Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Zero’
Abstract Zero vs Ontological Zero (∅ vs 0)
Abstract Zero vs Ontological Zero (∅ vs 0)
by Thomas Foster – hyperian
Division by Zero
(N<x> indicates N subscript x)
Empiricist scientists and abstract mathematicians deny that division by zero is possible, but that is a faith-based position and contrary to reason. Division by zero is in fact ontologically valid, and represents the interface between matter and mind.
What is zero divided by zero? Undefinable? Indeterminate? Surely we can do better than that!
Two conflicting arguments are typically advanced for 0 / 0:
[Case 1] 0 / X = 0, therefore when X = 0, 0 / 0 = 0
[Case 2] N / N = 1, therefore when N = 0, 0 / 0 = 1
This kind of arguing comes from failing to understand what zero actually is. There is in fact no discrepancy:
Case (1) is correct for abstract zero: ∅ / X does indeed give ∅ / ∅ = ∅ if X = ∅.
Case (2) is correct for ontological zero: 0<1> / N is a mathematical impossibility due to monads’ indivisibility – if N is finite but NOT if N is monadic (dimensionless).
i.e. N = 0 = 0<1>
When x = 0 is substituted into x(∞<α>) = x/0 [equation E from my previous post “Counting Infinities”] we obtain:
x(∞<α>) = x/0
0(∞<α>) = 0/0
Since 0(∞<α>) = 1,
1 = 0/0
Therefore 0 / 0 = 1.
Ontologically, this makes perfect sense:
0 / 0 = 0<1> / 0<1>
i.e. 1 monad divided by 1 monad equals 1, just as 1 / 1 = 1.
One monad ‘goes into’ one monad exactly one time.
Now, there is a caveat here – we are assuming 0 / 0 means ” 0<1> / 0<1> “.
In certain cases, in calculus for example, 0 / 0 actually represents an unknown number of monads divided by another unknown number of monads. Therefore 0 / 0 would be the equivalent of saying x / y = z; or 0<x> / 0<y> = z (x divided by y could equal anything since we don’t know what the numbers are, and therefore the result could be any number).
Otherwise, when the number of monads is known, division involving quantities of zeroes acts exactly the same as finite division (involving different quantities/multiples of 1).
Example: 0<10> / 0<5> = 2. In this case 0 (the base unit of mind) acts just the same as operations involving 1 (the base unit of matter).
What happens if you split 10 monads into 2 groups i.e. 0<10> / 2 = ?
You get 5 monads. 0<10> / 2 = 0<5>.
OBJECTIONS TO DIVISION BY ZERO:
From Wikipedia:
“With the following assumptions:”
0 * 1 = 0
0 * 2 = 0
“The following must be true:”
0 * 1 = 0 * 2 therefore 0/0 * 1 = 0/0 * 2
“Simplified, this yields:”
1 = 2
Needless to say, the initial assumptions are incorrect:
0 * 1 = 0<1> (one monad)
0 * 2 = 0<2> (two monads)
Therefore 0<1> ≠ 0<2> (One monad does not equal two monads, just as 1 does not equal 2!)
From mathforum.org:
“Division by zero is an operation for which you cannot find an answer, so it is disallowed. You can understand why if you think about how division and multiplication are related.”
12/6 = 2 because 6*2 = 12
12 / 0 = X would mean that 0 * X = 12
“But no value would work for X because 0 * X = 0. So X / 0 doesn’t work.”
Wrong!
For abstract zero, it is true that ∅ * X = ∅. (“Non-existence” is not affected by multiplication).
However 0 * X ≠ 0 (ontological zero can be multiplied, monads are COUNTABLE).
Therefore:
12 / 0 = 12(∞<α>) i.e. finite matter to dimensionless mind.
0 * 12(∞<α>) = 12 i.e. infinite monads ‘making up’ matter.
