Dacia Iluministă

Sociologia (15)

Grecia antică

„Grecia Antică a dat naștere civilizației occidentale. Cu siguranță, Grecia antică nu a fost depășită niciodată în gloria sa, așa că apare întrebarea imediat – nu ar trebui să încercăm să ne întoarcem la ingredientele care i-au făcut pe greci atât de minunați?

Care au fost caracteristicile care au făcut Grecia antică atât de vibrantă, dinamică și progresivă?

1) Concurența. Întreaga cultură greacă se învârtea în jurul Concurenței. Grecii erau obsedați de ea, urmărind excelența, realizarea, gloria, victoria (supravegheată de Nike, zeița Victoriei).
Aceasta este, de asemenea, baza Meritocrației Iluministe. O Lume fără Concurență și căutare obsesivă pentru glorie nu merge nicăieri. Este degenerată și va fi lăsată deoparte de națiuni mai puternice și mai competitive.

2) Polis – orașul-stat. Grecia nu era o singură țară. A fost împărțită în multe sute de oraşe-stat, fiecare cu propriul sistem politic, cultură, idei, reguli de cetățenie. Cu alte cuvinte, a fost un focar de diferite idei dialectice, de creativitate, de experimentare socială, politică, economică, culturală și militară. Era ca un laborator uriaș unde au fost testate toate abordările posibile ale vieții. Acesta a fost opusul unui stat național actual, stufos, conformist, în care fiecare stradă în fiecare oraș arată exact la fel, pline de magazinele acelorași mari corporații multinaționale. Grecia a fost opusul Proiectului Globalist. Era vorba doar de sărbătoarea Micului și Unicului, mai degrabă decât al Marelui și Şablonului. Un Stat Meritocratic Iluminist va fi de asemenea un Mozaic mare de Comunităţi Autonome, fiecare cu propriul său caracter și moduri de a face lucruri.

3) Cetățenia – Grecii erau determinaţi să fie cetățeni buni. Cei care și-au evitat responsabilitățile civice au fost cunoscuți ca Idioți („idiotes”) și au fost trataţi cu dispreț. A fost privită ca o rușine a fi un Cetățean Pasiv, ci nu unul Activ. În zilele noastre, cetățeanul activ este mai mult sau mai puțin… inexistent.
Libertatea Negativă (care implică cetățeni ce nu vor să aibă nimic de-a face cu Statul) a înlocuit Libertatea Pozitivă (în care cetățenii sunt consacrați Statului). În Statul Meritocratic Iluminist, va exista o întoarcere copleșitoare a Cetățeniei Active și a Libertății Pozitive.

4) Perfecțiunea – Grecii au fost cei mai mari iubitori ai Perfecțiunii. Ei au dorit acest lucru într-un mod în care nimeni nu l-a făcut înainte sau de atunci încoaace. Grecii au fost probabil cei mai frumosi si mai fermecători oameni fiind atat de obsedati de Perfectiunea Fizica.
Filosofii la rândul lor căutau Perfecțiunea Minții și a Sufletului.
Spartanii au căutat să fie războinicii perfecți.
Atenienii doreau să fie democrații perfecți și așa mai departe. Jocurile Olimpice au reunit cele două obsesii grecești pentru Competiție și Perfecțiune, efectuate în fața zeilor pentru a-i satisface și a atrage concurenți din toate orașele-state. Statul Meritocratic Iluminist va avea Jocuri Olimpice pentru tot! Fiecare activitate va avea o versiune proprie a Jocurilor Olimpice, astfel încât să se poată identifica cei mai buni și cei mai merituoşi din toate domeniile.
Statul Meritocratic Iluminist va fi de asemenea angajat să urmărească în cele din urmă Perfecțiunea.

5) Pagânism – Grecii antici au fost total rezistenţi la Monoteismul Evreiesc. Ei s-au regăsit într-o multitudine de zei și zeițe și au fost mult mai toleranți religios.
Statul Meritocratic Iluminist va fi de asemenea… „păgân”. Monoteismul Avraamic va fi ilegal, la fel ca și doctrina pernicioasă a Karmei.

