Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




BANII ELECTRONICI

Ottobre 13th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Israelul se pregăreşte să elimine BANII CASH !

Reamintesc faptul că şi noi avem acelaşi OBIECTIV la MIŞCAREA DACIA, cu nişte mici deosebiri, care fac … DIFERENŢA :
Această măsură, aplicată în actualul SISTEM cu MULTE BĂNCI PRIVATE, într-un SISTEM FINANCIARO-ECONOMIC GLOBALIZAT, în state ce sunt din ce în ce mai slabe în raport cu INIŢIATIVA PRIVATĂ, în prezenţa unor mai INECHITĂŢI SOCIALE ŞI ETNICE, etc. devine un POSIBIL MIJLOC DE CONTROL ŞI MANIPULARE în mâinile unei ELITE INCONTROLABILE !!!
Mişcarea Dacia are în vedere BANII ELECTRONICI, dar în condiţiile unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, care să asigure TRANSPARENŢA OPERAŢIUNILOR FINANCIAR-ECONOMICE şi aplicarea în practică a celorlalte PRINCIPII şi OBIECTIVE relativ la VALORI, ETICĂ, MORALITATE, DEZVOLTARE SUSTENABILĂ DE SINE STĂTĂTOARE (strategie NAŢIONALĂ), existenţa unei SINGURE BĂNCI NAŢIONALE, a unei UNICE MONEDE NAŢIONALE, eliminarea rolului actual al MONEDELOR ETALON şi implementarea unui COMERŢ INTERNAŢIONAL „PRODUS PE PRODUS” (TROC),etc.
Prima CONDIŢIE pentru atingerea acestui OBIECTIV, este RENUNŢAREA LA GLOBALIZARE !
Această GLOBALIZARE este principala PIEDICĂ în calea unei SOCIETĂŢI DE TIP NOU, care să răspundă TUTUROR NECESITĂŢILOR OMENIRII !!!
Celor ce ne acuză de NAŢIONALISM, explicându-ne că SUNTEM TOTUNA oriunde am fi, deoarece PĂMÂNTUL este un UNIC ORGANISM, trebuie să le replicăm că :
DA, este adevărat că pământul este un unic organism, dar tot aşa de adevărat este că orice ORGANISM EVOLUAT este alcătuit din ORGANE, care au PARTICULARITĂŢI SPECIFICE, chiar dacă au acelaşi rol ESENŢIAL în EXISTENŢA ÎNTREGULUI !!!

http://www.ziare.com/impozit/evaziune/prima-tara-din-lume-care-ia-masuri-pentru-eliminarea-banilor-cash-1262304

STRATEGIA ŞI TACTICA MIŞCĂRII DACIA

Ottobre 5th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Aşa cum s-a anunţat , în plan TACTIC, MIŞCAREA DACIA este pe cale să-şi lărgească semnificativ activitatea. Astfel, sunt în curs de realizare : înscrierea la OSIM, constituirea unei asociaţii, editarea unei reviste, lărgirea Sfatului MD, lansarea unui site cu o platformă liquid-feedback, scrierea unei cărţi-manifest şi în final, LEGALIZAREA ca forţă politică, toate, conform PRINCIPIILOR şi OBIECTIVELOR, deja „bătute în cuie”. Asta înseamnă, că LINIA IDEOLOGICĂ este definitivată în mare parte, modificările ulterioare, fiind totuşi posibile în urma DEZBATERILOR MEMBRILOR şi a apariţiei unor SITUAŢII CONJUNCTURALE NOI în viitor.
Deci, deocamdată, cine vine în MD, ACCEPTĂ ÎN GENERAL PRINCIPIILE AŞA CUM SUNT, chiar dacă are şi alte IDEI, pe care va avea oportunitatea să le prezinte, în locurile predispuse !!!
Toate aceste acţiuni se vor realiza prin VOLUNTARIAT, nefiind contemplate alte DREPTURI DE AUTOR, în afara aceluia al MIŞCĂRII DACIA !!!
Deci cine va contribui în orice fel la realizarea lor, nu va avea nicio „întoarcere materială”, în afara respectului cuvenit !
Principiul nostru de bază al CONDUCERII COLECTIVE, elimină protagonismul cuiva, singurul LEADERSHIP fiind acela al SFATULUI MD, care se va consulta şi va decide TACTICA ŞI STRATEGIA mişcării. Oricine doreşte să contribuie efectiv la acţiunile SFATULUI şi consideră că are COMPETENŢELE necesare, se poate adresa unuia din membrii acestuia, pentru a fi inclus !… bineînţeles, dacă acceptă în principiu IDEILE noastre !
SFATUL MIŞCĂRII DACIA, este singurul for care poate modifica aceste PRINCIPII ŞI OBIECTIVE, în urma unor DEZBATERI INTERNE, publicizate inclusiv în acest grup Facebook şi aplicate pe o viitoare PLATFORMĂ LIQUID FEEDBACK.

Realaţia mediatică a SFATULUI cu „exteriorul”, este încredinţată PURTĂTORILOR DE CUVÂNT ai acestuia, care în momentul actual, sunt doi : Ţeavă Gheorghe Giovanni – fondator şi Ion Iustin Bîliş – coordonator România. Dacă alţi membrii ai Sfatului doresc să facă ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ această activitate de PURTĂTOR DE CUVÂNT, ceilalţi membrii se vor exprima prin vot, în locurile predispuse. Deja sunt în analiza Sfatului câţiva candidaţi pentru Basarabia, care vor trebui să se prezinte la consultări cu membrii acestuia, pentru confirmare.

