Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




„Liga pentru Libertatea Nimenilor” (L.L.N) – Poveşti (1)

Novembre 17th, 2016 No Comments   Posted in Poveşti

URDEA PLEAŞCA

Urdea Pleaşca este o membră de seamă a partidului Partidului Liberal Moderat (PLM), care se bucură de mare popularitate, în special datorită fizicului superb cu care încântă „majoritatea democratică”, chiar dacă a ajuns „pe val” trecând prin paturile unor bulibaşi, ale unor baroni locali, iar mai apoi prin unele „de nivel naţional”. A ajuns astfel până în Parlamentul ţării şi bineînţeles, pe paginile jurnalelor naţionale şi pe toate posturile de televiziune. Nu s-a mulţumit ca Cicciolina să-şi reprezinte „bresla”, ci s-a metamorfozat într-o adevărată Maica Tereza la un pas de a deveni „mireasa lui Isus”. Totul părea să decurgă de parcă se căcase în scăldătoare şi nu mică fu mirarea poliţiştilor de la Secţia a 13-a, când aceasta se prezentă să denunţe un şir de agresiuni la care fusese supusă în ultima vreme. cerând o protecţie suplimentară, deoarece cei 2 spp-işti nu făceau faţă situaţiilor. Şeful secţiei o rugă să pună pe hârtie episoadele respective, promiţând că va lua măsurile ce se impun. Iată ce declară frumoasa parlamentară:
– În ziua de miercuri 11.11.2017, în vreme ce se afla la cumpărături pe b-dul Magheru, dădu nas în nas cu un şir de 11 fete şi băieţi cu măşti de Carnaval, purtând tricouri pe care scria printre altele „eşti o curvă”, „eşti o lipitoare”, „eşti o ignorantă”, „ eşti o fufă” şi altele de care nu-şi aducea aminte, spre deosebire desigur de lumea din jur, care roia în jurul tinerilor pentru a nu pierde ceva. Sub „mesaj”, pe bluze erau tipărite trei litere: L.L.N. Brusc, tinerii împrăştiară mici fiţuici cu cuvintele: LIGA pentru LIBERTATEA NIMENILOR (L.L.N.) şi dispărură după cum apăruseră, în hohotele mulţimii ce devenea tot mai numeroasă datorită „telefonului fără fir” care se activase. Hohotele deveniră treptat vociferări, insulte şi numai intervenţia spp-iştilor o scoaseră pe frumoasa parlamentară din cercul ce se strângea tot mai mult şi mai „vocal”.
– În aceeaşi zi, în timp ce se afla în restaurantul Elita, în momentul în care i se punea pe masă primul fel de mâncare, un tânăr mascat îi scuipă gras în farfurie şi îi puse pe masă un bilet pe care scria: „schimbă farfuria, dar să ştii că de scuipat s-ar putea să nu scapi – L.L.N.”, după care dispăru spre bucătărie şi de acolo afară pe o uşă din dos. Cuprinsă de neîncredere, părăsi localul fără să mănânce. Fiindu-i foame, se opri la un Snack-Bar şi ordină un hot-dog, dar îl aruncă la primul coş de gunoi, deoarece i se păru ciudată privirea barmanului şi mai ales modul cum scotea de sub tejghea muştarul de culoare dubioasă. Sări degrabă în SUV-ul parcat pe un loc dedicat handicapaţilor şi demară în forţă urmată de maşina spp-iştilor uluiţi şi increduli. La primul semafor însă, o găleată de rahat i se revărsă pe parbriz ca din senin. Speriată de moarte, părăsi automobilul şi se aruncă disperată în maşina spp-iştilor buimăciţi, nu înainte ca senzorul de ploaie al SUV-ului să-şi facă datoria şi s-o umple de stropi urât mirositori. Ajunsă la vila personală, constată că pe zidurile înalte erau scrise aceleaşi mesaje de pe tricourile tinerilor mascaţi. Pe imensul panou publicitar care-i purta imaginea şi lozinca electorală pentru alegerile din decembrie „Cu mine în Parlament, Nimeni nu e repetent”(un apropos direct la Legea Învăţământului pe care a promovat-o în actuala legislatură), era scris cu litere de-o şchioapă… CURVĂ, iar dedesubt… L.L.N.
Şeful secţiei o asculta holbat, când în încăpere dădu buzna renumitul fotbalist Frangulea Geiar…

(va continua)

Mişcarea 5 Stele şi… Centralismul Democratic!?