Universul Şase-Dimensional
„Cum se transformă Infinitatea de Zerouri într-un univers fizic? Ele o gestionează matematic, natural. Existența se referă la modul în care sunt convertite Zerouri Infinite în toate numerele dintre Zero și Infinit. Această conversie are loc într-un mod uluitor de simplu. Toate zerourile, punctele fără dimensiuni, apar din Punctul de Geneză într-un univers cu șase dimensiuni format din trei dimensiuni reale și trei „imaginare” (nu sunt imaginare deloc, matematic, ele sunt de fapt o rotaţie la nouăzeci de grade a dimensiunilor reale într-o direcție specială în afara „spațiului real”). Proprietățile matematice remarcabile ale universului șase-dimensional creează în mod automat Spațiu și Timp – adică Dimensionalitate – și, prin urmare, universul fizic, prin ceea ce cunoaştem ca Big Bang.”
- ”The God Factory” by Mike Hockney
Cheia Existenţei
„Cheia existenței se află în cele două cifre intim legate: Zero și Infinit. Monadologia lui Leibniz plasează Zero în centrul Existenței. Fiecare Monadă este un punct matematic fără dimensiuni care ocupă spațiul fizic Zero (de aici, o Monadă poate fi asimilată ontologic cu numărul Zero). Mai mult decât atât, fiecare Monadă are o capacitate infinită pe care o putem numi “Energie” sau capacitatea nesfârșită de a efectua Operații Matematice (ceea ce este cu adevărat Energia). Potrivit Matematicii Ontologice, numerele sunt arche – substanța fundamentală a existenței, și toate provin de la Zero, Monada.
Zero Ontologic, originea, conține toate celelalte Numere, adică zero ontologic în mod inerent cuprinde fiecare alt număr. Aceasta este una dintre definițiile-cheie ale Zero-ului Ontologic: este ceea ce acționează ca şi container pentru o infinitate de numere. Zero și Infinit sunt legate indisolubil în Matematica Ontologică. La fel ca și zero ontologic are o semnificație reală (în afară de a fi un container pentru toate celelalte numere, Zero este și un Punct Matematic și punctele matematice sunt baza Matematicii, deci a Realității însăși), astfel încât toate numerele au o semnificație reală.
În matematica ontologică, fiecare număr este de fapt un val sinusoidal (val sinus sau cosinus), cu numărul specificând frecvența undei, adică un Număr dpdv. ontologic, este o Frecvență a Undelor. Un val sinusoidal este realitatea ontologică a “energiei”. Energia mai mare înseamnă o frecvență mai mare, ceea ce înseamnă un număr mai mare. Fiecare număr este codificat în realitate ca o măsură a energiei. Numărul 12 poate părea o abstractizare, dar ontologic se referă la un val sinusoidal de frecvență de 12 unități (unde “unitățile” se referă comparativ la un val sinusoidal de frecvență 1, valul “de bază”). Toate numerele pot fi caracterizate ontologic ca valuri sinusoidale, iar toate combinațiile de numere sunt combinații ontologice ale unor astfel de valuri. Aşa construim un întreg Univers “făcut” din Numere, exact așa cum a afirmat Pitagora în fraza sa nemuritoare: “Toate Lucrurile Sunt Numere”. Ceea ce a vrut să spună în termeni mai puțin abstracţi este că toate numerele sunt valuri de energie.
Mulţumită descoperirilor sale muzicale, Pitagora a fost obsedat de Armonia Cosmică. El a fost descoperitorul faptului profund că înjumătățirea lungimii pe o coardă a unei Lire a generat o notă de o octavă mai mare. Cu alte cuvinte, relațiile dintre numere sunt codate fizic (muzical, prin unde sonore, ca în cazul unei lire). Anumite combinații bazate pe rapoarte de numere întregi sunt armonioase și prospere, în timp ce alte combinații sunt instabile și se estompează în dezacord și uitare. Aici vedem baza teoriei moderne a undelor (mecanica cuantică) și teoria corzilor (care este adesea descrisă în termeni de analogie muzicală).
Posedând o Minte Intuitivă Divină, Pitagora a înțeles că întregul univers era ca un sistem cosmic de muzică, ghidat de armonii și astfel a ajuns la conceptul său sublim al Muzicii Sferelor, orchestrația cosmică a Existenței. Sferele cele mai exterioare ale cosmosului se mișcă cel mai rapid și fac notele cele mai înalte, în timp ce sferele cele mai interioare care se mișcă încet furnizează notele mai joase. Raiul nu este altceva decât o Orchestră Matematică, sunând simfonia creată de compozitorul divin – Dumnezeu.”