ATENŢIE !!!
Nimeni nu poate vorbi în numele Mişcării Dacia, în afara PURTĂTORILOR DE CUVÂNT !… nu este un drept exclusiv determinat de PROTAGONISM, ci de DISCIPLINA STATUTARĂ,  COERENŢA CU PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE MD, precum şi de VIGILENŢA în a ne feri de DETURNĂRI ŞI DENATURĂRI !

SCOPUL STRATEGIC al MD este… GUVERNAREA !

În acest context, nu excludem colaborarea cu alte forţe politice, dar aceasta se va face, în cazul că NU vom avea o MAJORITATE REPREZENTATIVĂ ÎN PARLAMENT, exclusiv pe baza unui PROGRAM ÎMPĂRTĂŞIT şi nicidecum pe baza unui SPRIJIN NECONDIŢIONAT.
Asta, deoarece IDEILE noastre sunt INEDITE, neavând deocamdată „cu cine” face o INTEGRARE IDEOLOGICĂ. Vom fi deschişi deci, unei COLABORĂRI POLITICE , mulţumindu-ne să aplicăm chiar şi parţial, OBIECTIVE de-ale noastre, fără a susţine însă, OBIECTIVE  INCOMPATIBILE cu cele ale noastre !… este ceea ce se cheamă în politică SPRIJIN EXTERN CONDIŢIONAT, menit să asigure GUVERNABILITATEA ŢĂRII !
Trebuie să se înţeleagă bine, că GUVERNAREA nu este „joacă de copii”, ci implică COMPETENŢĂ, pe care încă trebuie s-o „achiziţionăm” şi să continuăm s-o facem perpetuu ! Cu atât mai mult, cu cât noi dorim să DEMOLĂM actualul SISTEM, cu a sa veche PARADIGMĂ. În acest context, trebuie să fim VIGILENŢI şi „să nu călcăm strâmb”, deoarece SISTEMUL este mai puternic decât îşi imaginează mulţi „protestatari”, cu atât mai mult, cu cât… „are cuţitul între coaste” !!!
O să procedăm deci, fără să ne grăbim, profitând de CONJUNCTURI, pentru a evita orice COMPROMITERE a mişcării. Nimeni nu trebuie să „aprindă focuri de paie” din motive lesne de înţeles. Există „partiduleţe de o zi”, există asociaţii care vând filmuleţe şi tricouri, există reţele sociale unde activitatea principală este JOCUL şi lansarea de MESAJE POPULISTE, şamd… NOI NU SUNTEM AŞA CEVA !… pentru ca cineva să ne ÎNŢELEAGĂ şi să se poată conta pe el, TREBUIE SĂ IASĂ DIN ACTUALA LOGICĂ POLITICĂ !… NOI CONSTRUIM O NOUĂ PARADIGMĂ, în care PROFITUL, MERCANTILISMUL, VIOLENŢA DE ORICE FEL, INTERESUL PROPRIU SAU DE GRUP, POPULISMUL, GLOBALIZAREA, CONSUMERISMUL, etc…. N U   A U    C E    C Ă U T A !
Începând din acest moment, trebuie să atragem alături de noi inclusiv MINORITĂŢILE, deoarece aşa dictează PRINCIPIILE noastre !… noi ne numim MIŞCAREA DACIA, pentru că nimeni nu poate contesta că aşa se chema odată acest teritoriu pe vremea când eram RESPECTAŢI şi chiar TEMUŢI şi pentru că nimănui nu-i este permis să conteste CONTINUITATEA POPORULUI NOSTRU ÎN ACEST AREAL !
Noi nu suntem MIŞCAREA DACILOR !… cine se crede dac 100%, e dus cu pluta !… se poate spune doar, că MAJORITATEA ROMÂNILOR SUNT ÎN PRINCIPAL, MOŞTENITORII GENETICI AI TRACO-CARPO-GETO-DACILOR, dar asta nu înseamnă că alţii au „drepturi limitate” ! Ceea ce garantăm noi în PRINCIPII, este REPREZENTARE PROPORŢIONALĂ ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR NAŢIONALE. Aceste PROBLEME, pot fi rezolvate TRAINIC, numai pe BAZELE SĂNĂTOASE ALE UNEI UNIUNI NAŢIONALE, INDIFERENT DE ETNIE !!!
LIMBAJUL NOSTRU POLITIC nu va avea elemente de POPULISM, ci vom numi şi combate actualele concepturi de DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, REPREZENTATIVITATE, etc., toate „golite de conţinut” azi ! IPOCRIZIA SISTEMULUI, noi o vom denunţa fără ocolişuri ! Vom pune „pe masă” ADEVĂRATELE PROBLEME ale omenirii : SUPRAPOPULAŢIA, EPUIZABILITATEA RESURSELOR, CONTAMINAREA AMBIENTULUI, IMORALITATEA ŞI INECHITATEA SISTEMULUI ACTUAL, LIPSA ADEVĂRATELOR VALORI, DEZVOLTAREA NESUSTENABILĂ, LIPSA DE RESPECT PENTRU NATURĂ ŞI LEGILE SALE, etc. şi vom oferi SOLUŢII pentru TOATE DEODATĂ, ci nu PARŢIALE !
Numai astfel, vom găsi SOLUŢII VALABILE pentru ACTUALA CRIZĂ SISTEMICĂ !!!
Pe plan internaţional, dorim O NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ pentru a crea o FORŢĂ INTERMEDIARĂ EST-VEST, capabilă să frâneze actualul curs de ÎMPĂRŢIRE A ZONELOR DE INFLUENŢĂ, care dăunează nouă şi celor din preajma noastră.
Vom milita pentru REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI, nu prin ACTE DE FORŢĂ UNILATERALE, ci prin MUNCĂ DE CONVINGERE a populaţiilor respective, indiferent de naţionalitate. Aplicarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMCE, ar da „o gură de oxigen” imensă acestui SCOP !!! Tot în această direcţie a REUNIFICĂRII, un rol important îl va avea DESCHIDEREA UNUI DIALOG CU RUSIA şi cu UNIUNEA EUROPEANĂ, fără „înţelegerea” acestora, nefiind posibil FĂRĂ TRAUME acest proces !!!
Tot la capitolul POLITICĂ EXTERNĂ, vom pune un accent puternic pe ASIGURAREA UNOR DREPTURI FUNDAMENTALE PENTRU PĂSTRAREA IDENTITĂŢII NAŢIONALE , ROMÂNILOR DIN JURUL ROMÂNIEI !!! În cadrul NOII POLITICI REGIONALE, avem ca prioritate, UNIFORMIZAREA DE COMUN ACORD CU ŢĂRILE VECINE, A DREPTURILOR MINORITĂŢILOR NAŢIONALE ! Numai astfel se poate dezamorsa BOMBA ETNICĂ din arealul carpato-balcanic !!!
„FIRUL ROŞU” al strategiei internaţionale în viziunea noastră, trebuie să fie PRIETENIA, ÎNŢELEGEREA ŞI CHIAR „NOI FORME DE INTEGRARE” CU TĂRILE DIN PREJMĂ, pentrun a asigura MENŢINEREA IDENTITĂŢII NOASTRE NAŢIONALE !

