Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Illuminati (15)

Gennaio 24th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Manifestul Illuminati (The Illuminati Series Book 6)

„Ce reprezintă Iluminații? Care sunt obiectivele lor sociale, politice și religioase? Care sunt obstacolele care împiedică umanitatea să-și îndeplinească potențialul divin și să creeze o comunitate a zeilor?

Iluminații se aflau în fruntea primului iluminism și acum cer o a doua iluminare care completează misiunea și salvează cele nouăzeci de procente ale omenirii prinse în trecut, dominate de profeții morți de sute de ani care încă îi controlează din mormânt. Nu poate exista o lume liberă, rațională, nicio Societate a Divinului, până când Avraamismul – religia evreilor, creștinilor și musulmanilor – nu este șters. Conceptul absurd al karmelor care domină gândirea religioasă și filozofia religioasă a Orientului trebuie în mod similar să fie expediat în uitare.

Cel de-al doilea element care împiedică progresul uman este existența unor elite privilegiate super-bogate.
Acești oameni nu sunt doar stăpâni ai acumulării bogăției, ci și experți în controlul gândirii tale. Dacă există un număr mic de hiper-bogați și un număr enorm de săraci, rezultatul „natural” este ca săracii să-și folosească numărul copleşitor, pentru a lua bogățiile elitei, cu violenţă dacă este necesar, și să şi le distribuie între ei. De ce nu? Deoarece elita îi supune controlului minții, condiționării și spălării creierului.
Elita controlează sistemul educațional, mass-media, discursul politic și le folosește pentru a-ți modela gândurile: pentru a determina cum și ce să crezi.

Având în vedere ura americanilor față de comunism, ai zice că americanii trebuie să fie cei mai mari experți ai lumii asupra operelor lui Karl Marx. La urma urmei, ar fi ridicol să urăști ceva despre care ești în întregime ignorant. Se pare totuşi că majoritatea americanilor nu au citit niciodată un cuvânt despre Marx. Ei urăsc comunismul pentru că elitele lor capitaliste – aceia care ar pierde totul într-un stat comunist – i-au indoctrinat necontenit. Același lucru este valabil și pentru religiile altora.

Iluminații militează pentru Educație, Cunoștere, Rațiune, Libertate.
Toate pârghiile de control al elitei – financiare, politice și religioase – sunt foarte bine înțelese. Acum este momentul ca oamenii obișnuiți să învețe secretele acestor pârghii și să se elibereze de controlul Power Elite.
Manifestul Illuminati este formula pentru Libertate. Nu este timpul pentru o Lume Eliberată, Rațională, în care toată lumea are Oportunităţi Egale în viață?
Al Doilea Val al Iluminismului a venit.
Este timpul să alegeți de ce parte staţi!?”

„De fiecare dată când raţionez, sau ascult pe cineva care raționează despre Filosofie, simt o bucurie extraordinară, chiar și în afara avantajului pe care îl pot trage; în schimb, când trebuie să ascult alte feluri de discursuri, mai ales ale dumneavoastră (voi care sunteţi bogați și dedicați afacerilor), eu mă plictisesc și mi-e milă de voi amicii mei, deoarece vă iluzionați că sunteți activi, dar în realitatea nu combinaţi nimic “.(Platon, “Simpozion”, 173 c-d)

ReLigare (6)

Dicembre 29th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Budismul şi Suferinţa

Învățăturile lui Buddha privesc Suferința și Metoda propusă pentru a pune capăt suferințelor (Meditaţia).
Ele nu au nimic de-a face cu Ontologia, Epistemologia, Gnoza, Ştiința, Metafizica și Matematica. Budismul este o religie exclusiv idealistă şi anti-raționalistă, preocupată de tehnici de ameliorare a Suferinței. Nu are nimic de-a face cu Rațiunea, Logica și Cunoașterea. Este feroce anti-intelectuală. Este vorba numai despre Lumea Senzitivă, Contingentă, Temporală, nu despre Lumea Eternă Inteligibilă, Necesară și Eternă.