Marzo 8th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

Într-o emisiune de mare audienţă în Italia, condusă de „omul de stânga” Michele Santoro, numită „Servizio Publico”, am avut prilejul să percep marea spaimă pe care o induce „Mişcarea 5 Stele” SISTEMULUI:

În finalul transmisiunii, ca un corolar al acesteia, Michele Santoro acuză „Mişcarea 5 Stele” de CENTRALISM DEMOCRATIC, deoarece ar fi expuls câţiva senatori şi deputaţi, care şi-au manifestat deschis dezacordul faţă de INTRANSIGENŢA liderului Beppe Grillo. Acesta refuză categoric orice alianţă de guvern cu Partidul Democratic, aşa cum refuză orice alianţă, cu orice partid actual.
Această atitudine a liderului mişcării, care de fapt  a fost validată şi de un VOT ONLINE al aderenţilor, este unanim catalogată de toate actualele partide, ca fiind ANTI-DEMOCRATICĂ, împiedicând LIBERTATEA DE OPINIE a reprezentanţilor aleşi. Este adevărat că VOTUL ONLINE nu a condus la o „majoritate bulgară”, doar 2/3 din aderenţi fiind favorabili EXCLUDERII „răzvrăţiţilor- colaboraţionişti”, ceea ce demonstrează PROASTA INFORMARE a treimii potrivnice, dar nu se menţionează nicăieri următoarele:
În Non-Statutul mişcării este CLAR exprimat conceptul că „TREBUIE SĂ SE DUCĂ TOATE PARTIDELE ACASĂ”, deoarece sunt responsabile în bloc de proasta guvernare a ultimelor zeci de ani şi prin urmare, ORICE ALIANŢĂ CU ACESTEA ESTE EXCLUSĂ. Deci când unul intră în M5S, acceptă acest Non-Statut, sau… nu intră!? Cei care au intrat şi nu mai ţin minte această prevedere, ori sunt dobitoci, ori au intrat cu scopul precis, încredinţat lor de alţii, de a DELEGITIMA în ochii opiniei publice mişcarea!?
Este ca şi cum tu laşi pe unul să-ţi intre în casă, aducându-i la cunoştinţă unde este WC-ul, iar el face caca în sufragerie!?
Bineînţeles că Santoro nu a remarcat, că 124 de senatori şi deputaţi „au schimbat cazaca” în actuala legislatură, adică au trecut de la guvernare la opoziţie, sau invers, acest comportament fiind justificat de LIBERTATEA DE OPINIE!?!?… domnilor, dacă ai ajuns în Parlament fiind votat de cetăţeni în virtutea unui PROGRAM, nu mai ai LIBERTATE DE OPINIE, deoarece tu eşti reprezentantul OPINIEI CELOR CARE TE-AU TRIMIS ACOLO, ci nu a celei personale!!! Cum deputaţii şi senatorii excluşi de M5S au ajuns în acea postură „pe baza IDEILOR M5S”, ei nu pot schimba aceste idei de capul lor! M5S are ca principiu de bază DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ ONLINE, unde se propun IDEI, se DEZBAT şi se APROBĂ, după care „rămân bătute în cuie”!… clar?
Schimbările de TACTICĂ şi STRATEGIE, se fac DE JOS ÎN SUS, invers, fiind o PRACTICĂ A ACTUALULUI SISTEM!!!

MIŞCAREA DACIA va avea aceeaşi poziţie dacă va ajunge la guvernare!!!
În plus, MIŞCAREA DACIA va actua CONDUCEREA COLECTIVĂ, prin SFAT. Acesta va avea misiunea de a cristaliza IDEILE, de a le difuza şi a asigura respectarea lor şi de a evita DETURNAREA mişcării.

Iată cum va deveni M5S FORŢĂ DE GUVERNARE după câteva luni

Marzo 28th, 2013 No Comments   Posted in Politica italiana, Politica romena

Consultările pentru formarea unui guvern Bersani au eşuat, datorită faptului că M5S nu face compromisuri cu Partidul Democrat, care nu poate face compromisuri cu Berlusconi, dispus totuşi la un „inciuccio” (complicitate), numai să scape de „mititica”.