SCOPUL NOSTRU STRATEGIC, poate fi definit în puţine cuvinte : dorim IMPLEMENTAREA UNUI NOU MOD DE VIAŢĂ, bazându-ne pe ATACAREA CAUZELOR, ci nu a EFECTELOR, cum este indusă Lumea de către GUVERNAREA MONDIALĂ !
Acest SCOP, trebuie să-l urmărim folosind ACTUALELE MIJLOACE PE CARE LE AVEM LA DISPOZIŢIE, astfel justificându-se iniţiativele actuale.
REPET !
SISTEMUL e încă puternic şi chiar periculos fiind „în corzi”, iar combaterea sa, necesită INTELIGENŢĂ şi COMPETENŢĂ !
MIŞCAREA DACIA îşi cunoaşte adversarul şi caută să-i anihileze „armele”, dar asta presupune o importantă CREŞTERE VALORICĂ ŞI NUMERICĂ, motiv pentru care suntem pe aici !… dacă om avea cu cine !?

Protestele pentru Roşia Montană, sau despre ECUAŢII şi SISTEME DE ECUAŢII

Settembre 16th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Specific de la bun început, că împărtăşesc în totalitate MOTIVUL protestelor şi că le consider o expresie a TREZIRII CONŞTIINŢELOR, la tot mai mulţi români, ceea ce este un SEMN BUN !
Consider totuşi că NU E SUFICIENT să manifestezi pentru Roşia Montană, ca să produci o REVOLUŢIE, aşa cum pretind mulţi.
Pentru a produce o REVOLUŢIE, trebuie să se vadă PROBLEMELE DE ANSAMBLU şi să se stabilească o PLATFORMĂ IDEOLOGICĂ în măsură să dea răspunsuri la toate acestea, altfel, fără o IDEOLOGIE şi fără un PROGRAM, în Piaţă se vor regăsi FORŢE POLITICE INCOMPATIBILE PROGRAMATIC, care nu vor putea asigura GUVERNAREA POST-REVOLUŢIONARĂ. Ba mai mult, în lipsa IDEOLOGIEI şi PROGRAMULUI, se va găsi din nou un Iliescu@co, ce va CONFISCA REVOLUŢIA !!!
Nu poţi să manifestezi pentru Roşia Montană şi să nu protestezi împotriva :
– CORUPŢIEI care domneşte în viaţa socio-economică a României, şi nu numai !
– SUBCULTURII care determină inclusiv DEZINFORMAREA ŞI MANIPULAREA şi care nu este o caracteristică numai a României, ci a întregii omeniri.
– ORGANELOR MEDIATICE ASERVITE SISTEMULUI, oriunde în Lume, care au devenit PRINCIPALA SURSĂ DE MANIPULARE A SISTEMULUI.
– ASERVIRii INTELECTUALITĂŢII, singura pătură socială capabilă să „descifreze tainele Sistemului”, PUTERII OLIGARHICE,
– PROFITULUI ca „motor al economiei”
– CÂŞTIGURILOR EXAGERATE ŞI NEJUSTIFICATE ALE OLIGARHIEI şi ale unor „categorii privilegiate”, care-şi fac partea leului la „redistribuirea resurselor”, fără a se ţine cont de UTILITATEA SOCIALĂ .
– SISTEMULUI DE VALORI, care este intenţionat conceput şi implementat, în aşa fel ca A FI CINSTIT, echivalează cu A FI PROST, care determină copii noştri să aibă ca MODEL SOCIAL, fotbalişti sau „fetiţe disponibile”, şamd.
– GLOBALIZĂRII CAPITALURILOR, favorizantă exclusiv TIPĂRITORILOR DE BANI, care cu o cheltuială de 5 cenţi, tipăresc hârtii de 100, cu care cumpără inclusiv… Roşia Montană.