Cele Patru Adevăruri Nobile conțin esența învățăturilor lui Buddha. Aceste patru principii pe care Buddha a ajuns să le înțeleagă în timpul meditației sale sub copacul Bodhi.
“Adevărul suferinței (Dukkha).
“Adevărul originii suferinței (Samudaya).
“Adevărul încetării suferinței (Nirodha [Nirvana]).
“Adevărul căii spre încetarea suferinței (Magga).
Budismul, după cum puteți vedea, este definit exclusiv de teama Suferinței. Deoarece Viața inevitabil implică Suferința, budismul este o Frică de Viață și despre a fugi de Viață.

Nirvana
În tradiția budistă, Nirvana, semnifică „a stinge”.
Scopul budismului este acela de a opri Mintea de la lucru!? Budismul este o ideologie uluitoare și inutilă. Pentru toți acei oameni care iubesc Meditația: îți dai seama că Scopul este să-ți distrugi Mintea și Identitatea? Poţi tu numi „iluminare”, starea de Moarte? Dacă da, scurtează-ţi calvarul… fă-ţi o lobotomie!… e acelaşi lucru.

Karma
Karma este legea propusă de Cauză și Efect în domeniul etic și moral.
Legile științifice ale Cauzei și Efectului au totuşi o formulă matematică asociată cu ele și stau la baza unor previziuni testabile. A văzut cineva o formulă matematică asociată cu Karma? A văzut cineva o previziune făcută pe bază de Karma? Karma este un rahat total. Este pur și simplu jenant când oamenii menționează karma ca pe un aspect real al existenței și o leagă de Cauza și Efectul științific.
Karmismul este acela care permite şi justifică Sistemul Castelor, motiv pentru care este pe placul Păpuşarilor Sistemului Sclavagist; încă un motiv de repulsie pentru adevăraţii Iluminaţi.

Care este mesajul budismului? – Detașează-te … Retrage-te … Dezangajează-te. S-ar putea să fii mort … sau un copac!?
De fapt, trebuie să atacaţi, să vă angajați, să avansați, să trăiți.
Trebuie să vă străduiți pentru Cunoaştere. Trebuie să arzi de Dorințe. Trebuie să Riscați totul. SuperOmul lui Nietzsche, este opusul SubOmului Budist, un adevărat Ultim Om (Last Man). Budiștii sunt cerbii timizi care trăiesc în păduri, ascunzându-se în spatele copacilor. Eşti aici pentru a fi o persoană de acțiune, nu un observator pasiv care meditează sub un copac. Eşti aici pentru a face o diferență, nu să vă retrageți din luptă.
Ați întâlnit vreodată un budist practicant care nu era un liberal politic corect? Ați întâlnit vreodată un budist radical? Îți poți imagina un Nietzsche budist?

Budiștii și copacii
Copacii sunt la fel cu Natura. Sunt puternici, tăcuți, netulburaţi. Ei nu suferă. Își scufundă rădăcinile în sol și se hrănesc și beau de la Mama Pământ. Frunzele lor sunt suflate de vânt și spălate de ploaie. Ei există într-o Stare NeConştientă care ar putea fi descrisă în termeni budiști ca fiind „fără minte” și „fără gânduri”.
Budiștii construiesc săli de meditație printre copaci. Ei stau sub copaci și-şi golesc mințile lor … ca și cum ar fi copaci. Ei vor să fie la fel de liberi de suferință ca și copacii, să fie la fel de înrădăcinați ca și copacii. Copacii îndeplinesc toate aspirațiile budiștilor – eliberați de dorință, mânie, suferință și ignoranță.
Budismul este total ostil Vieții Active, Dinamice, Rațiunii, Cunoașterii și Înţelegerii.
Budiștii vor doar să fie Pasivi ca şi Copacii care nu au nevoie de nimic.
Ceea mai mare bucurie a budistului este aceea de a înființa o comunitate de meditație… budiștii nu-şi petrec timpul construind hiperdrive pentru nave spațiale, asta e sigur.
Ce faci tăcut și static sub un copac (ca Buddha) dacă nu vrei să fii copac? Acțiunile tale te trădează. Oamenii dinamici fac lucruri. Oamenii statici nu fac.Oamenii dinamici acceptă și îmbrățișează suferințele și dorințele lumii. Oamenii care stau sub un copac nu-și doresc altceva. Ei doresc să nu mai fie aici, pentru ca să nu mai sufere şi să nu mai dorească. Ei doresc să fie ca niște copaci … pentru că copacii nu suferă și nu doresc. Budismul: cum să vă risipiți viața, cum să fugiți de viața voastră, în timp ce vă pretindeţi „iluminaţi”. O viață fără dorință și suferință nu este o viață deloc. Ai putea tot aşa de bine, să nu exişti!? Spiritualitate Budistă? Nimeni din cei care neagă existența Sufletului poate fi cu adevărat Spiritual. Aici sunt incluşi toți materialiștii științifici și toți budiștii.