Repet că evoluţiile din Italia sunt deosebit de interesante, în primul rând deoarece MD are o mare afinitate cu M5S şi în al doilea rând, deoarece „tsunamiul” se va propaga curând în toată UE… şi nu numai.

Ultimile noutăţi :

1. M5S a publicat LISTA CU DEPUTAŢII INCONSTITUŢIONALI din partidele „tradiţionale”, demonstrând că acestea sunt la rândul lor, nerespectuoase cu CONSTITUŢIA, având deputaţi ce OCUPĂ CONTEMPORAN, MAI MULTE FUNCŢII ÎN STAT !?
Este o lovitură ce va conta mult la viitoarele alegeri, ce nu vor întârzia mai mult de câteva luni !!!

https://twitter.com/TV5Stelle/status/317343628538286081/photo/1

2. Mişcarea 5 Stele denunţă acapararea FUNCŢIEI LEGISLATIVE de către GUVERN, care ca şi în România, produce ORDONANŢE fără aprobarea Parlamentului ! Aceasta este o HIBĂ SISTEMICĂ prezentă şi în România.
Mişcarea Dacia are între Principii şi Obiective exercitarea Puterii Legislative de un SFAT AL ŢĂRII, care să desemneze un guvern subaltern, cu adevărat EXECUTIV !
 Beppe Grillo afirmă că actualul Parlament ar putea să legifereze imediat, chiar şi în lipsa unui Guvern ales de Parlament, eventual executivul putând rămâne cel actual al „tehnicilor”, sau unul „al Preşedintelui Napolitano”.
Astfel, Parlamentul ar putea legifera o serie de măsuri, începând cu : anularea legilor „ad personam” ale lui Berlusconi, desemnarea acestuia ca INELEGIBIL, datorită multiplelor CONFLICTE DE INTERESE, redistribuirea frecvenţelor televizive (Legea Gaspari pro-Berlusconi), desfiinţarea Provinciilor (judeţe la noi), o nouă lege electorală care să împiedice „numirea de la Centru” a candidaţilor, eliminarea din Parlament a deputaţilor condamnaţi, înjumătăţirea deputaţilor şi alte măsuri legislative care pot avea o majoritate parlamentară, indiferent de partidul de apartenenţă,numai că acestea nu vor deoarece astfel ÎŞI PIERD JUSIFICAREA ! 
PARLAMENTUL E SUVERAN ! … afirmă M5S
 Bineînţeles că SFATUL ŢĂRII nu există încă în România şi în Parlament nu există o M5S !… deocamdată.

http://www.beppegrillo.it/2013/03/il_parlamento_e_sovrano.html#commenti

Se pare că Preşedintele Napolitano, nu va avea încotro şi va satisface „gusturile” lui Grillo.
Mulţi se vor întreba : ei şi ?
Dacă se va ajunge la un guvern „tehnic”, sau „de urgenţă al Preşedintelui”, cum „împinge” Piaţa Financiară şi Criza profundă în act, Grillo va propune aceste măsuri în Parlament şi bineînţeles că „partidele tradiţionale cu deştele în miere”, nu vor legifera ceea ce va propune Grillo, sau o vor face „parţial”, supunându-se unor DIVIZIUNI INTERNE !!!
Menţionez că politica lui „eu îţi dau un pic ţie, iar tu îmi dai un pic mie”, a dus la „conivenţa” stângii cu dreapta, întocmai cum se întâmplă şi în România, singurul obiectiv al partidelor fiind … „osul de ros” ! 
În condiţiile prezentate mai sus, actualele partide se vor compromite definitiv, urmând ca la viitoarele alegeri, M5S să demonstreze în mod evident INCAPACITATEA PARTIDELOR de a satisface CERINŢELE POPULAŢIEI, fiind destinate unei USTURĂTOARE ÎNFRÂNGERI !
De-abia după viitoarele alegeri, M5S va obţine majoritatea absolută, ce-i va oferi oportunitatea să REFORMEZE RADICAL ITALIA, începând de la CONSTITUŢIE  !
Până atunci, habarniştii din România, vor continua să producă Constituţii, să propună liberalismul, social-democraţia, legionarismul, socialismul, comunismul, distributismul, etc., vor continua să-şi umple gurile cu democraţia, libertatea, societatea civilă şi alte bazaconii, despre care habar nu au că „sunt fumate de Istorie” !?!?
Eu îmi cunosc limitele şi suferind  de „singurătate”, nu o să pot să mă „îmbunătăţesc” cum aş vrea, dar de un lucru sunt sigur : va veni vremea să pot da în cap multora cu … MIŞCAREA DACIA !… până atunci, o să fac input cu M5S !