– Illumination
29.03.2019
Tags: Adevăr, Armonie, Dezarmonie, Energie, Frecvenţe, Infinit, Leibniz, Matematica Ontologică, Monada, Muzica Sferelor, Numere, Pitagora, Zero
HIPERIENII
Secrets Of The Greenwood ·
„Deci, cum au început să înțeleagă universul, primii hiperieni? Cum au început să-l descifreze? Inițial, a fost constatarea că a existat un conflict între ceea ce era Observat de Simțuri cu ceea ce putea fi Conceput de Minte. Când Observăm lumea din jurul nostru, totul pare a fi Finit. Corpurile noastre sunt obiecte finite. Țara în care trăim este limitată de mare. Pământul însuși este limitat de spațiu. Totul pare să aibă o limită, o margine la care ceva se termină și altceva începe. Cu toate acestea, imaginați-vă succesiunea Numerelor în Mintea dvs., pornind de la Zero. Cât de departe ai putea să te duci? Ai ajunge vreodată la o limită? Se pare că, indiferent cât de mare Număr atingeți, puteți oricând să adăugați altul și să continuați. Astfel, este posibil să concepem Infinitul în Mintea noastră. Dacă totul în jurul nostru este Finit, cum este posibil să concepem Infinitul?
Să presupunem că dorim să determinăm dacă universul este finit sau infinit. Trebuie să ne bazăm pe Percepțiile noastre despre Finit? Sau ar trebui să ne folosim de concepția noastră despre infinit? Dacă ne bazăm pe Percepție, la Observație, nu vom răspunde niciodată la întrebare. Pentru a determina prin Observație dacă Universul este sau nu finit, ar trebui să observăm o limită la marginea universului. Pentru că toate lucrurile finite sunt limitate. Dacă nu se observă nicio limită, acest lucru nu dovedește că universul este infinit, pentru că putem spune întotdeauna că nu am observat suficient de departe, granița, dacă este acolo, ar putea fi mai departe decât am observat în prezent. Astfel, Observarea ar putea continua pe o perioadă nedeterminată, iar lipsa de Observare a unei limite nu ar fi niciodată o dovadă a inexistenței ei.
Cu toate acestea, există și alte metode de Cunoaştere, care nu necesită Observarea. Gândiți-vă la definirea termenului ”Finit” pe care am afirmat-o, precum că un lucru Finit trebuie să aibă o Limită. Ce este o limită? Este ceva care separă un lucru de altul, punctul în care un lucru se termină și altul începe. Deci, fără a face nicio Observare, putem stabili dacă universul are sau nu o limită? Dacă o limită separă un lucru de altul, atunci granița universului ar trebui să facă același lucru.Dar acum trebuie să definim ceea ce înțelegem prin “univers”. Prin “univers” înțelegem literalmente tot ceea ce există. Nimic nu poate exista fără a fi parte a universului. Prin urmare, dacă universul avea o limită, de ce ar fi fost separat universul? Ce ar fi de partea cealaltă a graniței? Conform definiției “universului”, nimic nu poate exista dincolo de o astfel de limită. Dacă nu există nimic pe cealaltă parte a graniței, atunci nu este o limită deloc, așa cum am definit o limită ca fiind cea care separă un lucru de altul, ambele fiind lucruri care există.
Prin urmare, universul pur și simplu nu poate avea o limită și prin urmare, trebuie să fie Infinit. Am răspuns la întrebare fără a fi nevoie de Observare. Am Dedus pur și simplu răspunsul din definițiile termenilor implicați. Acest proces este cunoscut ca Raționalism și se opune Empirismului, Metodei De Observare. Este procesul de Raționalism pe care trebuie să-l folosim pentru a descoperi Sistemul Realității în noi. Observările pot fi utile, dar niciodată nu vor dovedi nimic. Numai Raționalismul poate, și Raționalismul a început să fie folosit de Hiperieni când au început să descopere Sistemul Realității.
Povestea începe în Grecia antică cu nașterea Filosofiei. Gânditorii greci au început marele efort intelectual pentru a explica universul. Cei mai vechi filozofi au realizat că nu se poate explica niciodată universul dacă nu se poate defini substanța din care a fost făcut universul. Această substanță era cunoscută sub numele de “arche”, iar definirea archei era centrală pentru filozofia acestor gânditori timpurii.