ReLigare (5)

Dicembre 29th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Iluminare în Budhism ???

PREMISA: Religiile Orientale sunt mai puţin Toxice decât cele Avraamice.

Budismul este doar o grămadă de jargon bizar, mistic, ascunzând lipsa totală de conținut semnificativ. Adevărata Iluminare este despre o stare Rațională a Minții, o stare de Cunoaștere și Logică. Este vorba despre o Minte plină, o Minte a lui Dumnezeu care înțelege toate lucrurile. Într-un Univers inteligibil, înseamnă înțelegerea exactă a modului în care Universul funcționează … matematic.

Iluminarea falsă, cum este cea a budismului, este o stare empirică a minții, o stare la care se ajunge printr-o tehnică specifică: meditația. Nu are nimic de-a face cu Rațiunea, Logica, Cunoașterea și Înțelegerea. Nu are nimic de-a face cu a deveni Dumnezeu și a cunoaște toate lucrurile.
Budiștii caută o minte goală, lipsită de Rațiune, Cunoaștere și Intelect. Ei nu doresc o minte clară, ci o minte curăţată, o minte fără conținut. Dar asta nu e deloc Minte.
Asta nu e Viață … asta e Moartea … dispariția, anihilarea, uitarea.
Budismul este doar o procedură de realizare a unei anumite stări de spirit. Pentru o astfel de stare, se pot lua droguri și se obţine acelaşi efect. Singurul lucru despre care puteți fi siguri 100% este că budismul vă va oferi o înțelegere zero a realității.
Budismul este despre eliberarea de viață; Illuminismul este despre înțelegerea totală și stăpânirea vieții. Nu puteau fi mai diferite.
Cum poate cineva să vorbească despre Iluminare dacă nu face referire la ontologie, epistemologie, relații de idei, chestiuni de fapt, matematică, știință, declarații analitice și sintetice? Pentru astfel de oameni, iluminarea nu are nimic de-a face cu Cunoașterea (Gnoza), ci este pur și simplu legată de o stare experimentală pe care o puteți realiza prin meditație. Să fim clar: Meditația nu are nicio legătură cu Cunoașterea. Orice abordare a Iluminării bazată pe Non-Cunoaștere este absurdă și simplă fantezie subiectivă. Oricine se poate iluziona că a obținut iluminarea. Există nenumărați oameni nebuni în azilurile mintale și nenumărați budiști (!) care cred că au realizat-o. Nici unul dintre ei nu spune însă că a dobândit Cunoșterea Absolută despre Existență care-i asigură bazele pentru a atinge orice scop (ca și „Dumnezeu”).
Budismul, exact ca și Ştiința Materialist-Empiricistă, este un eșec grotesc de a înțelege Zero și Infinit.
Ele sunt răspunsul la Existență. Omenirea nu a înțeles niciodată ceva mai greșit decât zero și infinit.
Ecuația lui Dumnezeu (Formula lui Euler) este baza matematică ontologică a lui zero și infinit.
Aceasta este adevărata Iluminare.
Care este teleologia budismului? – a deveni „nimic” (nirvana).
Budismul are multe în comun cu materialismul științific. Nu există Suflet pentru Ştiință, ci doar procesele atomice. Oamenii nu sunt în mod fundamental diferiţi de copaci, roci și calculatoare, deoarece toate sunt doar adunări efemere de atomi.
Când omul moare, în conformitate cu părerea negaţioniştilor Sufletului, el se întoarce în praf la fel cum face un vechi computer, ceea ce înseamnă că nu există nicio diferență reală între ele.
Câți budiști abordează Iluminarea prin Rațiune, Logică și Matematică?
Zero!
Adevărata Meditație este când vă curățaţi mintea de orice agitatie… de toate senzațiile, toate sentimentele, toate intuițiile mistice, toate vanitățile, toate iluziile, toate dorințele, toată voința, toate lucrurile care te fac uman… lăsându-te să contempli nimic altceva decât Ratiunea PurăMatematica PurăExistența în sine, fără nici o aparență. Aceasta este adevărata Nirvana!

