Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Politica Externă’
Nota nr.4 referitoare la Întâlnire
Politica Externă
Să începem cu descrierea situaţiei de fapt din Uniunea Europenă.
Politica economică este canalizată pe principii consumeristice, potrivit cărora, Germania şi Franţa ar fi „locomotivele” , iar restul ţărilor „vagoane”, ceea ce a condus la teorii potrivit cărora UE ar trebui să aibă „două viteze”.
– În primul rând, „Mişcarea DACIA” condamnă Consumerismul, fiind acesta în clară contradicţie cu DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ.
– În al doilea rând, noi considerăm că UE trebuie să garanteze ACELEAŞI DREPTURI ŞI OBLIGAŢII, pentru toate statele membre, adică aceleaşi salarii, procente de dobândă pentru credite, drepturi civile, etc. şi aceasta deoarece „locomotivele” au umplut „vagoanele” de produsele lor materiale şi financiare, golindu-le simultan de RESURSE.
În funcţie de aceste două aspecte, „Mişcarea DACIA” fixează politica sa externă, cerând schimbarea rapidă a acestei SITUAŢII NESUSTENABILE.
Pentru a „forţa mâna” Occidentului, România trebuie să înceapă urgent tratative la nivel regional, unde toate ţările ex-comuniste sunt la acelaşi nivel de nemulţumire faţă de UE, în vederea stabilirii unei Strategii Comune, care să ne scoată din stadiul de „vagoane”. Mulţi pro-europeişti sunt perplecşi în faţa acestei posibilităţi, dar eu consider inutil să explic DE CE nu ne place această UE, o simplă „privire împrejur” fiind suficientă.
Istoria noastră din ultimii 2100 de ani, este plină de ACEST TIP DE TRATAMENT DIN PARTEA EUROPEI ! Imperiul Roman a distrus civilizaţia dacilor şi a fărâmiţat statul lor, în aşa fel că nici în ziua de azi nu avem „între graniţe” toată populaţia românească ! Să ne amintim de atitudinea Occidentului faţă de Ştefan şi Mihai ! Am rămas noi şi Coreea !
Politica imperialistă austro-ungară, germană, otomană, rusă, s-au opus în trecut cu fermitate oricărui proces de unitate naţională, iar acum este rândul UE să acţioneze pe această direcţie, sub acoperirea Globalismului. Politica bazată pe „dezbină şi stăpâneşte” se aplică încă (vezi Yugoslavia), iar noi nu vrem să cădem victimă acestui joc periculos ! Noi propunem o EUROPĂ CENTRALĂ, în care să fie aplanate toate conflictele etnice şi unde să troneze Principii şi Obiective, similare celor ale „Mişcării DACIA” ! Urmarea unei astfel de realizări, ar fi „alinierea forţată” şi a restului Europei, ba chiar a întregii Lumi, la UN ALT CONCEPT DE SOCIETATE UMANĂ !
„Oooh, vor zice unii, ăştia vor să schimbe Lumea!?”
Ei bine, DA ! Noi vrem să schimbăm Lumea, noi nu ne mulţumim să-l schimbăm pe Băsescu, pentru că nu asta este SOLUŢIA ! Noi vrem să schimbăm SISTEMUL ! Şi nu o vom face VIOLENT, cum cer INCONŞTIENŢII MANIPULAŢI DE SISTEM, ci PAŞNIC !
Bineînţeles că o politică d acest tip, nu poate fi concepută de o singură persoană, ca să nu mai vorbim de punerea în practică.
Un lucru este sigur şi anume că suntem mulţi în Lume cu astfel de idei !
Este a voastră opţiunea de a zice cândva : „eram şi eu acolo şi nu era decât un grup Facebook !”
Punctul 7 al Programului “Mişcării Virtuale DACIA”
Punctul 7 al Programului „Mişcării Virtuale DACIA”
7 . POLITICA EXTERNĂ de prietenie cu toate popoarele lumii, fără pretenţii teritoriale, fără participări cu trupe la conflicte armate, de respect pentru afacerile interne ale statelor. Un punct important pe agenda diplomaţiei, trebuie să fie apărarea drepturilor celor de un sânge cu noi, aflaţi pe teritoriile altor state, aşa cum noi ne angajăm să respectăm drepturile minorităţilor de la noi.
Aici este puţin de … despicat firul în patru !
Intenţionăm să facem … exact ceea ce este scris !!!