6) Eugenia – S-a estimat că aproximativ 25% dintre copiii greci mureau în primul an de viață. Viața era dură. Bolile erau multe. Numai cei mai rezistenţi supraviețuiau. Având în vedere cât de grea era supraviețuirea chiar și pentru copiii nou-născuți sănătoși, nu se risipea energie sau îngrijorare pentru bebelușii slabi. În lumea modernă, mulți oameni de toate vârstele, de la nou-născuți până la centenari, sunt automat îngrijiți de stat, chiar dacă evident calitatea vieţii lor este aproape de zero și reprezintă o povară uriașă pentru îngrijitorii lor și pentru contribuabili. Din moment ce Sufletele oamenilor nu pot muri, ei se vor Reîncarna într-un Corp nou și vor avea o calitate a vieții mult mai ridicată („Îndârjire Terapeutică”).

Libertatea pozitivă

Grecia antică însemna Cetățenie Activă cîn slujba Statul și Interesului General. Ideea modernă a Libertății Negative – a statului de a lăsa singuri pe cetățenii atomizaţi, egoiști, bazaţi pe propriile mijloace, era de neconceput. Libertarienii Anarcho-Capitaliști ar fi fost uciși în Grecia antică pentru înaltă trădare împotriva Statului. În vechea Sparta, toți copiii de sex masculin erau îndepărtați de la familiile lor la vârsta de șase ani pentru a fi instruiți și educați la academia militară, unde trăiau în cazărmi. Statul avea prioritate absolută, nu Familia. Ideea modernă a Familiei ca centrul vieții ar fi fost ridicol. Statul era cel mai important lucru. Persoanele și Familiile erau perfecționate prin intermediul Statului, nu prin propriile alegeri individuale.
Ataşamentul Greciei antice pentru Orașele-Stat a fost opusul urii faţă de stat, afișată în Lumea de astăzi.”

Sociologia (2)

„Cooperare versus Concurență/Competiţie

Omenirea are patru alternative:
1) Cooperative (grupuri; oameni care se ajută reciproc; altruism primitiv).
2) Concurență (indivizi care doresc slavă; oameni care refuză să se ajute reciproc;
egoism primitiv).
3) Cooperarea pentru a Concura (echipe care caută glorie; egoism superior; egoism de grup).
4) Concurență pentru a Coopera (Meritocrația, unde Concurența e folosită pentru a decide cine este cel mai bine Calificat să facă tot ce este mai bine pentru toată lumea; altruism superior sau interes propriu iluminist)

Umanitatea a ales să trăiască prin (2) egoismul primitiv (egoismul individual) și (3) egoismul superior (egoismul de grup, egoismul familial, egoismul tribal). Altruismul primitiv (1) există aici și acolo, dar este întotdeauna înfrânt de egoism. Numai altruismul superior (4) – Meritocrația – poate învinge forțele egoismului primordial.
Concurența trebuie să fie pentru binele superior – pentru binele public, și nu pentru cel privat.
Concurența trebuie să fie în scopul unei Cooperări mai eficiente, nu pentru glorificarea individuală.”
– Mike Hockney – „The Holographic Soul”

CE AR TREBUI SĂ FIE ŞI NU ESTE TEORIA ECONOMICĂ ACTUALĂ?

Am plăcerea să prezint pe Silviu Pricope, ca pe o achiziţie de valoare a „Mişcării Dacia” !
Iată una din analizele sale, în perfectă armonie cu Principiile noastre, motiv pentru care a fost adoptată ca DOCUMENT al „Mişcării Dacia” :

CE AR TREBUI SĂ FIE ŞI NU ESTE TEORIA ECONOMICĂ ACTUALĂ?

Creată iniţial de civilizaţia umană ca să răspundă cât mai bine satisfacerii nevoilor acesteia, teoria economică de azi îşi poartă sămânţa răului în însăşi principiile care o guvernează. De aceea, vom încerca să definim în mare câteva din acestea. Pentru cei obişnuiţi cu limbajul discursului economic contemporan, toate acestea vor părea cât se poate de fireşti.