Primul filosof a fost Thales și el a spus că APA este arca, substanța de la care derivă totul în univers. Aceasta a fost o idee interesantă, dar elevul său Anaximander a văzut un defect în această teorie. Anaximander știa că arca trebuie să fie sursa a tot ceea ce există în univers. Dacă arca ar fi fost apa, atunci apa trebuie să conțină toate atributele pe care le vedem în alte substanțe din univers. Apa poate fi fierbinte sau rece, poate fi nemişcată sau în mișcare, totuși, a constatat Anaximander, ea ar putea fi numai umedă, niciodată uscată. Dacă uscăciunea nu este prezentă în apă, atunci de unde provine ea? Uscăciunea trebuie să provină de undeva, prin urmare apa nu ar putea fi arca.
În schimb, Anaximander a venit cu un candidat mult mai rațional pentru arche. Mai degrabă decât apa sau orice altă substanță Observabilă, Anaximander a sugerat că arche trebuie să fie o Substanță Pur Rațională, care conține toate elementele și atributele pe care le vedem în lume. Trebuie să fie o Substanță Infinită. Anaximander a numit această substanță “apeiron”, ceea ce înseamnă “infinit”.
Apeiron este o Substanță Non-Fizică, Pur Rațională, o Energie Pură în Mișcare Permanentă, această mișcare dând naștere la toate lucrurile din univers. Înțelegerea lui Apeiron, înțelegerea iInfinității, este una din cheile înțelegerii Hiperianismului.”
Raymond Susilo shared a post.
6 mins ·
Secrets Of The Greenwood
19 mins ·
So how did they go about beginning to understand the universe, the first Hyperians? How did they begin to piece it all together? Initially, it was the realization that there was conflict between what was being observed by the senses with what was conceivable by the mind.
When we observe the world around us, everything seems to be finite. Our bodies are finite objects. The land we live on is bounded by the sea. The earth itself is bounded by space. Everything seems to have a boundary, an edge at which point that object ends and another begins. However, imagine counting numbers in your mind, starting from zero. How far could you go? Would you ever reach a boundary? It seems that, no matter how large a number you reach, you can always add one and keep going. Thus, it is possible to conceive infinity in our mind. If everything around us is finite, how is it possible to conceive infinity at all?
Supposing we wish to determine whether the universe is finite or infinite. Should we rely on our perceptions of finity? Or should we make use of our conception of infinity? If we rely on perception, on observation, we will never answer the question. For to determine via observation whether or not the universe it finite, we would have to observe a boundary at the edge of the universe. For all finite things are bounded. If no boundary is observed, this does not prove that the universe is infinite, because we can always say that we have not observed far enough, the boundary, if it is there, could be further away than we have currently observed. Thus, observation could continue indefinitely, and the lack of observation of a boundary would never constitute proof of its non-existence.
However, there are other methods of determining knowledge, ones which require no observations at all. Think of the definition of ‘finity’ that we have stated, that a finite thing must have a boundary. What is a boundary? It is something which separates one thing from another, the point where one thing ends and another begins. So, without performing any observations, can we determine whether or not the universe has a boundary? If a boundary separates one thing from another, then the universe’s boundary would have to do the same.
But now we have to define what we mean by ‘universe’. By ‘universe’ we mean literally everything that exists. Nothing can exist without being part of the universe. Therefore, if the universe had a boundary, what would it be separating the universe from? What would be on the other side of the boundary? As per the definition of ‘universe,’ nothing could exist beyond such a boundary. If there is nothing on the other side of the boundary, then it is not a boundary at all, as we defined a boundary as that which separates one thing from another, with both of these things being things which exist.
Therefore, the universe simply cannot have a boundary, and therefore must be infinite. We have answered the question without any need of observations. We simply deduced the answer from definitions of the terms involved. This process is known as rationalism and is opposed by empiricism, the method of observations. It is this process of rationalism which we must use to discover the system of reality within us. Observations can be useful, but they will never prove anything. Only rationalism can, and it was rationalism that Hyperians began using when they began to discover the system of reality.