– IPOCRIZIEI SISTEMULUI care permite acordarea Nobelului pentru pace, unui fomentator de războaie, care justifică „exportul de democraţie” (a se citi RĂZBOAIE), care invocă Democraţia şi Libertatea, când de fapt ambele sunt golite de conţinut, şamd.
– ACTIVITĂŢILOR UMANE FUTILE, adică neaducătoare de APORT SOCIAL şi care sunt după opinia unor specialişti , circa 75% din totalul activităţilor omeneşti.
– Dezastrelor ambientale provocate nu numai de CIANURI, ci şi de NUCLEAR, COMBUSTIBILI FOSILI, MASE PLASTICE, DEŞEURI , şamd.
– INECHITĂŢII SOCIALE ce determină grave discrepanţe în EDUCAŢIE ŞI SĂNĂTATE.
– ŞANTAJULUI ŞOMAJULUI, când s-ar putea recurge la SOLIDARITATE SOCIALĂ, muncind toţi şi mai puţin.
– Promovării CONFRUNTĂRII între partide şi indivizi, deşi se ştie că UNIREA ADUCE FORŢA !? PARTIDISMUL este principala formă de DISCORDIE NAŢIONALĂ, când s-ar putea foarte bine, ca DIALECTICA şi SPIRITUL OPEN/FREE SOURCE să fie puse la baza DEZVOLTĂRII SOCIO-ECONOMICE.
– RISIPEI DE RESURSE NATURALE, demonstrat fiind că de mult omenirea CONSUMĂ MAI MULT DECÂT MAMA NATURA POATE PRODUCE !?
– AMBIGUITĂŢII INTENŢIONATE A SISTEMULUI JUDICIAR, pentru a se asigura nepedepsirea OLIGARHIEI.
– DEZVOLTĂRII NESUSTENABILE care determină epuizarea resurselor, poluarea mediului, consumerismul, subminarea starii de sănătate, şamd.
– INSTRĂINĂRII RESURSELOR MATERIALE ŞI UMANE ale „ţărilor subdezvoltate”, printre care şi România.
– şi multe aş mai putea scrie pentru cei ce NU CITESC FIŞIERELE de la noi de la Mişcarea Dacia şi care nu sunt INFORMAŢI asupra ADEVĂRATELOR PROBLEME ALE OMENIRII, care nu vor fi niciodată rezolvate „pe bucăţi”, ci numai … „în ansamblu” !!!
Unii manifestă împotriva cianurilor, alţii pentru, unii pentru câini, alţii impotriva lor, unii împotriva fundamentalismului religios, alţii pentru, şamd. nefăcând altceva decât… JOCUL SISTEMULUI !?!?
În matematică, există ECUAŢII şi SISTEME DE ECUAŢII !… nu vă pierdeţi timpul încercând să rezolvaţi ecuaţie cu ecuaţie, acest lucru nefiind posibil datorită numărului mare de „variabile”!… numai rezolvarea SISTEMULUI dă … ADEVĂRATELE SOLUŢII !
Iată cum, numai MIŞCAREA DACIA este o adevărată FORŢĂ ANTI-SISTEM, deoarece nu veţi găsi o altă forţă care să aibă ANSAMBLUL IDEILOR NOASTRE !
SISTEMUL ACTUAL, în principiu vechi de milenii (MATERIALISM), şi-a demonstrat INCOMPATIBILITATEA în actualele condiţii şi numai o REVOLUŢIE SPIRITUALĂ mai poate salva Omenirea !… este ceea ce urmăreşte Mişcarea Dacia !
Dacă cineva mai crede că SISTEMUL poate fi demolat cu PALIATIVE, se înşeală !
Dacă cineva mai crede că lupta cu SISTEMUL se poate rezolva „în Piaţă”, se înşeală !… acesta este „în corzi”… „în moarte clinică” … „încolţit” … şi deci încă PERICULOS ! Numai puternic MOTIVAŢI IDEOLOGIC şi puternic ORGANIZAŢI, putem „să-i scurtăm suferinţa de moarte” !

