Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Philosophia (7)

Gennaio 13th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Neoplatonism

Neoplatonismul se bazează pe trei ipostaze care formează împreună Realitatea: inefabilul UNUL / ONE (echivalent cu Forma lui Platon a Binelui), INTELECTUL (NOUS) și SUFLETUL (PSIHIC).

Sufletul (Psihicul) are o parte Înaltă unitară și o parte Inferioară fragmentară.
Natura poate fi considerată ca o ipostază a Psihicului. Partea inferioară fragmentară a Psihicului este aceea care animează Natura.

În termeni matematici ontologici, Unul este Singularitatea, Nous constituie Legile Matematicii, Psihiculul Superior se referă la Colectivul Monadic, în timp ce Psihicul Inferior se referă la Monadele Individuale.
Colectivul Monadic produce Natura (prin intermediul unei contribuții energetice scăzute a tuturor monadelor), iar apoi Monadele Individuale interacționează cu Natura.

În Neoplatonism, Existența cuprinde unitatea diferitelor ipostaze.

Totul a emanat de la Unul și caută să se întoarcă la Unul. Acest lucru corespunde unui univers ciclic prin care Singularitatea (Unul) creează Universul prin Big Bang la începutul unei epoci cosmice, iar apoi Universul revine la Singularitate până la sfârșitul Epocii Cosmice (Big Crunch).

Neoplatonistii erau mult mai bine informati despre adevarata natură a Realitaţii decat oamenii de știință de astăzi. Nu este remarcabil?

Neoplatonismul, ca și Iluminismul, este despre Involuție urmată de Evoluție: Minţile se înstrăinează în Natura Materială, apoi se întorc la ele însele, exact așa cum a descris Hegel în Filosofia Dialectică.
Hegelianismul este, desigur, doar o modernizare a Neoplatonismului, iar Illuminismul modern este o modernizare a Hegelianismului.

UNUL Neoplatonic este primul (și ultimul) Principiu, sursa Existenţei (Being) și a Devenirii (Becoming).

UNUL este transcendent, indivizibil, imutabil, autosuficient, etern, necesar și perfect.

UNUL creează sau emană orice altceva, dar nu este el însuși, nici creat, nici emanat.

Nous este Matematic, Noumenal și Logos;

Psihicul este Ştiințific, Religios și Mythos.

„Materia” este inferioară Minții și este reală numai prin interacțiunea sa cu Sufletul Universal.
Materia este imperfectă, mutabilă, plurală și potențială. Unul, Nous și Psihicul Superior sunt în afara spațiului și timpului, iar Psihicul Inferior și Materia sunt în spațiu și timp.

Lipsindu-i orice legătura cu „Binele” (UNUL), Materia este ipso facto „Rea”. Acest Rău infectează și corupe Sufletele care interacționează cu Natura Materială.

Doar partea Inferioară a Psihicului este în contact cu Materia. Restul este imun la Materie. Doar partea inferioară a Psihicului este supusă Suferinței – tocmai pentru că interfațează cu Materia Malefică.

Ființele vii cuprind o parte inferioară (corpul material), o parte superioară (Psihicul Inferior) şi o parte și mai înaltă (Psihicul Superior) și partea cea mai înaltă (Nous-ul Raţional). Dincolo de acestea se află UNUL („Dumnezeu”, răspunsul la toate).

Ființele umane stau între Sensibil și Inteligibil, între Sentimente și Gânduri.
Corpurile sunt instrumentele inferioare ale Sufletelor.
Sarcina Sufletelor este să se îndepărteze de Lumea Materială Rea și să urce la UNUL (Binele), prin Contemplarea Rațională și dobândirea Cunoașterii (gnoza).”

DE CE NU ARE SUCCES „MIŞCAREA DACIA”? (1)

Marzo 4th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

 

