Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘profit’
„Mişcarea Dacia” şi… MUNCA
Ţin să mă autodefinesc un simplu ţărănoi (de altfel mi-a şi fost aplicat uneori acest „alint”), căruia viaţa i-a dat prilejul să studieze un pic, să umble prin lume, să „se uite în gura multora” şi să trăiască şi în Capitalism şi în Comunism.
Încă din tinereţe, am fost un nonconformist… am citit ALTCEVA decât îmi sugera Sistemul… şi ca să fac asta, am citit mai ales în limba altora… poate de aceea nu scriu bine rumâneşte !?
Toată „lumea bună” caută ieşire din actuala CRIZĂ, fără să priceapă că este o CRIZĂ SISTEMICĂ !!!
Unii, caută să învie Social-Democraţia, alţii Liberalismul, alţii sunt nostalgicii Fascismului, unii ai Comunismului, alţii „fac săpături” în concepturi socio-economice STRĂINE SPIRITULUI RUMÂNESC, deci … moarte din start.
Toţi aceştia, sunt în general „oameni de valoare”, unii cu studii de prestigiu, ba chiar şi … bine intenţionaţi (… puţini, deoarece majoritatea vor „un os de ros” şi se manifestă ca atare).
Ceea ce vreau eu în aceste rânduri, este să „clarificăm” CARACTERULUI RUMÂNULUI şi să vedem ce-i OFERĂ SISTEMUL acestuia, bineînţeles din punctul de vedere al unui ţărănoi, pentru a pricepe CINE GREŞEŞTE şi mai ales CE-I DE FĂCUT, pentru a ieşi din „drumul fără întoarcere” pe care suntem „purtaţi”. Vreau să atenţionez că „ţărănoii” sunt majoritatea pe aceste plaiuri, numai că „nimeni nu vorbeşte după sufletul lor” şi atunci ADEVĂRATUL SPIRIT ŢĂRĂNESC rămâne „ascuns”, nefiind compatibil cu ceea ce i se „oferă”.
Urmăresc zilnic dizertaţii despre „lipsa poftei de muncă la rumâni”, identificată de mai toţi „analiştii”, ca fiind cauza „eşecului naţional” în toate timpurile.
Se cunoaşte zicătoarea : „ei se fac că ne plătesc, iar noi ne facem că muncim”, vehiculat pe vremea comuniştilor, dar valabil şi astăzi.
La prima vedere, s-ar părea că suntem în prezenţa unui CARACTER REPROBABIL al rumânului, care „nu vrea să trăiască bine”!?
După părerea mea însă, ne comportăm exact aşa cum ne dictează genele strămoşilor noştri traco-geto-daci şi … bine facem !
Astăzi „se bate monedă” pe COMPETIŢIE-CONCURENŢĂ, CREŞTERE, PROFIT, CONSUMERISM, HIPERTEHNOLOGIZARE, DEZVOLTARE NESUSTENIBILĂ ce nu ţine cont de epuizabilitatea RESURSELOR şi de DISTRIBUIREA INECHITABILĂ a acestora, etc., toate chestii ce sunt incompatibile cu un mod de viaţă RESPECTUOS faţă de NATURĂ şi respingerea FUTILULUI, pe care noi le avem … în gene. Mulţi susţin că „să moară şi capra vecinului” este o zicătoare rumânească… nu-i adevărat ! … această zicătoare este „importată” de la cei ce propăvăduiesc COMPETIŢIA-CONCURENŢA, concept străin Spiritului Rumânesc !
ANCESTRALA noastră FILOZOFIE DE VIAŢĂ, îşi găseşte „materializarea” în Principiile şi Obiectivele „Mişcării Dacia”.
MUNCA pentru oameni, nu poate fi „impusă de Sistem” ca o SURSĂ DE ACUMULARE, ci ca o NECESITATE VITALĂ şi trebuie circumscrisă NEVOILOR FUNDAMENTALE.
„Mişcarea Dacia” propune o PARADIGMĂ potrivit căreia oamenii trebuie să muncească TOŢI, să muncească cât mai PUŢIN posibil, fără a renunţa însă la CONFORT, eliminând FUTILUL din viaţa de zi cu zi şi ţinând cont de LEGILE NATURALE ce guvernează întreaga noastră existenţă terenă.
Nu este adevărat că „cine nu munceşte nu face dragoste”… ba din contră !
După cum nu sunt de acord cu „ora et labora” (pray and work)!
A munci mai puţin şi cât mai neinvaziv faţă de Ambient, ne-ar oferi tuturor posibilitatea de a petrece mai mult timp cu fiii noştri, de a petrece mai mult timp în Natură, de a ne informa şi culturaliza mai bine, etc.