Primul principiu de bază al teoriei economice actuale presupune că dezvoltarea economică continuă şi susţinută, măsurată cantitativ – la nivelul unei ţări – prin volumul produsului intern brut, este calea către progresul umanităţii. Consecinţele acesteia sunt lăsate deliberat la o parte, pentru că la o analiză atentă s-ar descoperi mult mai multe dezavantaje decât avantaje sau oricum, mult trâmbiţatele avantaje ar păli foarte mult în faţa evidenţelor aduse de inconveniente. Analiza responsabilă a acestor neajunsuri este etichetată imediat drept neo-comunism sau anarhism. 

Al doilea principiu de bază al ideologilor economişti este piaţa liberă, neîngrădită în nici un fel de guvern sau de alte ingerinţe externe. Despre aceasta se spune cu aplomb, că produce în general cea mai eficientă şi mai optimă distribuire a resuselor din punct de vedere social, fiind practic reglementată de o lege naturală, cum este aceea a cererii şi ofertei. Însă, cât de libere sunt aceste pieţe se poate vedea din analizele sociologice privind comportamentul indus consumatorilor in general sau de poveştile de succes ale unor finanţişti celebri precum George Soros, care într-un atac speculator asupra lirei sterline a reuşit să învingă Banca Angliei şi să câştige din simpla mişcare a banilor prin intermediul unor tranzacţii financiare aproape două miliarde de dolari. Reamintim că a făcut acest lucru fără a adăuga nici măcar un şurub sau vreun produs fizic pe piaţă şi fără a rezolva vreo nevoie sau trebuinţă economică, alta în afară de simpla goană după profit. 

Al treilea element de propagandă al acestei teorii este globalizarea economică. Conform convingerilor acestor propagandişti, aceasta ar trebui realizată prin înlăturarea barierelor de orice tip din calea liberei circulaţii a capitalului, această circulaţie mai uşoară a acestuia aducând avantajul sporirii concurenţei economice – cu efect benefic asupra consumatorilor –, creând locuri de muncă în zone care altfel ar fi private de acest efect, reducând preţurile de consum şi lărgind opţiunile consumatorilor cu privire la serviciile şi bunurile pe care doresc să le achiziţioneze, şi fiind – cu alte cuvinte – benefică pentru întreaga societate umană.

De asemenea, privatizarea este un alt element de bază al teoriei economice, pentru că prin transferul de funcţii şi valori din mâinile guvernului în cele ale sectorului privat se ameliorează substanţial eficienţa. În accepţiunea economiştilor, responsabilitatea guvernului ar trebui să se rezume la asigurarea infrastructurii necesare producţiei, comerţului şi serviciilor şi la impunerea unui sistem legislativ aplicabil, în ceea ce priveşte dreptul la proprietate şi respectarea contractelor comerciale. 

Chiar dacă sub presiunea şi manipularea la care suntem supuşi de către mass-media, toate acestea ar putea să ni se pară extraordinar de benefice şi demne de atins, trebuie să avem în vedere că ele se bazează pe un set de presupuneri de bază explicite în teoriile neoclasicismului economic. Dintre aceste presupuneri implicite putem enumera câteva: presupunerea că oamenii sunt motivaţi doar de interesul economic, exprimat în primul rând de goana după profitul de natură financiară; presupunerea că acţiunea care aduce cel mai mare profit persoanei sau firmei este cea mai bună pentru ansamblul societăţii; presupunerea că societatea bazată pe un comportament concurenţial este cea mai raţională pentru un individ sau un agent economic, spre deosebire de comportamentul de cooperare care şi-a dovedit falimentul prin experienţa comunistă a secolului XX şi de aceea, este astfel normal, firesc şi demn de încurajat ca întreaga societate să fie construită în jurul acestui tip de comportament concurenţial. O ultimă presupunere de bază a teoriei economice este aceea că progresul umanităţii se măsoară cel mai bine prin intermediul creşterilor valorice a ceea ce consumă membrii societatii, iar nivelurile tot mai mari de cheltuieli din partea consumatorilor sporesc bunăstarea societăţii prin stimularea unei producţii economice mai mari. 