MIŞCAREA DACIA are o „istorie” de 8 ani în care şi-a propus proiectarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, pornind de la constatarea că cea actuală frânează EVOLUŢIA SPECIEI OMENEŞTI, ba chiar o ameninţă cu EXTINCŢIA. Tot mai mulţi indivizi sesizează că „nu e bine vacii noastre”, dar puţini sunt aceia care se gândesc la „vindecare” atacând CAUZELE, majoritatea limitându-se la combaterea unor EFECTE!?… despre „majoritatea democratică” nici nu mai vorbim, deoarece este IGNORANTĂ şi deci incapabilă să producă vreo SCHIMBARE pe baza LIBERULUI ARBITRU care-i lipseşte cu desăvârşire, fiind subiectul docil al MANIPULĂRII ÎN MASĂ.
MIŞCAREA DACIA a elaborat INTUITIV de la începuturi, nişte PRINCIPII de bază pe care le-a cizelat,
le-a redefinit, le-a documentat şi le-a susţinut în timp fără a le denatura, prin DEZBATERI INTERNE şi în urma unor INFORMĂRI DIN SURSE DE MARE VALOARE, de cele mai multe ori inaccesibile publicului larg prin străduinţa SISTEMULUI „OLD WORLD ORDER” (OWO). Acesta este interesat în menţinerea status-quo-ului, adică a unui SISTEM SCLAVAGIST în care „o mână de oameni” controlează şi supune restul populaţiei. MIŞCAREA DACIA nu-şi face iluzii, cunoscând ADEVĂRUL că cca. 95% din oameni au o PERSONALITATE DE DOMINAŢI, dar mai ştie şi că TOŢI OAMENII AU O „SCÂNTEIE DIVINĂ” şi că BUNĂSTAREA INDIVIDUALĂ este strâns legată de BUNĂSTAREA COLECTIVĂ.
MIŞCAREA DACIA a priceput că Omenirea se află în pragul unei MARI SCHIMBĂRI DE PARADIGMĂ, pornind de la constatarea că actuala e NESUSTENABILĂ.
MIŞCAREA DACIA a priceput de asemenea că O
ld World Order (OWO) ştie că SISTEMUL este NESUSTENABIL şi se pregăteşte să controleze în continuare prin REDUCEREA DRASTICĂ A POPULAŢIEI, pornind de la evidenţa că PROGRESUL ŞTIINŢIFIC şi TEHNOLOGIC a redus „necesitatea de sclavi”, că RESURSELE sunt insuficiente pentru toţi şi că un număr prea mare de SCLAVI DEŞTEPTAŢI prezintă un PERICOL pentru ei. Iată de ce MIŞCAREA DACIA „a coborât în arenă”, tocmai pentru a elabora un alt „scenariu” pentru Omenire, în sintonie cu grupuri similare de pe mapamond. Acest „scenariu” este prezentat pe scurt în Manifestul „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII” ce poate fi citit gratis aici: https://www.academia.edu/29966650/%CE%A9_NOUA_LUME.pdf
Nu avem pretenţia de a fi la „punctul omega”, dar nici nu o să manifestăm o falsă modestie, deoarece ŞTIM că acest Manifest este UNIC în spaţiul românesc şi că are o mare VALOARE INTELECTUALĂ şi UMANISTĂ având la bază PRINCIPII ILUMINISTE. Nu este uşor să contempli la 360 de grade Societatea Omenească, ba să mai şi propui un Proiect de această anvergură, dar MIŞCAREA DACIA a făcut-o! Nu a beneficiat de POPULARIZARE deşi ne-am străduit să „penetrăm” şi cu mici excepţii, nu am reuşit să atragem mai mulţi colaboratori, fiind noi limitaţi de „nivelul (sub)cultural al Fakebook-ului” unde i-am căutat în lipsă de altceva.
MIŞCAREA DACIA şi-a atins Obiectivul pentru această primă etapă: editarea Manifestului
Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”.
În viitor, cei care-l vor adopta şi (de ce nu?) îmbunătăţi, au o „bază de pornire”… au o IDEOLOGIE ILUMINISTĂ… au un MANIFEST. Mai rămâne să se ORGANIZEZE în vederea GUVERNĂRII.
De acum, nimeni nu mai poate DETURNA sau DENATURA nimic, deoarece ESTE TOTUL SCRIS!… are deja un loc în MINTEA UNIVERSULUI
şi ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ.
Conştienţi de valoarea Proiectului nostru,
nu ne „dezarmăm” în faţa „lipsei de interes”, deoarece ştim DE CE nu avem ADERENŢI şi ştim că această situaţie se va schimba rapid când vor fi CONJUNCTURI FAVORABILE. Dacă asta nu se va petrece, deoarece suntem într-o LUPTĂ pe care o şi putem pierde, Omenirea va suporta CONSECINŢE GRAVE… nu că o spunem noi, ci alţii mult mai DEŞTEPTAŢI ca noi!!! Oricum, chiar dacă vom pierde această LUPTĂ, RĂZBOIUL va fi câştigat în cele din urmă, deoarece EVOLUŢIA (BECOMING) este OBLIGATORIE conform LEGILOR UNIVERSALE.
Dacă RĂZBOIUL va fi pierdut, adică vom rămâne sclavii MATERIALISMULUI (BEING), OMENIREA aşa cum o cunoaştem VA DISPARE şi va apare o altă RASĂ/SPECIE pe PLANETA ALBASTRĂ care să răspundă COMANDAMENTULUI UNIVERSAL…. la voi ALEGEREA!

Până atunci, să vedem DE CE NU AVEM SUSŢINĂTORI.
Răspunsul e evident pentru noi: SUNT PRIZONIERI AI SISTEMULUI.
Iată cine sunt aceştia:


(va urma)