Sunt mulţi economişti ce vorbesc azi despre DESCREŞTERE, dar eu zic altfel … să creştem, dar unde şi cum trebuie, nu aiurea, pentru ca ar însemna… METASTAZĂ !
Sunt alţii care au trecut la DOWNSHIFTING, chiar … extrem, dar au făcut-o deoarece sunt „neînţeleşi”… şi atunci „s-au izolat” !?
… şi suntem noi… „Mişcarea Dacia”, care se străduie să deschidă minţi, să zmulgă „panourile Mitului Cavernei” şi să „scoată lumea la lumină” !
Vom reuşi oare ???
„Mişcarea Dacia” este singura forţă politică ce nu cere rumânilor să muncească mai mult, ci din contră, proiectează modalităţile de a face… contrariul !!!
Acesta este „punctul nostru forte” care ne va face „acceptabili” Neamului nostru !!!
România nu va deveni în veci o PUTERE ECONOMICĂ în accepţiunea actuală a cuvântului !… are însă, toate „cărţile” în regulă pentru a deveni o … PUTERE SPIRITUALĂ !!!
Vrem „prea mult” ? … numai cine ştie cât de departe se poate „merge”… ajunge acolo !
Economia Spirituală
Despre DISTRIBUTISM şi propagatorii acestuia din România şi aiurea (3)
Să ne ocupăm puţin de evoluţia Distributismului, care nu este un fenomen nou, ci are rădăcini străvechi, începând cu Organizarea Gentilică, Tribală, Bresle de meseriaşi, Comunităţi de moşneni, şi terminând cu Întovărăşirile şi Cooperativele comuniste, sau Kibuţul izraelian.
Primele forme erau dictate de RAŢIUNI DE SUPRAVIEŢUIRE, fiind colocate într-o societate matriarhală la începuturi, pacifică, deoarece „spaţiul vital” era abundant. În această stare se afla după toate probabilităţile şi DACIA, când a început agresiunea romană, neparvenind nicio menţiune despre EXISTENŢA SCLAVILOR LA DACI. Acesta este unul din motivele PRINCIPALE, pentru care suntem azi în… „MIŞCAREA DACIA” ! Ştiu că mulţi adversari ai dacismului, vor aduce vorba despre „agresivitatea” strămoşilor noştri, deşi am explicat în nenumărate rânduri, că nu se trata de altceva, decât de MĂSURI DE APĂRARE a propriului Teritoriu şi a Fiinţei Naţionale!
Trecerea la Patriarhat, s-a făcut în momentul în care acest „spaţiu” a devenit insuficient unui număr tot mai mare de oameni. Astfel se porneşte LUPTA PENTRU PUTERE, care sfârşeşte cu apariţia SCLAVAGISMULUI, ce s-a perpetuat până azi, în diferite forme, ultima fiind SCLAVAGISMUL SALARIAL, în care STĂPÂNUL trăieşte din munca SCLAVULUI, retribuit cât mai puţin posibil, pentru a asigura STĂPÂNULUI ceea ce se chiamă… PROFIT. Trebuie specificat că ultimile forme de „SCLAVAGISM” sunt mai „dulci” şi mai „camuflate”, pentru a păcăli „vigilanţa” unor sclavi tot mai conştienţi de statutul lor. Astfel, după „ieşiri din front” ale sclavilor, au avut loc eliberări, dezlegări de pământ, reforme agrare cu împroprietăriri şi terminând cu revoluţiile. Aceste revoluţii au fost urmate de contrarevoluţii, ce au condus treptat la restabilirea sub alte forme a dreptului STĂPÂNULUI, datorită faptului că NU s-a eliminat MOTORUL SOCIO-ECONOMIC ce se chiamă … PROFIT.
PROFITUL este un cuvânt urât, ce presupune existenţa PROFITORULUI şi a …PĂGUBITULUI !
Cred că în mileniul al III-lea, ar fi cazul să ELIMINĂM acest CONCEPT, care se traduce de fapt, prin existenţa ŞMECHERILOR şi a… FRAIERILOR !!!
Am făcut această introducere, pentru a explica de ce orice formă de cooperare, indiferent de cum se chiamă, NU A FOST ŞI NU ESTE… POSIBILĂ, până nu se şterge din vocabulare, şi nu numai,… PROFITUL !
Ca să exemplific această CONCLUZIE, am să descriu evoluţia câtorva forme de cooperare autohtone, sau din alte ţări, inclusiv formele de cooperare popularizate de adepţii DISTRIBUTISMULUI.