Cu alte cuvinte, voalat, se încearcă acreditarea ideii că oamenii sunt motivaţi în primul rând de lăcomie, iar impulsul de a acumula şi de a consuma cât mai mult reprezintă cea mai înaltă expresie a ceea ce înseamnă să fii uman şi civilizat conducând la rezultate optime din punct de vedere social. Şi mai mult decât atât, este spre binele societăţii să încurajeze, să onoreze şi să recompenseze valorile menţionate mai sus: lăcomia şi spiritul consumerist, fără de care tot acest eşafodaj s-ar prăbuşi ca un castel din cărţi de joc. Rădăcinile acestei probleme sunt foarte adânci, încurajarea acestor valori făcându-se de cele mai multe ori inconştient de întreaga societate, de întreg sistemul educaţional, de mass-media, de o întreagă paradigmă care ne-a acaparat cu totul. 

Toate ideile nobile ale umanismului şi un set de intuiţii realmente valabile au fost răstălmăcite complet formându-se – prin intermediul acestei paradigme socio-economice în mijlocul căreia trăim – o adevărată ideologie fundamentalistă autojustificativă, care preţuieşte cele mai josnice aspecte ale firii umane. În loc de a lupta contra lăcomiei, aceasta e preţuită şi recompensată. În loc de a promova grija pentru resursele noastre naturale limitate şi pentru ecosistemul în care trăim, aceste griji sunt mai degrabă ignorate, ca să nu spunem că uneori acestea nu sunt luate deloc în considerare în goana după profit. 

În anul 1855, una din cele mai cunoscute căpetenii indiene, pe numele său Seattle, căpetenie a indienilor Dwamish, a scris Preşedintelui SUA, Franklin Pierce, o scrisoare ca răspuns la cererea acestuia de a le cumpăra o parte din pământurile tribului său. Aceasta va dăinui mereu ca o mostră de înţelepciune, putând fi considerat pe drept cuvând unul din primele mesaje ecologiste din lume. 

„Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pământului? Ideea ni se pare stranie. Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?
Pentru poporul meu nu există colt al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.” 

Deşi, această ideologie a lăcomiei despre care am discutat denigrează cele mai fundamentale valori şi idealuri ale umanităţii, ea a devenit atât de adânc înrădăcinată în cadrul valorilor, instituţiilor şi culturii noastre de masă, încât o acceptam fără o pune la îndoială. Prin presiunea mass-mediei şi a educaţiei de masă, această ideologie şi-a şlefuit caracterul fundamentalist, transformându-se în dogmă, iar punerea ei la îndoială este răsplătită cu zâmbete ironice, denigrare aducând după sine riscul cenzurii profesionale şi daune carierei celui în cauză (prin încadrarea în categoria neo-marxistilor, neo-comuniştilor sau anarhiştilor), în cele mai multe instituţii economice, guvernamentale şi academice. 

Elemente ale acestei ideologii le găsim pretutindeni în jurul noastru, în societatea în care trăim şi ele joacă un rol profund nociv în formularea a aproape fiecărui aspect al politicii guvernelor noastre.

David C. Korten (David C. Korten – Corporaţiile conduc lumea) aminteşte că în opinia noilor propagandişti ai neo-liberalismului, „reminiscenţele ideologilor marxisti au ieşit acum din scenă, apologeţii acestei ideologii extremiste caută să închidă discuţia, proclamând inevitabilitatea forţelor istorice în favoarea cauzei lor. Ei ne spun că o piaţă mondială liberă, care să lase deciziile referitoare la distribuirea resurselor în seama marilor corporaţii este inevitabilă şi că am face mai bine sa ne concentrăm asupra învăţării modului cum trebuie să ne adaptăm noilor reguli ale jocului. Ei ne previn că cei care vor da înapoi şi nu vor intra in joc vor fi excluşi de la compensaţiile ce vor reveni doar celor care consimt”. 