DESPRE … BANI

Luglio 1st, 2013 No Comments   Posted in Politica romena, Senza categoria

Mulţi sunt nedumeriţi de BANII ELECTRONICI şi de schimbarea statutului acestora, conform NOII PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, aşa cum preconizează MIŞCAREA DACIA !?
Citind câte ceva despre Ezra Weston Loomis Pound, am rămas surprins de ideile sale apropos de argumentul BANI şi nu numai, în multe cazuri similare alor noastre, sau convergente până la un anumit punct  !!!
Spun de la bun început că acesta a fost un „fascist notoriu”, lăsându-vă să
descoperiţi singuri detalii despre el.
El condamna partidismul, corupţia guvernanţilor, mafia, băncile, la fel ca şi noi. Trebuie să recunoaştem că Mussolini a cam făcut ceva bun pe aceste direcţii !… asta nu înseamnă că sunt un fan al acestuia, deoarece în multe chestiuni, suntem în dezacord, dacă nu în conflict deschis !
Ceea ce mi-a plăcut la EZRA POUND foarte mult, este teoria sa apropos de ROLUL BANILOR !
În primul rând, la fel ca şi noi, milita pentru DESFIINŢAREA BANILOR CA MARFĂ şi pentru IMPOZITAREA CUMPĂRĂTORULUI, într-un SISTEM MONETAR NAŢIONAL DE STAT.
Astfel, Ezra Pound propunea ABOLIREA IMPOZITELOR, acestea fiind înlocuite de un TIMBRU de aplicat pe fiecare „BANCNOTĂ” în fiecare an. Fără acest TIMBRU, bancnota nu poate fi utilizată. Bineînţeles că TIMBRUL se cumpără de la STAT şi poate avea VALORI PROGRESIVE, în funcţie de VALOAREA BANCNOTEI !
EXEMPLU : să presupunem că un lucrător primeşte O BANCNOTĂ ELECTRONICĂ de 1000 LEI, corespunzător muncii depuse într-o lună, care pentru a fi folosită, trebuie „timbrată” cu 100 de lei (10%). Un director al primi lunar o bancnotă de 5000 lei, timbrabilă cu 1000 de lei (20%)
Imaginaţi-vă acest SISTEM DE IMPOZITARE PROGRESIVĂ, în cazul BANILOR (exclusiv) ELECTRONICI !… o idee excepţională !!!
În paralel, CIRCULAŢIA STRICT NAŢIONALĂ, aşa cum preconizăm şi noi, ar da statului toate „pârghiile” necesare gestionării finanţelor naţionale, în absenţa băncilor aşa cum sunt concepute azi, în absenţa EVAZIUNII FISCALE, a CORUPŢIEI, a MUNCII LA NEGRU, a CÂŞTIGURILOR DISPROPORŢIONATE, a GLOBALIZĂRII cu toate consecinţele sale CĂMĂTĂREŞTI, etc. (vezi materiale MD)
Desigur că „modelul Pound” trebuie analizat profund şi adaptat condiţiilor de azi, de către OAMENII COMPETENŢI  pentru a fi implementat în cadrul NOII PARADIGME SOCIO-ECONOMICE… eu dau doar un „subiect de analiză” ca de obicei !
Aşa cum am mai declarat, Mişcarea Dacia „ia ce-i bun de indiferent unde” , ignorând ceea ce nu e conform cu PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE noastre !… o putem face, preluând chiar şi de la facsişti precum EZRA POUND !… nu putem ignora ce-i bun, doar de dragul ANTIFASCISMULUI, sau ANTICOMUNISMULUI !… mulţi ne acuză că suntem ba una , ba alta, dar „câinii latră, ursul merge !”,  deoarece noi suntem CEVA NOU , adaptat VREMURILOR NOI şi vom implementa IDEI NOI, bineînţeles cu … OAMENI NOI !

Ce voia să zică Eminescu prin … „DACIZAREA ROMÂNIEI” ?

Maggio 25th, 2013 3 Comments   Posted in Politica romena

EMINESCU este frecvent citat în ultimul timp de „deşteptare a spiritului dacic”, că ar fi cerut DACIZAREA ROMÂNIEI !…dar nimeni nu s-a gândit CE VOIA SĂ SPUNĂ !?

„Totul trebuie smuls din mâna acestor oameni cu-o înnăscută incapacitate de-a pricepe adevărul şi lipsiţi de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acum-nainte.” ([Distinguendum est], „Timpul”, 29 iulie l88l).

Cine va citi Principiile şi Obiectivele Mişcării Dacia, va pricepe că ne aliniem aproape în totalitate, OPEREI SOCIO-ECONOMICE a jurnalistului Eminescu !
Mişcarea Dacia” este SINGURA mişcare ce şi-a propus încă de la ÎNCEPUTURI această … DACIZARE !
Există diverse ambienturi unde este CULTIVAT DACISMUL, dar noi ne deosebim în mod fundamental, ieşind din „sfera contemplării”, sau a „studiului istoric” , ca să nu mai pomenesc de „sfera comercială”, concentrându-ne pe un PROIECT DE ARHITECTURĂ SOCIO-ECONOMICĂ, elaborat „fără vreun sprijin exterior”,  care să aibă la bază CEEA CE SE CUNOAŞTE DESPRE STRĂMOŞII NOŞTRI :

1. Se spune că „dacii nu aveau sclavi”, deci erau OAMENI LIBERI.

Mişcarea Dacia dezvăluie Mitul Cavernei (Platon) şi Sindromul Stockholm, care bântuie în Spaţiul Mioritic şi nu numai, punând astfel BAZELE TREZIRII !… nu suntem singurii care o fac, dar… citiţi şi ce urmează !
Faptul de „a nu avea sclavi”, înseamnă că domnea în acele vremuri un SPIRIT ETIC ŞI MORAL, superior a ceea ce avem azi „sub ochi şi mai ales pe piele” !
Astfel, Mişcarea Dacia a introdus în Principii :
– GRILA DE SALARIZARE
– MUNCĂ PENTRU TOŢI.
– NU CATEGORIC GLOBALIZĂRII, ca formă de NEOCOLONIALISM.
– SĂNĂTATE ŞI EDUCAŢIE GRATIS, CU PARITATE DE OPORTUNITĂŢI.