În România lui Cuza, mulţi intelectuali au priceput că numai cu o clasă medie puternică, se poate spera într-un Viitor pentru neamul românesc, aşa că prima măsură a fost REFORMA AGRARĂ, ce urma să limiteze PUTEREA MOŞIERIMII AUTOHTONE, dar şi VENETICILOR FANARIOŢI. Cuza a plătit cu exilul această ofeză şi aşa ne-am procopsit cu un Rege Venetic, pentru că Imperiile din jur NU NE VOIAU PUTERNICI. Această Reformă Agrară a fost un adevărat „SALT ÎNAINTE” pentru Naţie, ce a păşit pe calea prosperităţii pentru pături largi ale populaţiei şi a întăririi Statului. Întovărăşirile, Claca, familiile numeroase, ajutorul reciproc, satul, au fost forme de cooperare, ce nu au rezistat mult „asaltului” noilor îmbogăţiţi, care treptat, treptat, au deposedat din nou „talpa ţării”, căreia îi lipseau… BANII şi MIJLOACELE DE MUNCĂ MODERNE. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Comunităţile Montane numite OBŞTI DE MOŞNENI, stăpâni de veacuri în păduri şi pe păşuni. Eu sunt urmaş de moşnean şi aş putea să vă povestesc cum a ajuns Creţuleasca şi alţi boieri din anturajul Camarilei Regale, să deposedeze mii de hectare de păduri, prin eliminarea unor legi ale Descălecătorilor de Ţară, ce interziceau VÂNZAREA acestor păduri, dar nu o s-o fac, pentru a nu intra în chestiuni private. Cert este că azi veneticii au avut pădurile lor (???), pe când moşnenii se mai preumblă încă prin Tribunale !
Iată cum forme de COOPERARE ce ar fi putut să schimbe soarta poporului nostru, au căzut victime ale unui SISTEM DE PUTERE BAZAT PE … PROFIT !
Despre COOPERATIVELE COMUNISTE, nici nu discutăm, deoarece nu erau altceva, decât forme de expropriere şi exploatare nemiloasă a ţăranilor, care proşti nu sunt şi drept urmare „se făceau că lucrează, aşa cum IUBIŢII CONDUCĂTORI , se făceau că-i plătesc !
Un exemplu de cooperare de peste hotare este Kibuţul, apărut tot în urma unor „împroprietăriri”. După un start cu succes, a urmat renunţarea treptată la agricultură, sub „loviturile monopoliste” şi s-au transformat de fapt în INTREPRINDERI CAPITALISTE CU ACŢIONARIAT DIFUZ, „amestecându-se” în „mediul înconjurător”. Trebuie remarcat caracterul egalitarist-socialist de la începuturi şi managerial-afaristic din ultimul timp.
În viitoarea postare, voi trata exemplele popularizate de DISTRIBUTIŞTI şi voi prezenta CONCLUZIILE mele.
Tags: Clacă, Cooperative, Distributism, Întovărăşiri, Kibbutz, Mişcarea DACIA, Moşneni, Obşti, Păgubiţi, profit, sclavagism
Downshifting
Downshifting-ul este o revoluţie spirituală, cu rădăcini mai mult sau mai puţin religioase, ce a cuprins exclusiv occidentul dezvoltat. Practicanţii sunt animaţi de conceptul că SPIRITUALITATEA are precedenţă în faţa MATERIALULUI şi ca atare tratează toate aspectele vieţii cotidiene. Ei sunt în general oameni cu pregătire superioară şi cu „originare bune condiţii de trai” şi se rezumă la asigurarea strictului necesar pentru traiul material, dedicând mai mult timp traiului spiritual, familiei, cunoaşterii, naturii, etc.. Astfel, excedentul de „materiale” se reduce prin mai puţină muncă, iar dacă totuşi acest excedent există, este deturnat conştient către pături ce au probleme în a-şi asigura strictul necesar. În România, sunt puţini aceia ce cunosc şi practică acest mod de viaţă, oamenii din această categorie fiind… prea „cruzi” (recenţi). Consider acest fenomen „egoist”, deşi există scuza opoziţiei unui Sistem Materialist puternic.
Când eu am zis că Mişcarea DACIA vrea un Downshifting global, este evident că m-am referit la „sacrificiul” acelora care şi-l pot permite şi la ajutorarea acelor popoare „rămase în urmă”, ca urmare a unei Globalizări cu beneficii „a senso unico”.