Astfel, problema viitorului – după cum spun Hans – Peter Martin şi Harald Schumannse reduce la una de tipul “to have lunch or to be lunch”, a avea mâncare sau a fi mâncat. (Hans–Peter Martin, Harald Schumann – Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare, Editura Economică, 1999) 

Noua dogmă economică nou creată a fost îmbrăţişată fără discernământ de lumea întreagă cu fervoarea unei credinţe religioase. Cu siguranţă, în lumea în care trăim, credinţa că un PIB mai mare va aduce cu siguranţă o viaţă mai bună este poate mai adânc înrădăcinată decât multe din fundamentele unor religii. Banii sunt singurul criteriu demn de luat în calcul, iar casta preoţiei a „religiei” nou formate este constituită din economiştii care justifică permanent practica sa de promovare a unor politici care adâncesc pretutindeni dezastrul social şi ecologic. După cum spune sociologul australian Michael Pusey, economia a fost redusă la un « scut ideologic împotriva introspecţiei inteligente şi a responsabilităţii civice » şi în cele mai multe universităţi a insuflat studiului economic un element puternic de indoctrinare ideologică. 

Dar aspectul cel mai periculos al acestei ideologii este, pe lângă înjosirea valorilor spiritului uman, acela că ea restructurează instituţiile guvernamentale în moduri care fac din ce în ce mai dificilă rezolvarea unor probleme fundamentale a societăţii, distorsionând scopurile care trebuie urmărite pentru ridicarea calităţii vieţii în general şi promovând paradigme aberante, cum ar fi aceea a „profitului cu orice preţ”. 

Revenind la prima lecţie de economie în care am aflat că ştiinţa economică are rolul de a găsi cea mai eficientă modalitate de a satisface în mod optim trebuinţele economice (nevoile oamenilor) prin folosirea cât mai eficientă a resurselor limitate de care dispunem, nu putem să nu observăm că de aici şi până la presupunerile făcute pentru crearea acestei teorii este o cale lungă care a fost străbătută însă, printr-o simplă trăsătură de condei. În loc să se concentreze asupra scopului pentru care a fost creată (satisfacerea optimă a trebuinţelor economice), teoria economică actuală urmăreşte mai degrabă scopuri politice, decât pragmatice, cum ar fi: creşterea profitului, promovarea globalizării capitalului, creşterea produsul intern brut, a consumului, etc. Scopul iniţial a fost deturnat către anumite mijloace de obţinere a acestuia, aparent fără intenţie, dar dacă vom studia şi înţelege mai bine aceste „noi scopuri” induse societăţii în ansamblu vom vedea şi cui servesc acestea. Întrebarea „qui prodest?” ar trebui sa fie cheia înţelegerii acestor fenomene. Este relativ simplu de văzut că toată această ideologie economică are doar un caracter justificativ al unei stări de fapt: acumularea din ce în ce mai accelerată a prosperităţii globale în mâinile unei elite dominante. 

Cele mai dese acuze aduse celor care atrag atenţia asupra acestor probleme fundamentale şi asupra dezvoltării economice ilogice provin tocmai din partea celor care nu fac nici cel mai mic efort de înţelegere a situaţiei. Aceştia sunt aşa numitele cozi de topor sau idioţi utili, folosiţi de cei care au cu prisosinţă interesul de a menţine o astfel de stare de fapt. Mulţumiţi cu dulcele trai conferit de apa curentă, maşina cumpărată cu împrumut de la bancă şi posibilitatea de a-şi face comod cumpărăturile de la supermarket, aceştia văd aceste semnale ca ameninţări directe la luxul lor personal. Psihologic vorbind, în mod inconştient ei simt, nu că aceste lucruri ar fi nemeritate, ci că ele s-ar cuveni cu mult mai multor oameni, dar teama de a nu pierde ceea ce cu greu au obţinut îi face să-şi astupe urechile, devenind insensibili la orice idee care atentează la paradigma lor dobândită – nu în mod natural – ci prin educaţie. Ceea ce ei nu înţeleg însă, este faptul că paradigma economică actuală nu provine dintr-o lege naturală sau morală, ci din contra, chiar atentează la bunul nostru simţ, la toate legile morale sau naturale cunoscute. Persistenţa în această paradigmă economică greşită provine din teamă, nu din necesitate, aşa cum ar fi normal şi firesc. 