PSIHOCOSMOSUL (4)

Ottobre 27th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

UMBRA/SHADOW

Umbra/Shadow este arhetipul NeConștientului Individual. Înmagazinează tot ceea ce este respins de Ego și Persona. Este întotdeauna de același sex ca Persona, adică Persona/Masca unui bărbat va fi însoţită de o Umbră masculină și Persona/Masca unei femei de o Umbra de sex feminin.Umbra este imaginea lui Dorian Gray ținută închisă în cel mai profund seif. Totuși, cu cât este mai mult ascunsă, cu atât îi crește puterea.
Umbra este partea noastră întunecată – necivilizată, animală, primitivă, brută, neadaptată.
O persoană sănătoasă trebuie să se străduiască să-şi integreze
Jekyll și Hyde pentru a obține un bun Echilibru al Psihicului.
Umbra poate fi, de asemenea, un depozit al Creativității Reprimate. Băiatul care vrea să fie dansator de balet sau violonist, dar nu poate pentru că prietenii și familia lui consideră asta inacceptabil, își va îngropa partea artistică în Umbra sa.
Umbra este
forța întunecată din natură care, dacă este exploatată și sublimată, poate da naștere la o Creativitate incredibilă, iar dacă o lăsăm liberă, poate elibera o Distrugere teribilă, poate provoca Nevroze, Psihoze, sau chiar acţiuni criminale.
Nevroza se instalează atunci când un Ego este atacat de elemente NeConștiente și nu se poate ocupa de ele corect, dar totuși rămâne intact. În Psihoză, un Ego vulnerabil este copleșit de conținutul NeConștientului, atât Individual cât și Colectiv, și se dezintegrează complet. Victima Psihozei nu mai este o ființă umană Conștientă. Ego-ul său s-a destrămat. El și-a pierdut capacitatea de a fi Conștient și acum sălăşluieşte doar în lumea crepusculară a NeConștientului.

ANIMA / ANIMUS

Anima / Animus provine din latină şi înseamnă Suflet.
În timp ce
Umbra este de același sex cu Persona, dar are caracteristicile psihologice opuse, Anima (pentru bărbați) sau Animus (pentru femei) are atât aspectele psihologice opuse, cât și sexul opus. Anima / Animus este, de asemenea, cunoscut sub numele de Soul-Image. Reprezentarea noastră internă a „sufletului geamăn” perfect. Aceasta ghidează relațiile noastre cu sexul opus și mai presus de toate, determină cum și de cine ne “îndrăgostim”.
Primul nostru contact cu
Anima / Animus este prin părintele nostru de sex opus. Această relație are în mod invariabil o influență imensă asupra dezvoltării ulterioare a Soul-Image. Este posibil să încorporăm multe dintre calitățile părintelui sau dimpotrivă, să respingem calitățile pe care le manifestă.
Soul-Images sunt proiectate în interesele noastre apropos de dragoste – de aceea iubiţii/tele noștri/
astre par a avea o calitate deosebită pe care nimeni nu o posedă.
Pentru bărbați,
Anima reprezintă Eros (dragoste / sex). Poate fi reprezentată de o fecioară, o curvă, o seducătoare, o femme fatală, o sirenă, o muză – cineva care ne electrizează.
Pentru femei,
Animus reprezintă Logos (Raţiunea) și reflectă căutarea femeii pentru Înţelegere și Cunoaștere. Când este fată, Animus este de regulă tatăl ei. Înaintând în vârstă, devine figura ideală a unui Erou. Mai târziu, poate fi o figură respectabilă, cum ar fi un filosof, om de ştiinţă, doctor sau un preot.

