activităţi ! Consider că ceea ce fac ei pentru Ţară, este mult mai important decât (de exemplu) ceea ce (nu) fac diverse Asociaţii aşa-zis Culturale din peninsulă. Din câte am înţeles, reprezentarea culturală a Patriei, este lăsată pe mâna unor culturnici care deseori, nu au absolvit nici Liceul !? Ba se mai şi ceartă între ei şi se împroaşcă cu noroi, alterând şi mai mult imaginea deja ”şifonată” a românilor din Italia ! Personal am trimis invitaţii de participare la acest Eveniment, tuturor Asociaţiilor din Roma, la care nu au răspuns decât ”Dacia Felix” a d-lui Coman, prin persoana sa şi (plăcută surpriză!) Partidul Identitatea Românească, cu o importantă reprezentanţă, în frunte cu Secretarul său general, d-l Munteanu.
Mai mult succes am avut cu jurnaliştii, care s-au interesat de Eveniment (ar fi fost culmea să nu o facă!). Au prezentat manifestarea jurnalistele Miruna Câjvăneanu de la Hotnews şi Gazeta Românească, Iulia Maximinian de la Adevărul, Marius Frăţilă de la Agerpres şi Elena Postelnicu de la Radio România Actualităţi.
Iată de ce propun guvernanţilor să înceteze finanțarea miriadei de Asociaţii şi să accepte o REPREZENTARE UNICĂ, deci O SINGURĂ ASOCIAŢIE A ROMÂNILOR DIN DIASPORA, care să aibă responsabilitatea apărării intereselor conaţionalilor din Italia, precum şi promovarea acţiunilor de îmbunătăţire a imaginii românilor şi României.
În legătură cu Evenimentul de la Roma, ţin să precizez că am participat în privat şi am invitat toţi prietenii mei de pe Facebook, fără să politizez, deoarece ”Terra Dacica Aeterna” se ocupă de Reenactment, iar ”Mişcarea Virtuală DACIA” de … politică.
Fotografiile şi filmările au fost realizate de mine, pot fi vizionate inclusiv pe canalul youtube al ”Mişcării Virtuale DACIA” şi pot fi utilizate liber de toţi cei interesaţi.
Onorul la Columna lui Traian
Tot în calitate de privat, apelez la toţi prietenii mei în stare să ”dea o mână de ajutor”, să o facă, sponsorizând aceşti AMBASADORI.
Acelaşi apel îl fac şi Autorităţilor româneşti !!!