Pentru a nu fi înţeles greşit, mesajul care se vrea transmis nu este unul de natură neo-marxistă sau socialistă. În ciuda tuturor celor transmise anterior, oamenii nu sunt creaţi egali. Nu dispun de aceleaşi calităţi fizice sau intelectuale, nu au dispus sau nu dispun de acelaşi tip de educaţie, nu au avut norocul sau ghinionul să beneficieze de îndrumarea aceloraşi dascăli, nu sunt loviţi în aceeaşi măsură de ghinioane sau noroc. Nu sunt animaţi de aceleaşi idealuri, nu dispun de aceeaşi energie pe care să o canalizeze în atingerea acestora. Nu îşi doresc aceleaşi lucruri, nu cred în aceleaşi idealuri, nu dispun de aceeaşi compasiune pentru semenii lor, şi aşa mai departe. De aceea, nici beneficiile economice nu trebuie să fie egale pentru toată lumea. Egalizarea şi nivelarea aceasta a societăţii ar avea efecte cumplite, iar experienţa comunismului totalitar din secolul trecut este cel mai bun exemplu în acest sens. 

Din toate acestea rezultă că diferenţa dintre ce ar trebui să fie economia şi ceea ce a ajuns în ziua de azi, este o distanţă colosală !!!

Silviu Pricope

Sursa :  http://silviupricope.wordpress.com/2012/10/10/ce-ar-trebui-sa-fie-si-nu-este-teoria-economica-actuala-partea-ii/ 

„Mişcarea Dacia” şi… CONCURENŢA

Trăim vremuri în care „motorul” dezvoltării socio-politice este CONCURENŢA, într-o ECONOMIE DE PIAŢĂ ce condiţionează POLITICA.
Iată o definiţie din DEX :

„CONCURÉNȚĂ ~e f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; întrecere; competiție.”

Deci avem de-a face cu o… LUPTĂ !?!?
Această LUPTĂ se manifestă în toate domeniile de activitate umană, conform „definiţiei” : HOMO HOMINI LUPUS.

„Homo homini lupus est is a Latin phrase meaning “man is a wolf to [his fellow] man.” First attested in Plautus’ Asinaria (495, “lupus est homo homini”), the phrase is sometimes translated as “man is man’s wolf”, which can be interpreted to mean that man preys upon man. It is widely referenced when discussing the horrors of which humans are capable.”

Dacă această LUPTĂ ar fi DREAPTĂ, mai treacă-meargă, dar haideţi să vedem cum se manifestă această LUPTĂ la nivel inter-statal:
-STATELE PUTERNICE îşi tipăresc bani de hârtie cu care cumpără resurse (de data asta reale) ale STATELOR SLABE.
-STATELE PUTERNICE dau AJUTOARE DE STAT băncilor şi intreprinderilor de interes naţional, călcând în picioare PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE ECONOMIEI DE PIAŢĂ GLOBALIZATE. Atâta timp cât Statele intervin pe Piaţă, Capitalismul este lipsit de fundament, deci… mort !!!
-STATELE PUTERNICE impun celor „slabe” propriile „condiţii”, prin ceea ce se chiamă EXPORT DE DEMOCRAŢIE (!?!?)
etc.

La nivel intra-statal, această LUPTĂ se manifestă în special prin PARTIDISM, care sub presiunea INTERESELOR DE PARTE (etnice, economice, ideologice, etc.), determină ZÂZANIA ETERNĂ ce are drept scop acapararea PUTERII. Ce poate fi mai „hazliu” decât atunci când auzi vorbindu-se de „democraţia alternanţei” ??? … adică tu guvernezi (a se citi FURI) azi, iar eu mâine !?!?… este clar că cei ce au PUTEREA vor încerca să „rămână puţini şi mai ales… aceiaşi” !… faptul că politicienii „ne-o spun în faţă”, demonstrează ori că sunt dobitoci, ori că ne cred pe noi dobitoci !?… înclin spre a doua realitate.