Dacă cineva are o Raţional-Persona (thinking type), Soul-Image este Sentiment-Orientat (feeling type) și invers. Dacă e Intuitiv, va avea un Senzitiv Soul-Image și invers.
Anima este partea feminină a bărbatului, femeia sa interioară. Este prin intermediul ei, că înțelege sexul feminin. Pentru o femeie, Animus este aspectul masculin, bărbatul ei interior.
Dacă se întâmplă
ceva în neregulă cu dezvoltarea arhetipală a Anima / Animus, un individ se poate identifica cu Soul-Image și astfel, poate dobândi caracteristici ale sexului opus. Jung a considerat acest lucru ca fiind la baza homosexualității și transvestismului. Dacă un bărbat se identifică cu Anima, el devine efeminat și Persona și Anima lui se răstoarnă și se îndrăgostește de bărbați.
În alte cazuri, Anima (feminin) și Umbra (masculin) (sau Animus-masculin și Umbra -feminin în cazul femeilor), se amestecă. Acest lucru poate face ca Soul-Image să se conecteze la sexul greșit sau la impulsurile Umbrei întunecate și periculoase. Aceasta conduce la fenomene precum homosexualitatea non-efeminată, bisexualitatea, bondage, sadomasochismul, dominația și supunerea, precum și toate tipurile de “perversiune” sexuală. În alte cazuri, Anima / Animus se poate asocia cu anumite
Obiecte, ceea ce duce la Fetișism.

MANA

“Mana” este un cuvânt polinezian care înseamnă „o forță vie, supranaturală, divină”, care poate alege să dăruiască noroc, puteri magice și mare înțelepciune asupra oamenilor. În ceea ce privește psihologia jungiană, ea se referă la puteri superioare ascunse în profunzimile psihicului pe care le putem accesa și elibera. Intuiţia şi Inspirația provin de acolo, precum și Spiritele și Îngerii Păzitori care pot apărea oamenilor în timp de criză pentru a-i salva.

„Istoricul religiilor și scriitorul Mircea Eliade clarifică faptul că MANA (sau echivalentul său în alte culturi primitive, atât antice cât și contemporane) se găsește în aceeași prezență fizică a lucrurilor. Fiind o ființă animată (vizibilă sau invizibilă) sau inanimată, există pentru omul arhaic o forță de viață latentă; evocarea forței latente a lucrurilor de către preot este însăși esența practicilor șamanice proprii religiilor arhaice” – Wikipedia (Ita)

Aceasta este puterea divinităților Mana care deși ne pot conferi puteri divine, ele pot la fel de bine să ne conducă şi spre
nebunie și să ne distrugă, la fel ca și practica kundalini (“Puterea Şarpelui”) ce poate duce la Iluminare sau Nebunie.
Personalitățile sau divinitățile Mana pot părea cu totul copleșitoare pentru Ego, în special pentru un Ego vulnerabil. Ele au caracterul unei forțe externe, superioare. Astfel de divinități pot induce Schizofrenie. Persoanele care devin posedate de ele sunt consumate de Megalomanie. Cineva ca Hitler – un orator fermecător capabil să utilizeze Energia Umbrei și să captiveze o mare națiune – a fost un om posedat, o Personalitate Mana. Cu toate acestea, dacă divinitățile Mana sunt integrate corect în Conştienţă, te pot face un SuperOm.

„De ce monarhii sunt încă populari? De ce țările din secolul 21 au încă familii “regale”? Este pentru că oamenii reduşi mintal proiectează divinități Mana în acești regi și regine, prinți și prințese. Oricine admira regalitatea este un nebun. În mod similar, “profeții” sunt proiecții Mana. Din nou, numai minoraţii mental sunt posedaţi de ei. Lecția este că toate cele mai mari comori pe care le oferă NeConștientul vin cu avertismente. Acestea vă pot afecta serios sănătatea. Toate aceste abilități superioare la care avem potenţial acces trebuie tratate cu mare grijă și integrate cu Conștiența noastră cu prudență, abilitate și control suprem… puţini sunt capabili de aşa ceva.”