2. TRIBURILE DACICE erau independente şi se uneau când le era periclitată IDENTITATEA NAŢIONALĂ.

Este ceea ce a făcut şi Burebista când a apărut Imperiul Roman, care începuse deja să „macine” triburile traco-geto-dace şi ale aliaţilor celţi.
El a creeat o „forţă de reacţiune”, prin unificarea cu binele, dar şi cu forţa, a tuturor triburilor din areal şi a combătut IMORALITATEA şi VICIUL   „tăind chiar şi viile” (precum noi vrem să tăiem CORUPŢIA) . Urmarea a fost o FORMAŢIUNE PRE-STATALĂ, care a frânat avansarea „civilizatorilor” (a se citi jefuitorilor) pentru mulţi ani. Azi, „duşmanul” este GLOBALIZAREA DEZNAŢIONALIZANTĂ, care trebuie combătută, fiind numai o NOUĂ FORMĂ DE COLONIALISM.
Tot apropos de modalităţile în care Burebista a realizat UNITATEA TRIBURILOR din arealul carpato-dunăreano-pontic, Mişcarea Dacia acordă maximă atenţie REUNIRII CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI, dar nu CU FORŢA, sau prin mâna ACTUALELOR PARTIDE, ci PROMOVÂND ROMÂNISMUL ÎN BASARABIA şi proiectând României o SOCIETATE SUPERIOARĂ celei actuale, în măsură să stimuleze REDESCOPERIREA IDENTITĂŢII NAŢIONALE de către BASARABENI !… ei trebuie „să vină la România” ÎN MASĂ, convinşi de regăsirea  LOCULUI LOR NATURAL  !
„Mişcarea Dacia” militează pentru LARGI AUTONOMII LOCALE, ca o formă de TRIBALISM MODERN,  pentru instaurarea AUTARHIEI, adică a AUTO-SUFICIENŢEI pe plan local, condiţie obiectivă a asigurării AUTARHIEI la nivel NAŢIONAL. Deci, ASIGURAREA EXCLUSIV DIN INTERIOR a tot ce este STRICT NECESAR, este un principiu de bază la MD !
Pentru asigurarea acestor NECESITĂŢI, se impune un STAT PUTERNIC cu o singură PUTERE … cea a SFATULUI ŢĂRII, unde să fie prezenţi REPREZENTANŢI COMPETENŢI ai tuturor domeniilor INTERESULUI NAŢIONAL : administrativ, executiv, legislativ, militar, social, industrial, agricol, medical, educativ, cultural, ştiinţific, etc. care să CONDUCĂ COLECTIV în spiritul RESPONSABILITĂŢII COLECTIVE. Şeful Statului ar urma să aibă ROL REPREZENTATIV, neavând niciun alt drept în plus faţă de ceilalţi SFETNICI !!!
O condiţie importantă pentru realizarea unui STAT PUTERNIC în viziunea noastră, este APARTIDISMUL şi asta deoarece CONFLICTUALITATEA PARTIDICĂ este doar APARENTĂ (partidele lucrând de fapt împreună împotriva INTERESELOR NAŢIONALE) şi în acelaşi timp contrară SPIRITULUI UNITAR, care va trebui să se bazeze pe DIALECTICĂ, ci nu pe STRATEGIA TENSIUNII !!!
Un segment important al STATULUI PUTERNIC, va fi JURIDICUL. Pe această direcţie, se va face o REFORMĂ A CODURILOR, simplificându-le şi dezambiguizându-le, în spiritul LEGILOR FRUMOASE-LEGILE BELAGINE, cunoscute şi ca LEGILE LUI ZAMOLXE.
Se va trece la denumiri specific rumâneşti pentru parlament/parlamentari, ministere, funcţii administrative, forme de organizare teritorială, etc., ca formă de „conservare a spiritului naţional”.
Un STAT PUTERNIC nu poate fi conceput decât prin REGULI INECHIVOCE, aprobate prin REFERENDUM NAŢIONAL şi APLICATE strict.
În acest sens, noi am introdus conceptul de DICTATURĂ A BUNULUI SIMŢ, în puternic contrast cu DICTATURA NESIMŢIRII de azi !
Sunt unii care se sperie de primul cuvânt, fără a citi şi „finalul” şi fără a pricepe că aceste REGULI vor fi acceptate printr-un REFERENDUM POPULAR !? Aceste REGULI vor fi concepute pentru fiecare domeniu în parte, de grupuri de COMPETENŢI din domeniile respective.
Tot de un STAT PUTERNIC avem nevoie şi pentru RELAŢIILE CU VECINII, ţinând cont că suntem POPORUL CEL MAI NUMEROS ÎN AREALUL CARPATO-BALCANIC. În această direcţie, Mişcarea Dacia a proiectat o NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ, de prietenie cu toţi vecinii. Pentru a se ajunge la RELAŢII PRIETENEŞTI cu aceştia, o importantă măsură pe care o avem în vedere, este CONVOCAREA UNEI MESE DE TRATATIVE în problema MINORITĂŢILOR, cu scopul UNIFORMIZĂRII TRATAMENTULUI ACESTORA. Se vor stabili REGULI GENERAL VALABILE PENTRU TOATE MINORITĂŢILE din statele respective (România, Bulgaria, Grecia, ex-Yugoslavia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Albania, Austria).