La nivel ECONOMIC, această LUPTĂ este „poluată” de INCOMPETENŢĂ, IMORALITATE, SPECULA FINANCIARĂ şi de CREŞTEREA CONTINUĂ ce nu ţine cont de EPUIZABILITATEA RESURSELOR, impuse de UNICUL OBIECTIV care este… OBŢINEREA PROFITULUI.

Iată pe scurt (argumentul poate fi extins la alte „manifestări”), de ce CONCURENŢA nu este un factor „pozitiv” pentru viaţa oamenilor, mai ales că în ziua de azi, se poate vorbi de o generalizată CONCURENŢĂ NELOIALĂ şi de o ignorare totală a principiilor DEZVOLTĂRII SUSTENABILE !
Pentru a pune bazele unei DEZVOLTĂRI SUSTENABILE şi ETICE, Omenirea trebuie să stabilească NOI VALORI, printre care să nu se mai regăsească actualul principiu de CONCURENŢĂ, ci… DIALECTICA :

„DIALECTICA :… este un concept filozofic. Este înrudit cu logica și retorica.
Dialectica este o formă foarte veche a găsirii adevărului. Opinii contradictorii sunt legate una de alta, pentru ca astfel să se ajungă la o altă afirmație cu conținut epistemologic superior. Astfel contradicțiile sunt înlăturate.”

Principiile şi Obiectivele „Mişcării Dacia” sunt expresia unei NOI PARADIGME, ce urmează a fi implementată netraumatic, etapizat, ţinând cont de CONJUNCTURILE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE. Cine le citeşte cu atenţie, descoperă că „avem ac de cojocul tuturor aberaţiilor” descrise mai sus.
Important este să ştim UNDE vrem să ajungem !!!
Cert este că actualele „valori” printre care şi CONCURENŢA, sunt anacronice şi trebuiesc „uitate” !