P.S.

Se confirmă ipoteza mea !
 Napolitano menţine actualul guvern pentru „activitate curentă”, dar îi alătură un grup de 10 „înţelepţi” din toate partidele şi independenţi (mai mult sau mai puţin) , cu excepţia „grillinilor” care şi-au manifestat aprobarea pentru METODĂ, dar au respins categoric PERSOANELE, ca fiind „expresii ale vechii nomenclaturi” ( http://www.beppegrillo.it/2013/03/il_parlamento_e_i_badanti_della_democrazia.html#commenti ), spre deosebire de „partidele tradiţionale”, care inversează evaluarea.
M5S continuă să reclame întârzierea alcătuirii Comisiilor Parlamentare, fără de care nu se poate trece la LEGIFERAREA unor măsuri urgente.
Aceasta va fi PROBA FAPTELOR !
Se va demonstra clar CINE ŞI CE VREA !
 Cum nu am dubii că unii vor încerca să DREAGĂ BUSUIOCUL SISTEMULUI, va emerge imediat că singura FORŢĂ RENOVATOARE A ITALIEI ESTE M5S, cu consecinţele de rigoare pentru VIITOARELE ALEGERI, când M5S va obţine un rezultat „plebiscitar”   !
Este deja evident că Mişcarea 5 Stele „este în grafic” şi că Mişcarea Dacia „vede bine” !!!

Punctul 3 al Programului “Mişcării Virtuale DACIA”

Marzo 21st, 2010 No Comments   Posted in Politica romena

  3. REORGANIZAREA administrativ-teritorială şi a tuturor puterilor din Stat, pentru reducerea la maxim a cheltuielilor, fără a produce deservicii populaţiei. Această reorganizare să aibă la bază folosirea noilor tehnologii informatice şi reducerea „timpului de aşteptare” pentru rezolvarea problemelor de orice tip.

 

Această reorganizare trebuie să se aplice începând de la Parlament, până la administraţiile locale.

Concomitent cu reducerea,  se vor întocmi Fişe ale Postului, cu toate drepturile şi obligaţiile funcţiei, precum şi criteriile de salarizare. Orice funcţionar va trebui să facă publice veniturile, averea propriului nucleu familiar şi va fi obligat să delege conducerea altor  activităţi economice proprii, pentru a elimina posibilitatea conflictului de interese.

Se va reduce numărul Judeţelor, cu reducerea concomitentă a structurilor adiacente.

Se vor reorganiza structurile Ministerului de  Interne şi al Apărării, centralizând activităţile de competenţă într-o singură structură  pentru fiecare în parte. Ambele ministere vor fi coordonate direct de Consiliul de Stat pentru Siguranţa Statului.

Se va introduce pe scară largă tehnologia informatică şi autocertificarea, precum şi orice altă măsură ce poate contribui la reducerea birocraţiei.

Aceste măsuri, nu trebuie să conducă la pierderi de locuri de muncă, fiecărui disponibilizat urmând să i se asigure un loc de muncă coerent cu pregătirea profesională. Acest obiectiv, se va realiza în conformitate cu principiul enunţat la punctul 1 din Program : Toţi cetăţenii trebuie să aibă asigurat un loc de muncă, chiar luând în considerare posibilitatea de a munci toţi … mai puţin !  In acest context, se va promova o politică a familiei nouă, bazată pe principiul că femeile ce doresc, se pot ocupa exclusiv, sau parţial, de problemele casnice, fiind sprijinite în acest sens de către Stat, prin forme diverse de alocaţii. Această nouă politică nu va exclude aportul femeilor acolo unde sunt competente, ci va oferi posibilitatea exprimării vocaţiei materne şi a depăşirii deficitului de educaţie cu care se confrunţă copiii de azi. Creşele şi Grădiniţele nu pot satisface cerinţele unei bune educaţii, mai bine decât o mamă