3. Societatea dacică era alcătuită din TARABOSTES şi COMAŢI, fiecare cu rolul lor specific.

Mişcarea Dacia nu dă doi bani pe actualul concept de DEMOCRAŢIE, deoarece este „golit de conţinut” !
Noi milităm pentru o DEMOCRAŢIE PARTICIPATIVĂ , axată pe REPREZENTATIVITATE TERITORIALĂ ŞI COMPETENTĂ.
Ca şi într-o OASTE, în societate există „generali” şi „oşteni”, care nu pot avea succes IZOLAŢI, dar nici FĂRĂ RESPECTAREA IERARHIEI !… deci să DECIDĂ fiecare pentru CE ŞTIE !… pentru ce este COMPETENT ! A se aplica zicătoarea : SĂ-ŞI VADĂ FIECARE LUNGUL NASULUI ! Nu putem să cerem babei Veta păreri apropos de nuclear (de exemplu) !?
… cine vă spune aşa ceva … VĂ MINTE !… şi o face cu un INTERES precis !… cel PROPRIU, sau şi mai grav al STRĂINILOR !
Noi spunem ADEVĂRUL, chiar dacă multora nu le place (conform ACTUALEI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE? !

4. Traco-carpo-geto-dacii trăiau ÎN ARMONIE CU NATURA.

Strămoşii noştri erau mai conştienţi decât noi azi, de faptul că NU SUNTEM STĂPÂNI asupra a nimic şi mai ales, asupra NATURII !… astfel, ei trăiau ÎN ARMONIE CU NATURA, mulţumindu-se cu ceea ce le oferea şi respectând-o pentru acest „detaliu” !… toate tradiţiile lor, inclusiv religioase, erau legate de CICLURILE NATURALE !
În zadar vor face săpături arheologii pentru a descoperi CETĂŢI în Dacia, deoarece odată cu DĂRÂMAREA lor de COTROPITORUL ROMAN, populaţia s-a retras „în munţi şi păduri”, trăind simplu, în construcţii azi desemnate ca ECOLOGICE, din lemn şi pământ, adică din materiale NATURALE, RECICLABILE de Mama Natura. Comunităţile odată expuse MIGRAŢIILOR, prin DĂRÂMAREA CETĂŢILOR de către cei pe care unii îi cinstesc azi (!?), şi-au simplificat existenţa şi HABITATUL, fiind gata la nevoie să-şi ia avutul în spinare, să otrăvească fântânile şi să se retragă în desişul pădurilor şi pe piscurile munţilor, însoţiţi numai de animalele domestice.
Mişcarea Dacia propune în acest context, un alt CONCEPT DE HABITAT, care să se inspire de la strămoşii noştri. Astfel concepem CONSTRUCŢII ECO-COMPATIBILE şi mai ales AUTARHIA (independenţa de exterior), începând de la propria locuinţă, continuând cu AUTARHIA LOCALĂ şi terminând cu AUTARHIA NAŢIONALĂ. O prioritate pe această direcţie, este ASIGURAREA NECESITĂŢILOR ENERGETICE DIN SURSE ALTERNATIVE COMBUSTIBILILOR FOSILI , RECICLAREA, REFOLOSIREA, RECUPERAREA  materialelor, folosirea intensivă a APEI DE PLOAIE în gospodării, producerea de BUNURI DURABILE (nu ca azi !), etc.
În ziua de azi, OMUL  a rupt echilibrul cu NATURA, batjocorind-o chiar, prin majoritatea acţiunilor sale !?
„Mişcarea Dacia”  îşi propune RESTABILIREA ECHILIBRULUI BINOMULUI OM-NATURĂ, prin implementarea PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII SUSTENABILE. Studii ale unor prestigioşi sociologi şi economişti citaţi în materialele mişcării noastre, arată că 75 % din activităţile omeneşti sunt … FUTILE, adică nu „răspund unor necesităţi vitale ale omenirii”, ci sunt doar consumatoare de resurse  şi energie, ba chiar producătoare de DEZECHILIBRE SOCIALE şi POLUAREA MEDIULUI !? Tot aceste studii, demonstrează cum activitatea productivă, deci MUNCA, va trebui redimensionată, redistribuită şi scurtată, corespunzător procentului indicat !… aşa se completează conceptul nostru de MUNCĂ MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI !
„ARMONIA CU NATURA” înseamnă şi RESPINGEREA CATEGORICĂ A CULTURILOR AGRICOLE DE OGM şi reducerea la strictul necesar a producţiei INDUSTRIEI CHIMICE şi FARMACEUTICE, cu impulsionarea viguroasă a „soluţiilor naturale-alternative” în toate domeniile.
Tot la acest capitol se încadrează NOUL CONCEPT DE PROPRIETATE !… păi, dacă „nu suntem stăpâni pe nimic şi lăsăm totul aici”, Proprietatea trebuie redefinită în aşa fel, ca niciun neghiob să nu mai poată tăia pădurile, sau să înfometeze Naţia necultivându-şi terenul , pentru că aşa vrea pălăria sa de PROPRIETAR !!!… Proprietatea trebuie subordonată INTERESULUI NAŢIONAL, deci se pune problema unei COORDONĂRI CENTRALIZATE  A ACTIVITĂŢILOR PRODUCTIVE ( sprijinind astfel şi conceptul de STAT PUTERNIC).
De aici, ajungem la PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, concept „de piaţă”, combătut de noi prin SPIRITUL OPEN/FREE-SOURCE.
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ are ca provenienţă INVESTIŢIA  întregii societăţi, care nu poate fi pusă SĂ PLĂTEASCĂ DE DOUĂ ORI !!!