Iată un exemplu de Arhetipuri din MATRIX:
Neo trebuie să renunțe nu numai la falsul Persona, dar și la o întreagă lume falsă. Agentul Smith este Umbra lui, Trinity este Anima lui, în timp ce Morpheus, Oracolul și Arhitectul sunt înţelepţii săi consilieri Mana.

SINELE / SELF

Sinele/Self este arhetipul Unității, Totalității și Integrității.
Jung susţinea că „
din acest Arhetip a venit ideea Dumnezeului monoteist.”
Putere
a mai mare decât Ego, la care avem cu toții acces, este Sinele.
Scriitorii mari, artiștii, oamenii de știință și gânditorii, apelează la această sursă: Sinele Superior.
Psihicul este totalitatea Conștienței și a NeConștienţei, iar Sinele se află în centrul său.
Acesta este
Sinele nostru Superior în comparație cu Sinele Inferior reprezentat de Ego. Este Sinele nostru adevărat ce este legat la Inima Vie a Cosmosului.
Jung spunea despre Self că „ nu este numai Centrul, ci și întreaga Circumferință care îmbrățișează atât Conștientul, cât și NeConștientul; este Centrul acestei totalități, la fel cum Ego este centrul Conştientului.“. Self/Sinele este definit perfect de Monada Leibniziană:


Pentru „a închide Cercul”, iată „Generatorul de Monade”: Formula lui Euler, „The God Formula


În termeni religioși, l-am numi pe
Lucifer drept Persona Morală, pe Satana ca Umbra Malefică, pe Sofia ca Anima Înțeleaptă, Logos-ul ca Animus Raţional, și Abraxas ca Sine Superior, Entelehia Cosmică.
Sarcina noastră, ca
Ego individual, este de a integra toate aceste componente. Dacă reușim atunci ajungem la același nivel ca Abraxas. Devenim literalmente GOD.
În povestea lui
Goethe despre Faust, chipul public al lui Faust este Persona (la care el renunță atunci când își vinde sufletul Diavolului), Mephistopheles este Umbra lui, Elena din Troia este Anima, iar Dumnezeu este Sinele Său Superior.
Sinele/Self este “întreaga persoană”.
Ego este capabil să integreze conținutul NeConștientului Individual, dar nu poate face același lucru cu NeConștientul Colectiv.
Sinele, la ultimul nivel, poate realiza acest lucru.

“Viața mea este o poveste despre auto-realizarea NeConștientului”.
Jung

”CA O CÁNDELĂ”

Dicembre 15th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Ca să „vizualizez” diferenţa substanţială dintre ACTUALA PARADIGMĂ şi NOUA PARADIGMĂ pe care încercăm s-o proiectăm noi la „MIŞCAREA DACIA”, o să apelez ca conceptul de CÁNDELĂ :

CÁNDELA „ideală” este aceea care cuprinde numai ULEI. Realitatea este că uleiul este „rar” şi atunci, se umple vasul contenitor cu mai multă, sau mai puţină apă, în funcţie de posibilităţi. Aceasta se separă la fund, uleiul rămânând la suprafaţă, atâta cât e suficient pentru a înmuia FITILUL, purtător de FLACĂRĂ-LUMINĂ.

Tot aşa, SOCIETATEA OMENEASCĂ este alcătuită din „ulei şi apă”, în proporţii variabile de la naţie la naţie, în funcţie de „posibilităţi”. Desigur că există diverse calităţi de „ulei”, care influenţează calitatea ILUMINĂRII !

În actuala paradigmă, SISTEMUL, prin „grija” FORŢELOR OCULTE care guvernează Lumea, răspândesc ILUZIA că vasul ar fi plin numai cu ulei, convingând APA CHIOARĂ că e ULEI, inventând un „concept ajutător” numit… DEMOCRAŢIE.