„Mişcarea Dacia” şi… MUNCA

Ţin să mă autodefinesc un simplu ţărănoi (de altfel mi-a şi fost aplicat uneori acest „alint”), căruia viaţa i-a dat prilejul să studieze un pic, să umble prin lume, să „se uite în gura multora” şi să trăiască şi în Capitalism şi în Comunism.
Încă din tinereţe, am fost un nonconformist… am citit ALTCEVA decât îmi sugera Sistemul… şi ca să fac asta, am citit mai ales în limba altora… poate de aceea nu scriu bine rumâneşte !?
Toată „lumea bună” caută ieşire din actuala CRIZĂ, fără să priceapă că este o CRIZĂ SISTEMICĂ !!!
Unii, caută să învie Social-Democraţia, alţii Liberalismul, alţii sunt nostalgicii Fascismului, unii ai Comunismului, alţii „fac săpături” în concepturi socio-economice STRĂINE SPIRITULUI RUMÂNESC, deci … moarte din start.
Toţi aceştia, sunt în general „oameni de valoare”, unii cu studii de prestigiu, ba chiar şi … bine intenţionaţi (… puţini, deoarece majoritatea vor „un os de ros” şi se manifestă ca atare).
Ceea ce vreau eu în aceste rânduri, este să „clarificăm” CARACTERULUI RUMÂNULUI şi să vedem ce-i OFERĂ SISTEMUL acestuia, bineînţeles din punctul de vedere al unui ţărănoi, pentru a pricepe CINE GREŞEŞTE şi mai ales CE-I DE FĂCUT, pentru a ieşi din „drumul fără întoarcere” pe care suntem „purtaţi”. Vreau să atenţionez că „ţărănoii” sunt majoritatea pe aceste plaiuri, numai că „nimeni nu vorbeşte după sufletul lor” şi atunci ADEVĂRATUL SPIRIT ŢĂRĂNESC rămâne „ascuns”, nefiind compatibil cu ceea ce i se „oferă”.
Urmăresc zilnic dizertaţii despre „lipsa poftei de muncă la rumâni”, identificată de mai toţi „analiştii”, ca fiind cauza „eşecului naţional” în toate timpurile.
Se cunoaşte zicătoarea : „ei se fac că ne plătesc, iar noi ne facem că muncim”, vehiculat pe vremea comuniştilor, dar valabil şi astăzi.
La prima vedere, s-ar părea că suntem în prezenţa unui CARACTER REPROBABIL al rumânului, care „nu vrea să trăiască bine”!?
După părerea mea însă, ne comportăm exact aşa cum ne dictează genele strămoşilor noştri traco-geto-daci şi … bine facem !
Astăzi „se bate monedă” pe COMPETIŢIE-CONCURENŢĂ, CREŞTERE, PROFIT, CONSUMERISM, HIPERTEHNOLOGIZARE, DEZVOLTARE NESUSTENIBILĂ ce nu ţine cont de epuizabilitatea RESURSELOR şi de DISTRIBUIREA INECHITABILĂ a acestora, etc., toate chestii ce sunt incompatibile cu un mod de viaţă RESPECTUOS faţă de NATURĂ şi respingerea FUTILULUI, pe care noi le avem … în gene. Mulţi susţin că „să moară şi capra vecinului” este o zicătoare rumânească… nu-i adevărat ! … această zicătoare este „importată” de la cei ce propăvăduiesc COMPETIŢIA-CONCURENŢA, concept străin Spiritului Rumânesc !
ANCESTRALA noastră FILOZOFIE DE VIAŢĂ, îşi găseşte „materializarea” în Principiile şi Obiectivele „Mişcării Dacia”.
MUNCA pentru oameni, nu poate fi „impusă de Sistem” ca o SURSĂ DE ACUMULARE, ci ca o NECESITATE VITALĂ şi trebuie circumscrisă NEVOILOR FUNDAMENTALE.
„Mişcarea Dacia” propune o PARADIGMĂ potrivit căreia oamenii trebuie să muncească TOŢI, să muncească cât mai PUŢIN posibil, fără a renunţa însă la CONFORT, eliminând FUTILUL din viaţa de zi cu zi şi ţinând cont de LEGILE NATURALE ce guvernează întreaga noastră existenţă terenă.
Nu este adevărat că „cine nu munceşte nu face dragoste”… ba din contră !
După cum nu sunt de acord cu „ora et labora” (pray and work)!
A munci mai puţin şi cât mai neinvaziv faţă de Ambient, ne-ar oferi tuturor posibilitatea de a petrece mai mult timp cu fiii noştri, de a petrece mai mult timp în Natură, de a ne informa şi culturaliza mai bine, etc.
Sunt mulţi economişti ce vorbesc azi despre DESCREŞTERE, dar eu zic altfel … să creştem, dar unde şi cum trebuie, nu aiurea, pentru ca ar însemna… METASTAZĂ !
Sunt alţii care au trecut la DOWNSHIFTING, chiar … extrem, dar au făcut-o deoarece sunt „neînţeleşi”… şi atunci „s-au izolat” !?
… şi suntem noi… „Mişcarea Dacia”, care se străduie să deschidă minţi, să zmulgă „panourile Mitului Cavernei” şi să „scoată lumea la lumină” !
Vom reuşi oare ???
„Mişcarea Dacia” este singura forţă politică ce nu cere rumânilor să muncească mai mult, ci din contră, proiectează modalităţile de a face… contrariul !!!
Acesta este „punctul nostru forte” care ne va face „acceptabili” Neamului nostru !!!
România nu va deveni în veci o PUTERE ECONOMICĂ în accepţiunea actuală a cuvântului !… are însă, toate „cărţile” în regulă pentru a deveni o … PUTERE SPIRITUALĂ !!!
Vrem „prea mult” ? … numai cine ştie cât de departe se poate „merge”… ajunge acolo !