5. Activităţile comerciale ale vechilor traco-carpo-geto-daci se bazau pe … TROC.

Există astăzi teorii ale unor personalităţi COMPETENTE în Economie, care prevăd reimplementarea TROCULUI în schimburile comerciale internaţionale, pentru a curma INTERMEDIEREA MONEDELOR ETALON, care aduc foloase numai „emiţătorilor/tipăritorilor”, în dauna celor ce le folosesc.  Bineînţeles că această măsură este condiţionată de RENUNŢAREA LA GLOBALIZARE, ŞTERGEREA DATORIILOR SUVERANE şi ulterior, „restrângerea INTERESELOR ECONOMICE strict ÎN INTERIORUL STATELOR”.
Bursa de Valori va fi înlocuită de o Bursă de Produse, Naţională şi Internaţională, unde fiecare stat îşi va pune la dispoziţia Pieţei EXCEDENTELE, după ce a satisfăcut CEREREA INTERNĂ.
Schimburile comerciale se vor face MARFĂ CONTRA MARFĂ, fără nicio intermediere monetară.
Banii vor avea doar CIRCULAŢIA NAŢIONALĂ şi se vor alinia criteriului de UTILITATE SOCIALĂ.
COMERŢUL INTERN va fi  PREPONDERENT ELECTRONIC, pentru a răspunde CERINŢELOR AMBIENTALE şi se vor generaliza BANII ELECTRONICI.
Va exista o unică BANCĂ NAŢIONALĂ, iar IMPOZITAREA se va face după LEGEA VALAHĂ : 10 % din producţie (al zecelea miel şi kil de lapte/brânză pentru „păşune”). În ziua de azi „păşunea” este Statul, care trebuie să asigure astfel : apărarea, educaţia, sănătatea, infrastructurile, cercetarea ştiinţifică, cultura, investiţiile, etc.

6. Tracii erau PAŞNICI

Se spunea despre TRACI că dacă s-ar uni, nimeni nu le-ar sta în cale !… şi cu toate astea , nu o făceau !?
Astra se datorează PACIFISMULUI , ci nu DELĂSĂRII, cum insinuează unii „prieteni”, sau autolezionişti autohtoni !
Eu obişnuiesc să spun : „am fost şi suntem, proşti de buni” !
Noi îi primim pe cei cu gânduri bune cu PÂINE ŞI SARE, în vreme ce alţii plăteau salariile mercenarilor cu aceste produse !
Important, e că A FI BUNI este o caracteristică comportamentală SUPERIOARĂ !… Mişcarea Dacia se aliniază acestei trăsături şi concepe o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ , într-un SPIRIT DE UNITATE NAŢIONALĂ, fără a prejudicia INTERESELE ALTOR NAŢIUNI SAU ETNII, etc.
Dacă CRITICĂM, o facem pentru a TREZI CONŞTIINŢE, ci nu conform STRATEGIEI TENSIUNII !
Noi nu vom chema pe nimeni în piaţă, nu vom cultiva sub nicio formă VIOLENŢA şi nu vom DEMOLA SISTEMUL, deoarece … se va demola singur !… noi proiectăm doar … CE VA FI DUPĂ !
Desigur că implementarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE conforme PROIECTULUI nostru, va necesita ZECI DE ANI şi mai ales, CONJUNCTURI FAVORABILE !… dacă nu am crede, nu am mai fi pe aici !
Celor care ar putea crede că suntem o „mişcare elitistă”, le aduc la cunoştinţă că existăm în Mediul Virtual, că suntem „deschişi” tuturor fără niciun fel de restricţii în afară de acceptarea Principiilor noastre şi că avem tot caracterul unei MIŞCĂRI DE JOS ÎN SUS !… este adevărat că suntem în căutarea unei NOI ELITE, dar aceasta va acţiona după REGULI DE TRANSPARENŢĂ ŞI MORALITATE impuse de la bun început pe baza Principiilor, în aşa fel, ca să nu se ajungă din nou la ADÂNCIREA INECHITĂŢII SOCIALE, sau şi mai grav, la AUTORITARISM.
Celor sceptici, care ne acuză de UTOPISM, le spunem că PROIECTUL nostru se bazează , nu pe ce a gândit subsemnatul, ci alţii mult mai DEŞTEPŢI (deci atenţie , că nu vă contraţi cu mine, ci cu unii sigur mai deştepţi şi ca voi !) dintre care numesc câţiva : Platon, Lazlo, Russell, Grof, Rath, Fresco, Grillo, Casaleggio, Strada, Adams, P.Joseph, Chomsky, Eliade, Cioran, etc. ca să nu-l mai amintesc pe… EMINESCU !
Am prezentat în sprijinul PROIECTULUI nostru diverse MATERIALE VIDEO din care amintesc : seria Zeitgeist Movement, diverse materiale de la Passaparola ale Mişcării 5 Stele din Italia cu care avem multe în comun, Mişcarea de Tranziţie, Prosperă, Apelul dr. Rath, Creierul Global, Activistul Cuantic, Downshifting, I’m awake !, etc.

Închei cu o traducere a unei zicători italieneşti, apropos de PROIECTUL nostru :

DACĂ SUNT FLORI , VOR ÎNFLORI !
(şi completez pe rumâneşte)
DACĂ NU, SE VOR PLIVI !

… depinde de NOI !