IDEAL, ar fi ca să avem în Societatea Omenească 100/100 ULEI, dar REALITATEA nu este aşa, iar APA „NU ARDE” … NU FACE LUMINĂ!… e greu de suportat ideea, de către MAJORITATE, dar acesta este ADEVĂRUL!… iar LUCRURILE BUNE se bazează exclusiv pe ADEVĂR!!!
MINCIUNA produce ILUZII DEŞARTE, deci e mai bine să CONSTRUIM PE BAZĂ DE ADEVĂR.
PROMOVAREA ADEVĂRULUI este diferenţa fundamentală între ACTUALA PARADIGMĂ şi NOUA PARADIGMĂ !!!
Repet un concept al Mişcării Dacia care spune că Societatea Omenească este precum o ARMATĂ, fiind alcătuită din OŞTENI şi OFIŢERI.
Pentru ca această „armată” să fie „victorioasă”, trebuie să avem OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT, iar dacă se asigură OŞTENILOR „un baston de mareşal” în desagă, cu atât mai bine pentru „soarta luptei”… este ceea ce vrea MIŞCAREA DACIA : să organizeze societatea omenească pe criterii de COMPETENŢĂ şi să asigure OPORTUNITĂŢI EGALE tuturor!
Mai sunt şi alţii care vorbesc de MERITOCRAŢIE, dar numai MIŞCAREA DACIA vorbeşte şi de OPORTUNITĂŢI EGALE!
Mai sunt şi alţii care vorbesc de OPORTUNITĂŢI EGALE, dar nu vorbesc de MERITOCRAŢIE!
Şi ca să fim bine înţeleşi, MIŞCAREA DACIA nu se proclamă o „MASĂ DE COMPETENŢI”, ci pur şi simplu, îi caută, pentru a le oferi SPRIJIN, asigurându-se că aceşti COMPETENŢI nu vor „deraia” spre AUTORITARISM!
Nu spunem nimic „revoltător”, ci doar facem referire la INTELIGENŢA POPULARĂ : 
„Omul potrivit la locul potrivit!”
„Să ne vedem lungul nasului!”
„Să ne întindem cât ne este plapuma!”
„Să nu facem din ţănţar , armăsar!”
„Minciuna are picioare scurte!”… nu ajunge departe !
samd.
(vezi PROVERBE ŞI ZICĂTORI RUMÂNEŞTI, care guvernează SPIRITUL acestui popor de MILENII !).

 

 

ADDENDUM (ADĂUGIRE)

Nu fără profunde semnificaţii, este etimologia cuvântului CÀNDELĂ :

„CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității unui izvor de lumină. 3. Stâlp rotund de lemn, întrebuințat pentru susținerea bolților unui tunel până la turnarea betonului. – Din sl. kanŭdilo sau ngr. kandíla, (2) din fr. candela.”  (DEX)

Slavii nu puteau să ne aducă CANDELĂ, deoarece din aceeaşi familie face parte : CANDELABRU şi POLICANDRU cu clare origini clare greco-latine şi care nu se regăsesc la slavi, fiind elemente de „cultură superioară”. Slavii au preluat acest cuvânt din greco-latină (cro. luster, bg. polilei, rus. liustra, fr. lustre, rom lustră, ita. lampadario, gr. polyélaios, etc.) Apropos de LAMPA, şi acesta a fost preluat de SLAVI şi GERMANICI din ROMANO-GRECE, deoarece situaţia inversă ar fi de tot râsul !… cu toate astea, LINGVIŞTII noştri nu se dau în lături de a fi RIDICOLI :

LÁMPĂ, lămpi, s. f. Aparat ori dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ◊ Lampă fulger = blitz. Lampă cu halogen = lampă cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. Lampă de radio = tub electronic. Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacără foarte puternică, necesară în operația de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe.
Sursa: DEX ’98 (1998)

„CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum.” (DEX)

„POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon.
 Sursa: DEX ’98 (1998) ”

Încă o dovadă că nu numai ISTORIA trebuie rescrisă, ci şi DICŢIONARELE!!!