The story begins in Ancient Greece with the birth of Philosophy. Greek thinkers began the great intellectual quest to explain the universe. The earliest philosophers realized that one could never explain the universe unless one could define the substance from which the universe was made. This substance was known as the ‘arche’ and defining the arche was central to the philosophy of these early thinkers.
The first philosopher was Thales and he said that water was the arche, the substance from which everything else in the universe derived. This was an interesting idea, yet his pupil Anaximander saw a flaw in this theory. Anaximander knew that the arche must be the source of everything else in the universe. If the arche was water, then water must contain all the attributes that we see in other substances in the universe. Water can be hot or cold, can be still or in motion, yet, Anaximander realized, it could only ever be wet, never dry. If dryness in not present in water, then where does dryness come from? Dryness must come from somewhere, therefore, water could not be the arche.
Instead, Anaximander came up with a far more rational candidate for the arche. Rather than water, or any other observable substance, Anaximander suggested that the arche must be a purely rational substance, one which contains all elements and attributes which we see in the world. It must be an infinite substance. Anaximander called this substance ‘apeiron’ which means ‘infinite’.
Apeiron is a non-physical, purely rational substance, pure energy in constant motion, this motion giving rise to all things in the universe. Understanding Apeiron, understanding infinity, is one of the keys to understanding Hyperianism.
Tags: Anaximandru, Cunoaştere, filosofie, Finit, Hiperieni, HirerUmanitatea, Infinit, Observaţie, raţiune, Thales, Univers, Zero
Mathematicos (7)
Formula lui Dumnezeu – „God Formula”
Mintea este în afara spațiului și timpului, totuși ea aparține aceluiași sistem major ca spațiu și timpul, prin urmare, pot interacționa pe deplin. În următoarea diagramă, axele sunt în afara spațiului și timpului și tot ceea ce se află în interiorul axelor este în spațiu și timp… astfel încât să puteți vedea exact cât de strâns legate sunt acestea:
Mintea reflectă activitatea axială (asociată cu relațiile de fază ortogonală); Materia este inter-axială (legat de relațiile de fază non-ortogonale).
S-a spus mai înainte și o vom spune din nou: întreaga Existență – orice secret și mister al vieții – este reflectată în diagrama de mai sus. Deblocarea tuturor Misterelor şi cheia Întregului. Înțelegerea Ontologiei acestei diagrame este înțelegerea întregii Realităţi.
Relația minte / suflet, zero / infinit, lumină / lumină ruptă, interacţiunea Materie-Minte, Matematica Fourier, Soul Camera, viața de apoi, reîncarnarea, devenirea Dumnezeu, Dialectica Hegeliană, Monadologia lui Leibniz, principiul antic „As Above, So Below” și holografia, toate sunt implicite în această diagramă. Este baza la „The Grand Unified Theory of Everything”. Este baza electromagnetismului (comportament axial), dualităţii Undă-Particulă, principiului “incertitudinii” lui Heisenberg, mecanicii cuantice, forțelor nucleare puternice și slabe și gravitaţiei.
Diagrama de mai sus (Formula lui Euler) este Matematica Noumenală (așa cum se prezintă Rațiunii noastre Non-Senzoriale), în timp ce „Ştiința” este Matematică Fenomenală (așa cum se prezintă Simțurilor noastre). Oamenii își imaginează că Fenomenon sunt reale și Noumenon ireale. De fapt, toate Fenomenele sunt aparenţe Noumenale. Oamenii de știință nu au înțeles niciodată acest lucru. Nici Kant.
Trucul este să înțelegi că Matematica este purtătorul de informații rațional, în timp ce informațiile transmise sunt experiență empirică, pe care o întâlnim ca senzații și sentimente.
Omenirea este atât de confuză cu privire la Existență, deoarece nu poate să facă legătura între Senzații și Sentimente cu Rațiunea (matematica). De aceea se refugiază în Religie, Filozofie și Ştiință. Trebuie sa faca distinctia intre noumenon si fenomenon, rational si empiric, metafizic și fizic, purtătorul de informații și informațiile purtate, între ceea ce poate fi Cunoscut și ceea ce poate fi Experimentat.
