Dacia Iluministă

Intermezzo … lingvistic

 DESPRE … BARDĂ

Citim în DEX :

BÁRDĂ, bărzi, s. f. Secure cu tăișul lat și cu coada scurtă, întrebuințată mai ales la cioplitul lemnului și, odinioară, ca armă de luptă. ◊ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în lună sau a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit. Cioplit (numai) din bardă (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din magh. bárd.

Dar în DEN scrie :

bárdă (bărzi), s. f. – 1. Secure cu tăișul lat. – 2. Sapă, teslă. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Șeineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Pușcariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanică (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fără să se poată distinge cu ușurință proveniența. Der. din mag. nu este absolut sigură; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., după Edelspacher, 9. Apare și în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca și săs. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfăcătoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezintă aceeași dificultate constînd într-o metateză asemănătoarte cu cea din blato › baltă; tc. barda (Popescu-Ciocănel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a susținut că rom. provine direct din longob. barda. – Der. bărdaș, s. m. (dulgher); bárdie, bărdiță, s. f. (sapă); bărdui, bărdălui, vb. (a tăia, a ciopli), cf. mag. bárdolni.

Un adevărat talmeş – balmeş, din partea unora care „studiază limbile cu metode ştiinţifice” !?!?
… mai cunoaştem noi un caz : „istoricii lui peşte”.

Adică, noi urmaşii traco-geto-dacilor, trăitori de milenii într-un teritoriu acoperit în proporţie de 95% de păduri, i-am aşteptat pe ungurii, sau pe slavii veniţi din STEPE, ca să ne spună ei cum se cheamă INSTRUMENTELE DE PRELUCRARE A LEMNULUI !?!?
Cine mai trece pe aici, a mai citit şi despre un alt caz analog : TESLA.

Se notează în a doua definiţie, părerea lui Gamillscheg, că BARDĂ ar veni din LONGOBARDĂ, deşi e LOGIC că e invers, deoarece familia de cuvinte a bazei BARDĂ, nu o mai are nimeni aşa bogată, precum o avem noi, ceea ce se explică prin preocupările noastre specifice legate de PRELUCRAREA LEMNULUI, pe care alţii nu le-au avut.

LONGOBARDĂ (ita) se zice în dialect LUNBARDĂ, care seamănă izbitor cu LUNGĂ-BARDĂ, cum s-ar zice şi azi pe la noi, pentru o BARDĂ LUNGĂ (armă specifică a lombarzilor), deci o BARDĂ cu mâner LUNG, mai utilă ca ARMĂ DE ATAC.
Se ştie că LIMBA LOMBARDĂ se aseamănă mai mult cu limba ROMANŞILOR, decât cu italiana.
Se mai ştie că LOMBARZII sunt CELŢI şi că CELŢII sunt originari din SPAŢIUL TRACIC DUNĂREAN, şi că au locuit masiv în sud-vestul arealului dunărean, până la Burebista (scordiscii : Între 56 și 50 î.Hr., scordiscii au fost învinși de dacii lui Burebista, și au devenit supușii săi.  http://ro.wikipedia.org/wiki/Scordisci)
Păi cum să provină BARDĂ din maghiară sau slavă, că ăia hălăduiau prin alte părţi, cu mii de ani înainte de a veni acolo unde BARDĂ era un instrument comun de MUNCĂ !?!?
Că mai apoi, INSTRUMENTELE DE MUNCĂ au devenit şi arme, precum secera (sica) sau coasa (falx), e altă treabă, care ţine seama de caracterul nostru PACIFIC, abandonat numai dacă SGÂNDĂRIT (alt cuvânt rumânesc căruia i se dau „origini necunoscute” !?)
Priviţi TESTELE ŞI BĂRZILE de dinainte de Hristos descoperite de arheologi în DACIA şi mai ţineţi cont şi de faptul că MIGRATORII nu au venit ca CIVILIZATORI în arealul latin, grec, sau bizantin, ci ca „hoarde sălbatice” dedicate JAFULUI !

Iată de ce am eu „un dinte” împotriva „lingviştilor şi istoricilor lui peşte” 
… deşi asistaţi social, asistă absenti ca nişte asini, la asasinarea Limbii şi Istoriei Neamului !