Globalizarea, ca ultimă resursă de supravieţuire a Sistemului, este responsabilă nu numai de migrarea capitalurilor spre China, ci şi de migrarea persoanelor, cu daunele respective pentru „exportatori”, dar cu efecte colaterale ce, în disperare de cauză, nu au fost bine evaluate. Acest fenomen nenatural de „migraţie sălbatică”, va înceta odată cu existenţa Globalismului Imoral de azi. Populaţia „trebuie fixată”, iar una dintre măsurile preconizate de noi (bani electronici), are în vedere şi acest aspect, ca şi comerţul „marfă contra marfă”, conceput pe noi baze Morale.
Eu nu încetez să cred că evoluţia Chinei a fost premeditată de comuniştii chinezi, care şi-au zis în barbă : lasă că vă arătăm noi ce-i Capitalismul ! … şi au învăţat şi aplicat Legile de Piaţă, menţinând „dawnshiftingul originar” şi dând o lovitură mortală… preţurilor de producţie. Şi aşa, încet , încet, au făcut şi „saltul calitativ”, fiind azi posesori ai tehnologiilor de vârf şi având în mână actualul sistem monetar.
Cererea G-20 de creştere a consumului intern, nu poate fi „pus pe masă”, deoarece DEJA s-a depăşit pragul Sustenabilităţii la nivel Global.
Demontarea actualului Globalism, ar duce la „autoreglarea” problemei chinezeşti., iar această demontare nu se poate face, decât pornind de la Zero !
Cert este că actuala guvernare mondială „a dat chix”şi că nu trebuie exclusă încredinţarea fondării unei Strategii Mondiale unor … computere, care să plece de la Sustenabilitate şi să elimine Profitul din datele problemei ! Cu alte cuvinte, să se pună o „frână” materialismului şi să se cultive o nouă moralitate (spiritualitate), ceva ce ne duce cu gândul spre… Downshifting.
Părerea mea.
Nota nr.3 referitoare la Întâlnire
DACIA de mâine
Aşa cum rezultă din postările şi din mesajele video (youtube, vimeo şi rubrica „video”) de la mişcare, DACIA de mâine trebuie să fie guvernată de următoarele principii :
- Transformarea BANILOR din SCOP în MIJLOC.
Începând cu Acordul de la Bretton Woods din 1971, nici măcar acoperirea valorică a monedelor nu mai este asigurată, lăsând în mâinile private ale unei nomenclaturi bancare, posibilitatea tipăririi „unor hârtii cu cifre”, fără acoperire, dar capabile să condiţioneze viaţa oamenilor din întreaga Lume şi să distrugă Ambientul, în numele PROFITULUI ! Iată de ce ne propunem desfiinţarea actualului SISTEM MONETAR şi crearea unuia care să răspundă cerinţelor unui alt SISTEM, care să aibă ca principal obiectiv DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ. Bineînţeles că acesta este un OBIECTIV STRATEGIC, ce poate fi realizat exclusiv la nivel planetar. Tot mai multe voci cer această REVOLUŢIE, în faţa gravelor probleme cărora actualul SISTEM nu mai este capabil să dea soluţii, iar noi trebuie să „prevedem” această alternativă.
- Moralizarea Societăţii Omeneşti, prin revizionarea drastică a VALORILOR şi REGULILOR ce o guvernează. Trebuiesc redescoperite Valori cum ar fi : cinstea, solidaritatea, amiciţia, iubirea, etc. şi stabilite Reguli care să le cultive !
- Întoarcerea la SPIRITUL ANCESTRAL al omului, de SIMBIOZĂ cu NATURA ÎNCONJURĂTOARE, ci nu de STĂPÂNIRE ca în zilele noastre. Toate acţiunile omului trebuiesc direcţionate pentru OCROTIREA AMBIENTULUI, din care suntem PARTE COMPONENTĂ. A nu respecta Ambientul, este expresia nerespectării propriei Persoane !
În acest sens invit aderenţii la „Mişcarea DACIA” să ia cunoştinţă de ”The Venus Project”, pentru a avea o idee de cum ar trebui să arate Lumea.
Multe din ideile noastre se inspiră de la ”The Zeitgeist Movement”, iniţiat încă din 1974 de Jack Fresco, ce s-a extins pe plan mondial, având aportul a numeroşi studioşi de renume. Ceea ce propunem noi în plus faţă de mişcarea d-lui Fresco, este ACŢIUNEA POLITICĂ pentru punerea în practică a acestei Experienţe, pe care vrem s-o aplicăm creativ în Spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic. Nu este un parcurs uşor, dar noi suntem determinaţi să evităm o „rezolvare violentă” a situaţiei conflictuale ce se poate ivi în orice clipă, printr-o acţiune politică paşnică, treptată, dar fermă !
Contrar principiului „democratic”, noi suntem convinşi că „o mână de oameni” pot schimba soarta Patriei şi a Lumii.
Noi îi căutăm !!!